– Natasha, la ce te gândești? – o înghionti Sveta pe prietena ei cu umărul. – Te uiți la Igor?
Natasha se înroși și zâmbi stânjenită. Răspunsul era evident, dar nu avea de gând să-și împărtășească sentimentele. Știa prea bine că speranțele ei legate de un viitor cu el nu erau decât vise. Veneau din lumi complet diferite, un adevăr pe care toți ceilalți îl vedeau, dar ochii ei tot îl căutau.
– Nu, mă gândeam doar la subiectul unei cărți pe care am citit-o ieri, – minți ea, strângându-și manualul la piept și încercând să nu-l privească pe băiatul de neatins.
Igor Leonov era vedeta universității. Întruchipa acel farmec irezistibil: arăta bine, era încrezător și carismatic – aproape fiecare fată era captivată de el. Pentru Natasha, părea că aparține altui univers. Inima îi bătea mai tare când îl vedea, dar știa că prăpastia dintre ei era imposibil de trecut. El era fiul unui afacerist bogat, ea – o orfană crescută de mătușa Marina, pe care o considera mamă. Natasha era profund recunoscătoare femeii pentru grija ei și făcea tot ce putea pentru a o ajuta în gospodărie. Studia la facultate pe un loc bugetat, iar seara lucra împreună cu mătușa, curățând scările unor blocuri de lux – acolo câștigau mai bine.
Într-o zi, soarta i-a adus față în față. Natasha spăla scările când l-a zărit pe Igor. S-a întors repede, sperând să nu fie observată, dar bineînțeles că el a recunoscut-o.
– Natasha! Nu mă așteptam să te văd aici! – zâmbi Igor. – Deși, cred că pentru tine asta e singura cale de a intra într-un bloc de lux.
– Bună… – murmură ea, simțind cum i se înroșesc obrajii.
– Ei bine, salut! Ai ieșit să faci rost de bani pentru rochia de Revelion? – întrebă sarcastic.
Natasha a simțit cum o doare. Ar fi vrut să se justifice, să explice că era doar un job temporar, dar apoi s-a gândit: de ce să se scuze? Aceasta era viața ei și nu era nimic rușinos în asta. Nu-și vindea trupul, deci nu avea de ce să se rușineze.
– Hai, mișcă-te, fată, ce tot bârfești? – se auzi vocea mătușii Marina de la etajul superior. – Hai odată, dă cu cârpa aia! Cu cât terminăm mai repede, cu atât ajungem mai devreme acasă. Mai avem trei scări azi!
– Mult succes! – zâmbi ironic Igor. – Ți-aș da un bacșiș, dar n-am numerar – totul e pe card. Dar te descurci grozav! Lucrezi ca un profesionist!
Cu aceste cuvinte, apăsă butonul liftului și dispăru, în timp ce ochii Natasha-i se umplură de lacrimi. Încercă să-și ascundă tristețea, dar mătușa Marina îi simțea mereu starea. O crescuse de mică, după ce fetița fusese luată din grija părinților alcoolici. Mătușa o învățase să aprecieze viața, în ciuda greutăților.
– Cine e puștiul ăla bogat? – întrebă femeia când ieșiră din bloc.
– Doar un coleg… – ridică Natasha din umeri.
– Doar un coleg sau ăla? – insistă mătușa Marina.
– Îmi place de el, dar venim din lumi diferite. El e fiul unui om cu bani, iar eu… nu sunt de nivelul lui, – oftă fata.
Mătușa trase aer adânc în piept și clătină din cap.
– Atunci e un nimic, nu un om! Ăștia bogați, crescuți cu totul de-a gata, n-au habar ce-i viața. Când n-o să-i mai bage taică-său bani în buzunar sau o să dea faliment, o să vedem ce fel de om e cu adevărat!
Natasha rămase tăcută. Nu voia să vorbească despre Igor – simțea cum i se strânge inima la gândul că sentimentele ei erau sortite eșecului. Știa: era doar o „îndrăgosteală”, cum zic adolescentele. Dragoste neîmpărtășită, nimic mai mult.
