Panica s-a instalat când soacra mea, Ana, a apărut la nunta mea cu o găleată de apă. Plănuia să mă umilească în fața tuturor? Istoria noastră tensionată m-a făcut să mă pregătesc pentru dezastru, dar pe măsură ce recepția se desfășura, adevărul din spatele găleții m-a lăsat fără cuvinte și în lacrimi.
Niciodată nu m-am gândit că o simplă găleată de apă ar putea transforma ziua nunții mele într-un montagne russe emoțional.
Eram acolo, îmbrăcată în rochia mea albă impecabilă, gata să merg pe alee, când am zărit, un vas aparent inofensiv care mi-a făcut inima să bată mai repede și mintea să devină paranoică.
Soacra mea, Ana, aducea galeata în locație. Trebuie să înțelegi că eu și Ana nu ne-am înțeles niciodată prea bine.
A fost o spină în coasta mea pe tot parcursul procesului de planificare a nunții, încercând să controleze fiecare mic detaliu. Așa că, atunci când am văzut acea găleată, clopotele de alarmă au început să sune în capul meu.
„Oh, Doamne, ce naiba plănuiește acum?” am murmurată printre dinți, cu mâinile umede, netezind rochia pentru a o sută oară.
Cea mai bună prietenă a mea și domnița de onoare, Raluca, a observat schimbarea mea bruscă de comportament. „Maria? Ești bine? Arăți de parcă ai văzut un fantomă.”
Nu puteam să-mi îndepărtez privirea de la Ana. „E Ana. Uite-o! Are o găleată. O găleată de apă, Raluca. Chiar în ziua nunții mele!”
Raluca și-a îndreptat privirea către Ana, sprâncenele ei încruntându-se. „Poate e pentru flori sau ceva de genul ăsta?”
Am dat din cap, cu vocea scăzându-mi la un șoaptă. „Nici vorbă. E Ana de care vorbim. Probabil plănuiește să o verse pe mine sau ceva și mai groaznic.”
„Hai, Maria. Știu că voi două nu vă înțelegeți, dar asta e puțin extrem, nu crezi?”
M-am uitat la Raluca și am dat din cap. „Nu aș pune nimic din ceea ce face Ana pe seama bunului simț.”
Raluca a aruncat o privire între Ana și mine și a suspinat. „Ei bine, nu pot lăsa mireasa să fie stresată în ziua ei specială. Stai aici, și o voi întreba ce e cu găleata.”
„Nu!” Am apucat-o de braț pe Raluca. „Las-o, te rog. Adică, ar putea să nu fie nimic, cum ai zis tu, dar dacă ea crede că nu am încredere în ea… Vreau doar să mă mărit în liniște.”
„Bine, fată, dar dacă te răzgândești, voi merge cu plăcere acolo și voi încerca să aflu.”
„Mulțumesc, Raluca, dar sunt sigură că nu e nimic. La urma urmei, poate că nu are nimic împotrivă să-mi strice ziua, dar asta e și ziua specială a lui Mihai. Nu ar face nimic care să-l rănească.”
Dar nu puteam să scap de sentimentul de teamă. Mintea mea alerga prin toate posibilitățile, fiecare mai umilitoare decât ultima. Ar putea să verse „din greșeală” apă pe rochia mea? Să creeze o băltoacă în care să alunec? Paranoia mă consuma.
Pe măsură ce ceremonia începea, am încercat să mă concentrez pe moment, pe privirea plină de iubire a lui Mihai în timp ce mă îndreptam spre altar.
Dar la fiecare câteva secunde, privirea mea zbura către Ana, cu acea găleată blestemată lângă picioarele ei. Am bâjbâit prin jurul jurămintelor, cu vocea tremurând.
Mihai mi-a strâns mâinile, îngrijorarea scrisă pe fața lui. „Ești bine, iubita mea?”
Am dat din cap, forțând un zâmbet. „Doar emoții,” am mințit.
Cum aș putea să-i spun că eram convinsă că mama lui plănuia să saboteze nunta noastră?
Recepția care a urmat a fost un blur. Țineam o privire pe Ana în orice moment, așteptând să facă mișcarea.
Era epuizant, și știam că ar fi trebuit să mă bucur, dar nu puteam să scap de sentimentul că ceva urma să meargă teribil de prost.
Apoi, am văzut-o. Ana și mama mea, Elvira, stăteau împreună într-un colț, șoptind intens. Mi s-a făcut rău. În toți anii în care am cunoscut-o pe Ana, nu am văzut-o schimbând mai mult decât politețuri cu mama mea. Acum păreau foarte apropiate.
„Ce naiba?” am soptit, împingând-o pe Raluca. „Uită-te la ele!”
Raluca a fruncit din sprâncene. „Bine, asta e ciudat. Nu putem ignora asta, Maria. Ar trebui să merg să văd ce se întâmplă.”
Era tentant să o las pe Raluca să meargă acolo, dar am dat din cap. „Nu, eu… trebuie să mă ocup de asta singură.”
