Deși erau despărțiți de câteva luni, Sabrina a fost devastată de moartea lui Andrei Perneș. Tânăra a fost prezentă la înmormântare și nu s-a dezlipit de sicriul în care se afla trupul neînsuflețit al fostului soț.
Imagini sfâșietoare de la înmormântarea lui Andrei Perneș
Andrei Perneș a fost condus pe ultimul drum sâmbătă, 22 februarie 2025, în satul său natal. La slujbă au luat parte și mulți dintre foștii concurenți de la Mireasa, dar și Sabrina, fosta soție a tânărului.
Cei doi s-au cunoscut în sezonul cinci al show-ului matrimonial de la Antena 1 și au decis, luându-i pe mulți prin surprindere, să se căsătorească în finală. După ce terminarea filmărilor, aveau planuri și visau să aibă un copil.
Totuși, în vara anului trecut, Andrei Perneș a a anunțat că relația lor s-a încheiat definitiv. Dar sentimentele nu s-au stins. A demonstrat-o Sabrina, care a fost devastată de vestea morții fostului său soț.
Cu toate că a ieșit la iveală faptul că Andrei își refăcuse viața și de ceva timp avea o altă iubită, Sabrina a fost prezentă la înmormântare, ba mai mult, nu s-a dezlipit de sicriu.
Sabrina nu s-a putut opri din plâns
În ciuda faptului că și-a acoperit capul atât cu o șapcă, cât și cu glugă, în imaginile făcute publice de Viperele Vesele se poate observa faptul că Sabrina este, pur și simplu, desfigurată de durere.
De când a aflat despre deces, Sabrina a publicat mai multe imagini din perioada în care ea și Perneș erau fericiți
„Am un deces în familie, nu-i momentul acum. E groaznic. E groaznic. Mulțumesc pentru mesajul de condoleanțe”, a declarat Sabrina în ziua în care a murit Andrei Perneș, printre hohote de plâns.