Brandon ținea cu grijă un pahar plin cu monede, încercând să se ascundă cât mai discret în colțul magazinului de la benzinărie. Se afla aproape de raion când o voce puternică i-a atras atenția. În fața unei cozi tot mai agitate, un bărbat în vârstă, cu dificultăți de auz, încerca să comunice cu casiera.
— Îmi pare rău, ce ai spus despre apa care era… amuzantă? — întrebă bătrânul cu o sprânceană ridicată.
— Banii! — oftă casiera exasperată. — Am spus că nu ai suficienți bani, domnule!
— Da, era o zi însorită! — răspunse bătrânul, cu o expresie încruntată.
Un tânăr din spatele lui îi puse mâna pe umăr și îi șopti, ridicând tonul aproape de urechea lui:
— Ai nevoie de mai mulți bani! Pentru apă!
Brandon urmărise totul atent, dar se abținea să nu intervină, temându-se să nu stârnească furia cumpărătorilor din jur. Între timp, bătrânul explica cu greu că nu avea bani de ajuns și întreba dacă ar putea cumpăra o sticlă mai mică, pentru că avea nevoie să ia medicamente.
— Dacă nu plătești, trebuie să pleci! — strigă casiera fără milă.
— Pot să plec? — zâmbi bătrânul și începu să se întoarcă, dar casiera îi smulse sticla de apă din mână. — Ieși afară, bătrâne! Ești o bătaie de cap!
Bătrânul încerca din nou să explice că trebuie să-și ia medicamentele, dar nimeni nu-l asculta.
Brandon nu mai putea privi fără să acționeze. Se apropie de tejghea și îi întinse casierei banii din paharul cu monede.
— Ai puțină milă, doamnă — spuse el și văzu cum femeia îl privea cu dispreț înainte să înceapă să numere. — Acoperă asta.
Fără niciun cuvânt, casiera lua ultimii doi dolari din mâinile lui Brandon și îl împingea să se dea la o parte.
Brandon lăsă conserva de fasole pe tejghea și întinse sticla de apă bătrânului.
— Iată, domnule, apă — îi vorbi clar, încercând să-și potrivească vorbele cu buzele pentru ca acesta să poată citi, dacă era nevoie.
Bătrânul îi mulțumi cu un zâmbet trist și ieșiră împreună din magazin. Brandon se îndreptă spre cortul său, ridicat pe un teren gol lângă benzinărie, dar bătrânul îl opri.
— Așteaptă!
Brandon se întoarse.
— De ce m-ai ajutat când și tu ai nevoie de bani? — întrebă bătrânul.
— Un lucru am învățat pe stradă, domnule — spuse Brandon calm —: lumea merge mai departe doar când oamenii sunt buni unii cu alții.
— Dar copiii tăi? Ce vor mânca? Ai lăsat fasolele acolo.
— Avem pâinea de ieri, ultima bucată — răspunse Brandon. — Ne vom descurca.
Bătrânul urcă apoi într-un SUV strălucitor, iar Brandon rămase cu o nedumerire adâncă: cum de un om ca acesta nu-și putea permite o sticlă de apă?
A doua zi, în timp ce Brandon împărțea câțiva cartofi prăjiți reci copiilor săi, o mașină luxoasă se opri lângă cort. Un bărbat într-un costum elegant coborî și se apropie.
— Bună dimineața, domnule. Ultima dorință a domnului Grives a fost să vă dau asta — spuse el, întinzându-i un plic.
Brandon șterse praful de pe mâini și deschise plicul. Înăuntru găsi o scrisoare:
„Dragă domnule,
Ieri, ai arătat că ești un om cu suflet atunci când ai cheltuit ultimii tăi dolari pentru mine. Bunătatea ta m-a impresionat atât de mult încât vreau să-ți ofer cel mai valoros dar pe care-l pot da: compania mea.
Sunt pe ultima sută de metri și am început să mă tem să las afacerea în mâinile fiului meu, un om egoist și fără inimă. Te rog să ai grijă de el și să-i asiguri o viață liniștită și confortabilă.
Cu respect,
Mr. Grives”
— Glumești? — întrebă Brandon, ridicând privirea către bărbatul din costum.
Acesta scoase un teanc de documente și un pix. — Domnul Grives a fost foarte serios. Tot ce trebuie să faci este să semnezi, iar afacerea va fi a ta în mod oficial.
— Dar l-am văzut pe domnul Grives ieri… acum e mort și îmi lasă totul? — Brandon răsfoi actele.
— Înțeleg ezitarea, domnule, dar toate documentele sunt pregătite de cei mai buni avocați. Trebuie doar să completăm numele dumneavoastră.
