Sâmbăta Morților 2023. Când sunt Moșii de iarnă și ce trebuie să faci în această zi de sărbătoare. Moșii de Iarnă, la fel ca Moșii de Vară, reprezintă două dintre cele mai importante sărbători dedicate celor care au plecat dintre noi
Ce trebuie să facă românii?
În Biserica Ortodoxă se face pomenirea celor adormiți în mod constant. Sărbătoarea are ca scop comemorarea celor dragi, care nu mai sunt printre noi.
Moșii de iarnă sau Sâmbăta Morților va avea loc la data de 18 februarie 2023, înainte de Lăsatul secului de carne pentru intrarea în Postul Paștelui.
În dimineața zilei de 18 februarie, creștinii merg la biserică pentru a participa la Sfânta Liturghie, dar și la Parastasul pentru pomenirea celor adormiți.
Acestea sunt sfințite de preot, iar mai apoi sunt împărțite oamenilor nevoiași.
La slujba din Sâmbăta Morților, preoții săvârșesc Sfânta Liturghie și se roagă, citind numele tuturor morților trecuți în pomelnice.
De asemenea, după slujbă, oamenii merg la mormintele celor dragi și aprind lumânări, dau cu tămâie și aduc flori.
Sâmbăta Morților 2023. Ce se dă de pomană de Moșii de iarnă?
Datul de pomană în Sâmbăta Morților este unul dintre cele mai importante obiceiuri ale acestei zile. Așadar, creștinii duc la biserică colivă, colac, sticlă cu vin, dar și pachete cu plăcinte, brânzeturi, piftie, carne, sarmale, mere şi alte fructe (în funcție de posibilitățile fiecăruia).
Conform tradițiilor, în această zi se mănâncă și se dau de pomană piftie și alte răcituri, Moșii de Iarnă fiind cunoscuți și ca Moșii de Piftii în unele zone ale țării.