Un bărbat avea o soție pe care nu o iubea… De mult timp nu o mai iubea; trăiau împreună de dragul copiilor și din cauza apartamentului. Au luat acest apartament mare cu ipotecă pe mulți ani, acum trebuie să plătească.
Și era prea multă bătaie de cap pentru a se despărți. Era mai simplu să se retragă în camere diferite, spațiul permitea.
Bărbatul s-a căsătorit încă din tinerețe. Și apoi a înțeles că nu-și iubește soția. Ea nu este foarte frumoasă. A acumulat kilograme în plus, nu are grijă prea mult de ea. Certăreață. Mereu nemulțumită de ceva. Ocupată exclusiv cu gospodăria și copiii.
Și cu munca ei neînsemnată, pentru care primește firimituri. Chiar și vocea ei este neplăcută. Și merge târșâindu-și papucii, într-un capot ponosit.
Dar el tăcea și trăia cu ea. Iubea copiii, iar pe soția lui o trata ca pe o vecină de cămin. Îi dădea bani, oftând.
Și se uita la filme în care femei frumoase cu picioare lungi și pasionale jucau rolul principal. Și în viață, se uita la astfel de frumuseți, ca să fim sinceri. Nu-și iubea soția. Deloc nu o iubea.
Odată a plecat la pescuit cu prietenii. Mergea mereu peste tot singur, fără soție. Doar vara ieșea cu familia la mare – de dragul copiilor.
Și acolo era teribil de plictisitor, soția mereu calcula banii, se îngrijora că au cheltuit prea mult, se enerva, făcea observații…
Și umbla neîngrijită, într-un sarafan și papuci. Asta era toată vacanța. Apoi zbura cu prietenii, – altă poveste, înțelegeți și voi.
Ei bine, la pescuit au băut și au mâncat. Râdeau și spuneau glume bărbătești. Și un prieten a început să facă glume acide despre soția acestui Victor. Chipurile, trebuie să ajungi într-o astfel de stare, să te neglijezi atât.
Spunea multe cuvinte urâte. E neplăcut să le scriu. Dar toți râdeau. Și îi sugerau lui Victor să divorțee, – de ce să-și irosească viața cu așa ceva.
Uneori chiar el se plângea că nu există înțelegere și dragoste. Că iată, copiii vor crește, și atunci…
Și DEODATĂ bărbatul a realizat un LUCRU SIMPLU 📖
CONTINUAREA 👇
DEODATĂ bărbatul a realizat un LUCRU SIMPLU: nimeni nu-l forța să rămână în această căsnicie. Nici copiii, nici apartamentul, nici rutina. El însuși se ținea acolo, fiindcă îi era comod. Pentru că avea cine să-i spele cămășile, să-i gătească cina, să aibă grijă de copii. Pentru că nu trebuia să ia decizii și putea să dea vina pe ea pentru toate nemulțumirile sale.
Un val de rușine l-a cuprins brusc. Nu pentru că prietenul său vorbea urât despre soția lui – ci pentru că el însuși gândea la fel. Ani de zile o văzuse doar ca pe o pacoste, fără să se gândească vreodată ce vede ea când se uită la el.
Victor a privit fețele roșii și buhăite ale prietenilor săi, care râdeau de femeia care îi crescuse copiii, care îi spălase hainele murdare, care îl îngrijise când fusese bolnav, și a simțit un dezgust profund – nu față de ea, ci față de ei și față de sine însuși.
„Încetează,” a spus el brusc, întrerupând un nou val de bancuri. „Încetează să vorbești așa despre soția mea.”
Prietenul său l-a privit surprins, apoi a rânjit. „Haide, omule, doar glumeam. Știi și tu cum e…”
„Nu, nu știu,” a răspuns Victor, ridicându-se în picioare. „Și nu vreau să știu.”
A strâns repede lucrurile și a plecat de la pescuit, lăsându-i pe ceilalți nedumeriți. În drumul spre casă, gândurile i se învârteau haotic. Ce fel de bărbat devenise? Ce exemplu le dădea copiilor săi? Un tată care nu-și respectă mama lor, care consideră că dragostea se bazează doar pe aspectul fizic, care caută constant confirmări că merită mai mult?
Când a ajuns acasă, era deja seară târzie. Copiii dormeau, iar soția sa, Mariana, stătea în bucătărie, cosând un nasture la uniforma școlară a fiului lor. Părul ei, strâns într-un coc dezordonat, era brăzdat de fire albe pe care nu le observase până acum. Mâinile ei, obosite și aspre, lucrau cu îndemânare.
„Ai venit devreme,” a remarcat ea, fără să-și ridice privirea. „S-a întâmplat ceva?”
Victor s-a așezat în fața ei, privind-o cu atenție pentru prima dată după mulți ani. Ridurile fine din jurul ochilor ei vorbeau despre nopțile nedormite cu copiii bolnavi. Mâinile ei povesteau despre munca neîncetată pentru a ține casa curată. Capotul acela „urât” pe care îl detesta atât de mult era, de fapt, o alegere practică după o zi întreagă de alergat între serviciu, școala copiilor și treburile casei.
