Brandon strângea paharul cu monede în timp ce se ferea într-un magazin de benzinărie. Era aproape de un raion când o voce puternică l-a distrat. A văzut o coadă de cumpărători supărați care așteptau în spatele unui bărbat în vârstă care avea dificultăți în a auzi.
„Îmi pare rău, ce ai spus despre apa care era amuzantă?” întrebă bătrânul pe casieră.
„Bani!” gemea ea. „Am spus că nu ai suficienți bani, domnule!”
„Da, era o zi însorită!” răspunsese bărbatul cu o frownă.
„Ai nevoie de mai mulți bani! Pentru apă!” un tânăr din spatele bărbatului îl apucă de umăr și urlă în urechile lui.
Brandon observa totul. Era tentat să intervină, dar nu dorea să atragă mânia cumpărătorilor. Între timp, bătrânul explica că nu avea suficienți bani, întrebând dacă ar putea lua o sticlă mai mică de apă, deoarece trebuia să ia medicamentele.
„Dacă nu îți permiți să plătești, va trebui să pleci!” strigă casiera.
„Pot să plec?” Zâmbi și se întoarse să plece, dar casiera îi smulse sticla de apă din mână. „Mergi doar afară, bătrâne!” șuieră ea. „Ești prea multă bătaie de cap!”
Bătrânul cerea că trebuia să-și ia medicamentele, dar rugămințile sale căzură pe urechi surde.
Brandon nu mai rezista. Merge spre casieră și îi oferă să plătească pentru bătrân.
„Ai un pic de milă, doamnă,” spuse el și golise paharul pe tejghea. Femeia îl privi cu dispreț înainte de a număra banii.
„Acoperă asta,” spuse ea, luând toți banii, inclusiv ultimii 2 dolari ai lui. „Acum dă-te la o parte. Ții coada.”
Brandon părăsi conserva de fasole pe tejghea în timp ce îi oferea apă bătrânului.
„Iată, domnule. Ți-am adus apă,” vorbi încet și clar, asigurându-se că bărbatul îi putea citi buzele dacă avea nevoie. Și bătrânul îi mulțumi. Ieșiră din magazin împreună, iar Brandon se îndrepta spre cortul său pe terenul gol de lângă benzinărie, dar bărbatul îl opri.
„Așteaptă!”
Brandon se întoarse.
„De ce m-ai ajutat când evident aveai nevoie de bani?” întrebă bătrânul.
„Dacă există un lucru pe care l-am învățat din viața de fără adăpost, domnule,” spuse Brandon, „este că lumea funcționează când oamenii sunt amabili unii cu alții.”
„Dar ce o să mănânce copiii tăi? Ai lăsat fasolele pe tejghea.”
„Avem ultimul din pâinea de ieri,” răspunse Brandon. „Ne descurcăm.”
Bătrânul plecă, dar cu o încruntare. Brandon observă că urca într-un SUV strălucitor și se întrebă de ce un om ca el nu își putea permite o sticlă de apă.
A doua zi, în timp ce Brandon împărțea niște cartofi prăjiți reci între copii, o mașină de lux se opri aproape de cortul său. Un bărbat într-un costum elegant se apropie.
„Bună dimineața, domnule. Ultima dorință a domnului Grives a fost să îți predau asta,” spuse el, întinzându-i un plic.
Brandon își șterse mâinile și îl luă. Era o scrisoare în interior.
„Dragă domnule,
Ieri, ai demonstrat că ești un om de caracter atunci când ai cheltuit ultimii tăi dolari pentru mine. Bunătatea ta și credința ta în a face bine altora m-au inspirat să-ți răsplătesc bunătatea cu cel mai mare dar pe care-l pot oferi: afacerea mea.
Timpul meu pe acest pământ este pe cale să se termine. Recent, am început să mă tem să las compania fiului meu, deoarece am ajuns să văd că este un om egoist cu un suflet de piatră. Mi-ar liniști mult conștiința dacă tu ai moșteni compania în locul lui. Tot ce îți cer este să te asiguri că fiul meu este îngrijit și va putea să trăiască o viață sigură și confortabilă.”
„Este o glumă?” Brandon ridică ochii la bărbat.
Bărbatul scoase un teanc de hârtii tipărite și un pix. „Domnul Grives a fost destul de serios. Și în momentul în care semnezi aceste hârtii, va fi oficial.”