Chiar și în timp ce o spuneam, ezitam. Ce dacă exagerez? Era ziua nunții mele, până la urmă. Ultimul lucru pe care îl voiam era să fac o scenă din nimic.
Înainte să îmi pot lua o decizie, vocea DJ-ului a răsunat din difuzoare. „Doamnelor și domnilor, avem o tradiție de familie specială pe care dorim să o împărtășim cu voi. Ana și Elvira, vă rugăm să veniți în față!”
Inima mi s-a oprit. Asta era! Orice plan au avut, se întâmpla acum. Am urmărit, înghețată în loc, cum Ana și mama mea au pășit în centrul ringului de dans. De data aceasta, ambele purtau acea găleată.
Mihai mi-a apucat mâna, fața lui o combinație de confuzie și curiozitate. „Știai despre asta?”
Am dat din cap, incapabilă să formez cuvinte. Privirea mea era lipită de scena care se desfășura în fața mea.
Ana și-a curățat gâtul, vocea ei sunând clar și puternic. „Avem o tradiție frumoasă în familia noastră,” a început, iar eu m-am pregătit pentru ce era mai rău. „E un simbol al respectului și iubirii dintre cele două familii care se unesc astăzi.”
Mama mea a dat din cap și a zâmbit în timp ce se apropia de mine. „Mirele îi spală picioarele mamei miresei, onorând-o pentru că a crescut femeia pe care o ia de soție.”
Am clipit, surprinsă. Asta… nu suna chiar atât de rău? Dar apoi Ana a continuat, iar respirația mi s-a tăiat.
„Și am decis să adăugăm un nou element acestei tradiții,” a spus Ana, privindu-mă în mulțime. „Mama miresei va spăla și picioarele mamei mirelui, pentru a-i mulțumi că l-a crescut pe soțul fiicei ei.”
Întreaga încăpere a tăcut, iar eu am simțit toate privirile îndreptate spre mine.
Probabil că am arătat șocată, pentru că Mihai mi-a strâns delicat mâna.
„Maria?” a șoptit el. „Ești bine cu asta?”
Am dat din cap în mod mut, încercând încă să procesez ce se întâmplă. Asta nu era deloc ce mă așteptam. În timp ce îl observam pe Mihai îngenunchează în fața mamei mele, spălându-i cu grijă picioarele în apă din acea găleată — chiar găleata pe care o temeam toată ziua — ceva s-a schimbat în interiorul meu.
Simbolismul slujirii și respectului, m-a lovit pe loc. Iar când mama mea a îngenuncheat pentru a-i spăla picioarele Anei, lacrimile mi-au umplut ochii.
Toată vremea asta, am fost atât de sigură că Ana era hotărâtă să mă distrugă. Am interpretat fiecare acțiune a ei ca pe un atac, încercările ei de a ajuta cu nunta ca pe o încercare de a mă controla. Dar privind acest gest intim și plin de iubire, am început să văd lucrurile într-o lumină nouă.
Poate că natura ei copleșitoare nu era despre a nu mă plăcea.
Poate că era o modalitate stângace de a mă primi în familie, de a arăta că îi pasă. Fusesem atât de prinsă în nesiguranțele și presupunerile mele, încât am pierdut ramura de măslin pe care mi-o întindea de fiecare dată.
Pe măsură ce ceremonia se încheia, Ana mi-a prins privirea. Era o blândețe acolo pe care nu o observasem înainte, o vulnerabilitate care îmi făcea inima să se răsfire. M-am îndreptat către ea, cu picioarele tremurând.
„Ana,” am început, vocea mea fiind îngroșată de emoție. „Îți mulțumesc. A fost frumos.”
Ea a zâmbit, iar pentru prima dată, am văzut căldura din acel zâmbet. „Oh, Maria. Știu că am avut neînțelegeri, dar vreau să știi că acum ești parte din familie. Asta este modalitatea noastră de a spăla trecutul și de a începe din nou.”
Nu m-am putut abține. Am îmbrățișat-o, acolo, în fața tuturor. Și în timp ce simțeam brațele ei în jurul meu, mi-am dat seama că uneori, lucrurile de care ne temem cel mai mult se pot dovedi a fi binecuvântări deghizate.
Acea găleată de apă, care fusese un simbol al fricilor mele, s-a transformat într-un vas de pace, spălând ani de neînțelegere.
Când m-am alăturat din nou lui Mihai, ochii lui străluceau de dragoste și mândrie, am simțit o greutate ridicată de pe umerii mei. Călătoria noastră ca și cuplu căsătorit abia începea, dar acum știam că avem sprijinul ambelor familii, unite în iubire și înțelegere.
Cine ar fi crezut că o simplă găleată de apă ar putea schimba totul? Dar, pe de altă parte, asta e ceea ce înseamnă căsătoria? Să navighezi împreună prin furtuni și să găsești curcubeul de cealaltă parte.
Visam să am o zi perfectă de nuntă, iar asta am primit, doar că nu în modul în care mă așteptam.