„Da,” a răspuns el încet. „S-a întâmplat ceva. Am realizat că sunt un idiot.”
Mariana a ridicat privirea, surprinsă. „Ce vrei să spui?”
„Te-am luat de-a gata. Te-am judecat. Te-am considerat mai puțin decât meriți. Și mi-e rușine.”
Ochii Marianei s-au umplut de lacrimi, dar și-a continuat cusutul, mâinile tremurându-i ușor.
„De ce spui asta acum?”
„Pentru că e adevărat. Și pentru că vreau să schimb ceva.”
În săptămânile următoare, Victor a început să facă mici schimbări. S-a trezit mai devreme pentru a pregăti micul dejun pentru toți. A început să se ocupe de temele copiilor. A renunțat la ieșirile cu „băieții”, preferând să petreacă weekendurile cu familia.
La început, Mariana a fost suspicioasă. Credea că are o amantă și acum se simte vinovat. Dar încet, încet, a început să observe o schimbare reală în el. Nu doar în comportament, ci și în felul în care o privea.
Într-o seară, după ce copiii au adormit, Victor i-a propus să meargă la un restaurant. Ea a ezitat.
„Nu am cu ce să mă îmbrac,” a spus ea simplu.
„Nu contează,” a răspuns el, dar apoi și-a dat seama că nu asta era problema. Nu era vorba despre haine, ci despre faptul că ea nu se mai simțea frumoasă, atractivă, demnă de atenție. Și el contribuise la asta.
„Ce-ar fi să mergem împreună să-ți cumperi ceva?” a sugerat el. „Doar noi doi.”
Mariana l-a privit lung, căutând capcana. Apoi a acceptat încet.
În weekend, au lăsat copiii la părinții ei și au petrecut ziua în oraș, cumpărând haine, servind prânzul, plimbându-se prin parc – lucruri simple pe care nu le mai făcuseră împreună de ani de zile. La început, conversația a fost forțată, plină de tăceri stânjenitoare. Erau ca doi străini care încercau să se cunoască.
Dar pe măsură ce ziua avansa, barierele au început să cadă. Victor a ascultat cu adevărat când ea i-a povestit despre munca ei, despre visele pe care le abandonase, despre eforturile ei de a fi o mamă bună.
„De ce nu mi-ai spus niciodată toate astea?” a întrebat el.
„Pentru că nu ai întrebat niciodată,” a răspuns ea simplu.
Adevărul acelei afirmații l-a lovit ca un pumn în stomac. Cât de mult ratasem, fiind orbit de propriile nemulțumiri?
În lunile care au urmat, relația lor a început să se schimbe. Nu brusc, nu dramatic, ci treptat, prin efort constant. Victor a început să observe și să aprecieze lucrurile pe care le făcea ea. Mariana a început să aibă mai multă încredere în sine, să se îngrijească mai mult de propria persoană, știind că are sprijinul lui.
Au avut și momente dificile. Ani de resentimente nu dispar peste noapte. Certurile nu au încetat complet. Dar acum erau diferite – mai sincere, mai constructive, urmate de reconcilieri adevărate.
Într-o seară, la un an după acea revelatoare ieșire la pescuit, Victor stătea pe balcon, privind orașul luminat. Mariana a venit lângă el, oferindu-i o ceașcă de ceai.
„La ce te gândești?” l-a întrebat ea.
„Mă gândeam la cât de aproape am fost să pierd totul,” a răspuns el, luându-i mâna într-a lui. „Să te pierd pe tine.”
Ea a zâmbit, un zâmbet care acum ajungea până la ochii ei. „Dar nu ai pierdut.”
„Nu, nu am pierdut,” a confirmat el, strângându-i mâna. „Am câștigat.”
Privind-o în lumina blândă a serii, Victor a înțeles că frumusețea ei era acolo dintotdeauna. Era în devotamentul ei, în puterea ei, în răbdarea ei, în dragostea ei necondiționată pentru familia lor. Era doar el cel care nu putuse să o vadă, orbit de superficialitatea unei societăți care valorizează doar exteriorul.
Acum, când o privea, vedea femeia cu care împărtășise jumătate din viață, mama copiilor săi, partenera sa. Și da, o iubea. Nu cu pasiunea nebună a tinereții, ci cu ceva mai profund, mai durabil – o dragoste construită pe respect, gratitudine și admirație.
Acel lucru simplu pe care îl realizase la pescuit – că nimeni nu-l ținea în căsnicie în afară de el însuși – avea o a doua parte: nimeni nu-l împiedica să facă din această căsnicie ceva frumos, în afară de el însuși.
Și când a înțeles asta, Victor a descoperit că iubirea nu dispăruse niciodată cu adevărat. Fusese doar îngropată sub straturi de egoism, de așteptări nerealiste și de lipsă de apreciere. Trebuia doar să sape suficient de adânc pentru a o găsi din nou.
Dacă ți-a plăcut povestea, nu uita să o distribui cu prietenii tăi! Împreună putem duce mai departe emoția și inspirația.