Dar după acea întâlnire, Igor a început să vorbească mai des cu ea. Într-o zi, i-a trimis un mesaj în care o invita să se întâlnească în parc după cursuri. Natasha a venit plutind. El i-a propus să meargă la film și apoi la o cafenea. Nu-i venea să creadă că i se întâmplă asta. Voia să strige lumii întregi că mătușa Marina se înșelase: Igor era un om adevărat.
– Îmi placi de mult timp, Natasha! Chiar îmi placi! Ești muncitoare, deșteaptă… Ce ți-ai putea dori mai mult? – zâmbi el. – Vrei să fim împreună?
Capul Natashăi se învârtea. A dat din cap, incapabilă să spună un cuvânt. Mai era nevoie să se gândească, când inima deja luase decizia? Sigur că voia să fie cu el. Era exact cel pe care-l visase.
A condus-o acasă și a sărutat-o de rămas bun. Momentul părea desprins dintr-o poveste. Natasha a fugit în casă și a plâns de fericire în pernă. Nu vedea niciun semn de alarmă. I se părea că el chiar o alesese pe ea, chiar dacă nu vorbise de dragoste. Și nimic nu prevestea ce avea să urmeze…
„Vreau să te sărut!” – apăru un mesaj de la Igor chiar în timpul primei ore de curs.
Natasha nu se putea concentra. Toate gândurile îi erau la el. Voia să fugă la el, să-l îmbrățișeze, să-l sărute.
– De ce tot zâmbești? Te-ai îndrăgostit? – o tachină Sveta.
Natasha ridică din umeri. Fericirea ei era atât de fragilă încât se temea să-i spună celei mai bune prietene. Dacă era doar un vis? Sau dacă Sveta începea să o convingă că totul e ciudat și se va termina repede?
După ore, Natasha alergă în parc și, neputându-se stăpâni, se repezi la Igor. Dar el o împinse brusc, privindu-o cu o răceală de gheață.
– Nu mă atinge cu mâinile tale murdare, regina toaletelor și împărăteasa scărilor! Știi măcar ce-i aia manichiură? Sau chiar ai crezut că ar putea fi ceva serios între noi? – spuse el batjocoritor.
Natasha încremeni, ca lovită de trăsnet. Inima îi bătea cu putere, capul i se învârtea, iar durerea din tâmple devenise insuportabilă. Înțelesese tot. Da, exact de asta se temuse – sperând prostește la imposibil.
– Cât de naivă ești! Ești o nimica toată, fiica jalnică a unei femei de serviciu! – continuă Igor, întorcându-se către prietenii lui, care priveau scena cu râsete batjocoritoare. – Trebuia să o vedeți cum flutura cârpa, de zici că făcea kung-fu pe scări! Noi doar am vrut să ne distrăm puțin, să ne jucăm… Era clar că-ți curgea balele după mine. Credeam că o să înțelegi că nu suntem pe aceeași cale. Tu unde ești și eu unde sunt? Nici să nu visezi la un viitor! Și tu, Lyokha, dă-mi cinci! Ți-am zis eu că o să se arunce în brațele mele…
Lacrimile îi curgeau Nestatfei pe obraji, arzându-i fața și sfâșiindu-i sufletul. A fost o glumă cinică, o bătaie de joc. Iar ea, naiva, chiar crezuse că reușise să-l facă să o placă. Nu-și amintea cum a ajuns acasă, dar un lucru era clar: nu mai putea continua la acea universitate. O durea prea tare să știe că cei care o umiliseră râdeau acum de ea pe la spate.
Sveta a încercat să o convingă să nu renunțe la facultate, dar decizia fusese luată. Mătușa Marina i-a susținut alegerea, deși și-a spus părerea despre „păpușarii” ăștia.
– Te voi sprijini mereu, draga mea, – i-a spus ea. – Orice ai decide. Deși eu, sincer, le-aș fi rupt spatele – ca să știe că-i periculos să te joci cu sentimentele oamenilor.