„Dar l-am întâlnit pe tip ieri. Și acum e mort și îmi lasă totul?” întrebă Brandon în timp ce studia documentele.
„Înțeleg îngrijorările dumneavoastră, domnule, dar aceste hârtii au fost întocmite de cei mai buni avocați. Tot ce trebuie să facem este să completăm numele dumneavoastră, iar avocații vor continua cu restul.”
Aceasta era șansa lui de a oferi copiilor săi, așa că Brandon a semnat. Apoi, bărbatul l-a dus pe el și pe copii la noua lor casă.
Când au ajuns, Brandon se uita în sus la imensa vilă.
Brandon abia credea în ceea ce vedea. Dar în momentul în care a împins ușile duble, a simțit că ceva nu era în regulă. Casa era un dezastru – o masă era răsturnată pe hol și un dulap fusese dat peste cap.
Brandon lăsă bagajele, alergă după mașină și îi spuse șoferului să sune la 911. Câteva ore mai târziu, stătea printre canapele tăiate și mobilier distrus, vorbind cu poliția.
„Am examinat întreaga casă și nu am găsit semne de intrare forțată, domnule,” spuse ofițerul. „Acest lucru, combinat cu faptul că sistemul de securitate pare să fi fost anulat cu codul corect, sugerează că cineva care a vandalizat locul a avut o metodă legitimă de a pătrunde.”
„Ca o cheie? Așadar, persoana care a făcut asta a intrat pur și simplu pe aici?”
„V-aș sugera să schimbați încuietorile, domnule,” aprobă ofițerul.
După ce polițiștii plecară, Brandon bănuia că fiul bătrânului Grives era responsabil.
A doua zi, secretara domnului Grives a sosit devreme. L-a dus pe Brandon la cumpărături și l-a făcut să arate bine la un frizer înainte să-l ducă la companie. În biroul care odinioară aparținea lui Mr. Grives, Brandon se pregătea să treacă prin fișierele de pe computer când ușile s-au deschis brusc.
„Trebuie să fii Brandon!” Un bărbat de vârstă mijlocie într-un costum închis a intrat în birou. „Sunt Christopher, unul dintre foștii parteneri de afaceri ai domnului Grives și sunt aici să te salvez de o mare problemă.”
„Scuzați-mă?” întrebă Brandon.
Christopher îi explică faptul că se ocupa de vânzările pentru una dintre afacerea „specifice” ale domnului Grives. Brandon înțelese rapid că era vorba despre ceva ilegal. Refuza să continue cu asta, dar Christopher nu voia să audă de așa ceva.
„Ascultă aici, idiotule! Grives îmi datora 2 milioane de dolari pentru partea ilegală a afacerii sale! Acum, tu ești responsabil pentru asta,” tună el. „Și dacă nu plătești, voi merge la poliție și le voi spune totul. Mai mult, ca proprietar al companiei, vei fi responsabil pentru toate daunele. Așa că mă aștept să am cei 2 milioane până sâmbătă.”
„Ce? Asta este șantaj! Nu poți fi serios!” răspunse Brandon.
„Da, este. Și doar în caz că crezi că nu sunt extrem de serios…” Christopher își împinse jacheta de costum înapoi și își puse mâna pe mânerul unui pistol de la șoldul său. „…te asigur că dacă mă înfrunți, Brandon, te voi face să dispărești.”
Brandon nu spuse nimic și acceptă cerințele lui Christopher. Dar se întreba dacă Christopher îl păcălea. Așa că Brandon începu să caute orice urmă a acelei părți ilegale a afacerii.
Până seara, după ce analizase datele din toate celelalte departamente, Brandon era convins că Christopher mințea. Dar atunci, observă un dulap de dosare ascuns într-un colț al camerei. Brandon îl debloca cu cheile pe care le găsise mai devreme pe biroul său. Și primul lucru pe care l-a observat a fost o cutie de fișiere vechi, ascunsă într-un sertar.
Înăuntru era o evidență cu înregistrări scrise într-un fel de shorthand, iar Brandon realiză că Christopher nu mințea. Disperat, deschise un sertar pentru a găsi câteva sticle de whisky la îndemână, dar găsi doar o fotografie.
