Alex Damian și-a dedicat o mare parte din viață unei singure misiuni: protejarea legii și a cetățenilor. Timp de cincisprezece ani, a purtat cu mândrie uniforma de ofițer de poliție, a patrulat prin cartiere periculoase, a arestat infractori și a intervenit în situații-limită fără ezitare. Fusese întotdeauna omul de încredere al colegilor, cel care își făcea treaba fără să ceară nimic în schimb. Dar cel mai loial partener al lui nu era un coleg de birou, ci Rex, un ciobănesc german antrenat pentru intervenții speciale. Împreună formau o echipă imposibil de învins.
Până într-o zi.
Totul s-a prăbușit ca un castel de nisip când, într-o dimineață rece de noiembrie, Alex a fost reținut sub acuzația de corupție și compromiterea de probe. Nici nu a apucat să înțeleagă ce se întâmplă, că deja purta cătușele și era dus în arest. Procesul s-a derulat cu o viteză suspectă, iar dovezile împotriva lui păreau prea bine pregătite pentru a fi întâmplătoare.
În sala de judecată, cu chipul încordat, Alex asculta verdictul final. Judecătorul a rostit cu voce gravă:
— Vinovat.
Un ecou mut s-a propagat în mintea lui, ca o lovitură în piept. A închis ochii o clipă. Nu pentru că se temea, ci pentru că simțea cum toată munca lui, toți anii de sacrificii, se prăbușeau într-o fracțiune de secundă. Știa că era victima unei înscenări, dar ceea ce îl durea cel mai tare era că urma să se despartă de Rex.
În boxa martorilor, câinele îl privea intens, cu urechile ciulite și privirea confuză. Simțea pericolul, trădarea, nedreptatea. Într-un ultim gest de demnitate, Alex a cerut voie:
— Vă rog… pot petrece un minut cu Rex? Unul singur.
Judecătorul a privit în jos, apoi a încuviințat din cap:
— Trei minute. Atât.
Rex a fugit imediat spre el, lăsându-i pe toți din sală cu un nod în gât. Alex s-a așezat în genunchi și l-a strâns cu putere în brațe. Lacrimile îi curgeau pe obraz fără rușine.
— Îmi pare rău, băiete… Te-am dezamăgit…
Rex a scâncit scurt, apoi a început să-i miroasă insistent mâneca hainei. Dintr-odată, s-a încordat și a început să tragă de ea, lătrând furios. Toți cei din sală au amuțit.
— Ce face câinele? a întrebat judecătorul uimit.
Un polițist s-a apropiat și a scuturat geaca lui Alex. Din buzunarul ascuns a căzut un mic reportofon. Procurorul a înghețat.
— Asta nu înseamnă nimic! a bâiguit el, dar vocea îi tremura.
Judecătorul a cerut imediat redarea conținutului. În tăcerea apăsătoare, s-au auzit niște bruiaje, apoi, limpede și apăsat:
„Plantează probele. Dosarul lui Damian e curat și e ținta perfectă. Să se termine odată.”
Alex a simțit cum sângele i se scurge din vene. Vocea aceea… o cunoștea prea bine.
— E vocea comisarului Dragoș Mureșan… mentorul meu…
Sală s-a cutremurat. Judecătorul a ordonat suspendarea procesului și deschiderea unei anchete de urgență. În acea clipă, Alex și-a recăpătat o fărâmă de speranță, dar știa că lupta abia începuse.
Pe perioada anchetei, Rex a fost încredințat colegei lui Alex, Andreea Dima, o femeie curajoasă și loială, care nu crezuse niciodată în vinovăția lui. În primele zile, câinele era neliniștit, scheuna în somn și refuza mâncarea. Dar într-o seară, Rex a început să tragă de mâneca Andreei, conducând-o spre dulapul lui Alex din secția de poliție. Sub un teanc de haine, au găsit un dosar ascuns: documente, fotografii, transferuri bancare — toate dovezi clare ale legăturii dintre Mureșan și mai mulți interlopi din oraș.
Atunci a devenit clar: Alex fusese doar un obstacol de eliminat.
Judecătorul, șocat de amploarea corupției, a dispus eliberarea imediată a lui Alex. Însă pericolul nu trecuse.
Într-o noapte întunecată, pe când Alex și Andreea analizau probele într-un apartament sigur, luminile s-au stins brusc. Din întuneric au apărut trei indivizi înarmați. Rex a reacționat primul. A sărit pe unul dintre atacatori, trântindu-l la podea. Alex și Andreea au reușit să se refugieze în baie și au ieșit printr-o scară de serviciu. Gazele lacrimogene umpluseră aerul, iar gloanțele începuseră să sfârâie în pereți.
S-au refugiat într-o cabană din munți, izolată și rece, unde au început să reconstruiască firul conspirației. Zilele erau tensionate, nopțile, pline de teamă. Rex păzea ușa fără să clipească.
Dar nici acolo nu au fost în siguranță. Câteva nopți mai târziu, cabana a fost atacată cu arme automate. Alex și Andreea s-au apărat cum au putut, până când, în ultima clipă, o echipă de intervenție a pătruns prin pădure și a pus capăt asediului. Andreea îi contactase în secret pe câțiva colegi de încredere.
Presa a explodat. Cazul a devenit subiect național. Zeci de ofițeri au fost anchetați, iar în centrul rețelei se afla un politician influent, cunoscut doar sub inițialele „AR”, care dirijase întreaga conspirație pentru a scăpa de polițiștii cinstiți.
Alex a fost reabilitat oficial, iar reputația i-a fost curățată. A primit înapoi insigna, dar cel mai valoros lucru a fost altul — a putut să-l strângă din nou în brațe pe Rex, acasă, fără gratii și fără teamă.
— Ai fost mereu lângă mine, prietene… Fără tine, n-aș fi avut nicio șansă.
Rex s-a ghemuit lângă el, lătrând ușor, cu ochii plini de afecțiune. În acea liniște de seară, cu soarele apunând în fundal, Alex a înțeles un lucru: uniforma, laudele, chiar și dreptatea, erau importante… dar nimic nu egala loialitatea unui prieten adevărat.
Dacă ți-a plăcut povestea, nu uita să o distribui cu prietenii tăi! Împreună putem duce mai departe emoția și inspirația.