– Nu-i nevoie… Să-i pedepsească Dumnezeu… Iar eu o să mă descurc, chiar și fără diplomă, – i-a răspuns Natasha. – Nu pot suporta râsul lor.
Era recunoscătoare tutorelui ei pentru susținere și înțelegere. Curând, Natasha și-a găsit un loc de muncă într-un birou. Bineînțeles, fără o diplomă, nu putea deveni economist, dar i s-a oferit un post de manager cu posibilitate de promovare.
Natasha muncea atât de mult, încât după doar câteva luni a fost avansată pentru prima dată. Cu timpul, patronul firmei, Andrei, a început să se intereseze de ea. Era un bărbat de succes, atrăgător, și a curtat-o într-un mod discret și respectuos. În ciuda rănilor adânci, Natasha a început treptat să aibă încredere în el și a acceptat invitația la o întâlnire.
Relația lor s-a dezvoltat încet. Nu era o pasiune mistuitoare sau emoții amețitoare care să se termine în durere. Natasha îl iubea pe Andrei din tot sufletul, iar el i-a mărturisit că s-a îndrăgostit de ea de la prima vedere, dar a ezitat mult timp până să-i spună. A urmărit-o, încercând să înțeleagă dacă sentimentele ei sunt sincere, și abia apoi a acționat.
După un an s-au căsătorit, iar după alți patru, Natasha, după ce a trecut examene și și-a îmbunătățit calificările, a devenit directoarea uneia dintre filialele firmei lui Andrei. Aveau suficienți bani încât Natasha să poată intra în concediu maternal, și se gândea adesea la copii. Mătușa Marina promisese că o va ajuta, deși a refuzat categoric să accepte bani de la fiica ei adoptivă.
– Eu spăl pe jos și am o siluetă de invidiat! Dacă mă opresc din mișcare, cad! – spunea ea în glumă. – Când o să am nepoți, atunci o să las mopul și o să-i cresc!
Într-o zi, un nou economist a venit la firmă. Hainele sale simple, cumpărate de la piață, contrastau puternic cu imaginea pe care Natasha și-o amintea. Era Igor. Auzise de la Sveta că tatăl lui plecase cu o amantă tânără, dar nu se așteptase să-l vadă acolo.
Igor o recunoscuse și el. Se vedea din privirea speriată cu care i-a înmânat CV-ul.
– Nu m-am așteptat să ajungi de la femeie de serviciu la directoare, – a mormăit el.
– Ei bine, acum ne-am schimbat locurile, – zâmbi Natasha.
I-a răsfoit repede CV-ul și a observat că avea puțină experiență reală de muncă. Deci nu era potrivit pentru postul de economist.
– Înțelegi, nu ai suficientă experiență. Am nevoie de profesioniști. Și tu, știm bine, ai chiulit de la majoritatea cursurilor. Îți pot oferi un post de manager cu perspectivă de avansare, dar nu prea curând… Acolo e plafonul tău.
Igor n-a îndrăznit să comenteze. După atâtea interviuri și refuzuri, oferta părea cea mai bună posibilă.
– Mulțumesc… Și îmi pare rău pentru gluma aia. A fost o prostie ce-am făcut cu băieții. Am regretat mai târziu. Mulțumesc că-mi dai o șansă.
Natasha înțelesese perfect că Igor mințea. Cuvintele lui erau doar un mod de a obține un loc de muncă.
– Dacă faci greșeli, găsește-ți alt loc. Am nevoie de oameni responsabili. Eu am uitat demult trecutul, fiindcă nu-l iau personal.
Igor încuviință și, mulțumind din nou, se duse să completeze actele. Înăuntru, simțea o amărăciune profundă. Umilise un om, iar acum el era în aceeași situație. Acum trebuia să umble din firmă în firmă după clienți, altfel risca să fie concediat din nou. Abia acum Igor înțelesese cât de josnic se comportase în trecut. Acum voia să devină un om mai bun, sperând că, dacă va reuși, nu se va mai întoarce niciodată la ceea ce fusese.