Arăta pe domnul Grives stând alături de… un tânăr. Ochii lui Brandon s-au mărit de groază când a realizat cât de asemănători arătau. Tânărul era Christopher, fiul domnului Grives!
Lucrurile au început să aibă sens pentru Brandon. Nu putea să creadă că un om bun ca Mr. Grives ar fi fost implicat în afaceri ilegale. Așadar, cel mai probabil, Christopher folosea propriile sale afaceri dubioase pentru a-l șantaja, gândi Brandon.
Un noroc și o întorsătură groaznică care amenințau să ia totul – totul se întâmpla prea repede. Noroc că Brandon nu era străin de furtunile din lumea afacerilor.
Sâmbăta aceea, Brandon se întâlnea cu Christopher în parcarea subterană, dar cu o contraofertă.
„Trebuie să respect cuvântul dat tatălui tău,” spuse Brandon, „așa că îți dau 49% din companie, iar eu voi păstra 51%. Asta va fi suficient pentru tine să trăiești în lux, nu? Iar eu îmi rezerv dreptul de a administra compania așa cum dorea tatăl tău.”
Dar Christopher refuză. „Nu sunt prost! Merit totul, nu o fărâmă! Hai să vorbim când îți vei reveni din mintea ta!” țipă el și plecă.
Brandon se întoarse la birou. Decise să-i plătească lui Christopher cei 2 milioane de dolari și să pună capăt acestei povești, dar descoperi că banii companiei erau blocați în active sau alocați pentru cheltuieli lunare. Brandon era neputincios.
Se întoarse acasă, descurajat, unde o altă problemă îl aștepta. Când deschise ușa, găsi bona copiilor legată de un scaun și legată la gură.
„A luat copiii! A spus să-ți spun că acesta ar trebui să fie un semnal de trezire pentru tine!” plânse ea în timp ce o elibera, iar Brandon știa despre cine vorbea.
Brandon sună la Christopher și acceptă să-i predai compania, implorându-l să nu facă rău copiilor. Stabiliră să se întâlnească la amiază. Dar Brandon sună și la poliție, iar în jumătate de oră, se afla deja la biroul unui agent FBI.
„Urmăriți-mi instrucțiunile și vom avea copii înapoi…” îl asigură agentul Bates.
La amiază, Christopher se relaxa pe marginea piscinei unui hotel pe care îl închiriase. Își închisese copiii într-un dulap și le dăduse afară pe toți angajații hotelului, cu excepția managerului pe care îl plătise frumos.
„Scuzați-mă, domnule,” îl întrerupse managerul. „Aveți un pachet.”
Când Christopher verifică plicul, zâmbi. Mergând spre camera sa, semnă documentele pe care le găsi în plic. Compania era în sfârșit a lui! Apoi, el eliberă copiii lui Brandon. „Sunt sigur că niște copilași ca voi patru vă veți descurca. Acum, dispareți!”
Christopher termină de pregătit și se auzi un clic în spatele lui. Deși blând, Christopher recunoscu imediat sunetul selectorului de siguranță al unui pistol.
„FBI! Ridică mâinile! Ești arestat.”
Între timp, Brandon își ținea copiii aproape pe trotuar. Datorită ideii agentului Bates de a pune un dispozitiv de urmărire în documente, Christopher fusese prins.
Brandon își lua copiii acasă, pregătit să îndrepte totul. Iar când divizia de fraudă a FBI-ului ajunse cu un mandat, predă dovezile – copia registrelor companiei și evidența găsită în birou – agenților, știind că până la finalul investigației, nu va mai avea nici un ban, dar va fi liber.
„Tati, o să plecăm din casa noastră… chiar când mama a murit?” întrebă Kelly.
Brandon se aplecă pe un genunchi și își îmbrățișă copiii.
„Ascultați, voi patru, o să fim bine. Vreți să știți de ce?”
Copiii îl priveau cu atenție și dădură din cap.
„Pentru că cel mai valoros lucru pe care-l avem este chiar aici, în brațele mele. Atâta timp cât rămânem împreună, vom fi mereu bogați în cel mai important fel: în iubire.”
Spuneți-ne ce părere aveți despre această poveste și împărtășiți-o cu prietenii voștri. Poate că va aduce o rază de lumină zilelor lor și le va inspira.