Era șansa lui de a oferi o viață mai bună copiilor săi, așa că semnă fără ezitare. Apoi, bărbatul îl conduse pe el și pe copii la noua lor casă.
Când Brandon privi imensa vilă, nu-i venea să creadă. Dar imediat ce împinse ușile duble, un sentiment ciudat îl cuprinse. Casa era un haos — o masă răsturnată în hol și un dulap răvășit.
Lăsă bagajele jos și alergă la mașină să ceară ajutor, chemând poliția. Câteva ore mai târziu, stătea printre canapele rupte și vorbea cu ofițerii.
— Nu am găsit semne de efracție, domnule — spuse unul dintre ei. — Sistemul de securitate a fost dezactivat cu codul corect, deci cineva cu acces legitimat a făcut asta.
— Deci, cineva cu cheia? — întrebă Brandon.
— Vă recomand să schimbați toate încuietorile — concluzionă polițistul.
Brandon bănuia pe cineva anume: fiul domnului Grives.
A doua zi, secretara domnului Grives îl duse pe Brandon la cumpărături, îl aranjă la frizerie și îl conduse la biroul companiei. În timp ce începea să cerceteze fișierele pe computer, ușa se deschise brusc.
— Trebuie să fii Brandon! — spuse un bărbat de vârstă mijlocie, îmbrăcat într-un costum sobru. — Sunt Christopher, fost partener de afaceri al domnului Grives, și am o veste pentru tine.
— Cum așa? — întrebă Brandon.
Christopher îi explică că se ocupa de partea „specială” a afacerii lui Mr. Grives. Brandon înțelege repede că era vorba de ceva ilegal. Refuză să continue, dar Christopher nu voia să audă.
— Ascultă-mă, prostule! Grives îmi datora două milioane pentru partea ilegală! Acum tu ești responsabil pentru ei! Dacă nu plătești, voi merge la poliție și voi dezvălui tot. Și vei răspunde pentru daunele produse. Aștept banii până sâmbătă!
— E șantaj! Nu e posibil! — răspunse Brandon.
Christopher scoase un pistol și-l amenință:
— Dacă te împotrivești, vei dispărea!
Brandon acceptă de nevoie, dar începe să caute dovezi despre partea ilegală a afacerii.
După ore de căutări, găsește într-un dulap ascuns o cutie cu fișiere și înregistrări în cod. Descoperă că Christopher spunea adevărul.
Într-un sertar găsi o fotografie cu domnul Grives și un tânăr. Brandon rămase mut de uimire când realiză că tânărul era chiar Christopher — fiul lui Grives.
Lucrurile prindeau sens: probabil că Mr. Grives nu era implicat în afacerile murdare, iar Christopher îl șantaja pentru a prelua totul.
În weekend, Brandon se întâlni cu Christopher în parcarea subterană și îi făcu o ofertă:
— Respect promisiunea făcută tatălui tău. Îți ofer 49% din companie, iar eu păstrez 51%. Așa vei trăi în lux, iar eu administrez afacerea cum și-a dorit tatăl tău.
Christopher refuză cu un râs batjocoritor:
— Nu-s prost! Meritul meu e tot! Mai vorbim când îți vei reveni din visare!
Brandon plecă descurajat, hotărât să plătească banii, dar descoperi că fondurile erau blocate.
Acasă îl aștepta o altă tragedie: bona copiilor era legată și muțită.
— A luat copiii! Spune că e un semnal pentru tine! — plânse ea când o eliberă.
Brandon sună imediat la Christopher, acceptând să predea compania pentru siguranța copiilor. Stabilește o întâlnire, dar înainte sună la poliție.
Agentul FBI Bates îi promite ajutorul:
— Urmați-mi instrucțiunile și vă veți vedea copiii înapoi.
La amiază, Christopher, relaxat la piscină, primește un pachet. Îl deschide și semnează documentele — compania era acum în totalitate a lui. Apoi eliberează copiii lui Brandon și îi alungă.
Dar în spatele lui se auzi un clic: agentul FBI îl aresta.
Brandon își strânse copiii aproape, ușurat. Datorită unui dispozitiv de urmărire din documente, Christopher fusese prins.
Când FBI-ul veni cu mandat, Brandon predă toate probele, știind că va rămâne fără bani, dar liber.
— Tati, chiar plecăm din casă chiar acum, după ce mama a murit? — întrebă Kelly.
Brandon îi îmbrățișă și le spuse cu voce blândă:
— Vom fi bine. Știți de ce? Pentru că cel mai de preț lucru pe care-l avem e aici, în brațele mele. Atâta timp cât suntem împreună, suntem bogați în iubire.