Emma îl cunoscuse pe Oliver într-o perioadă în care viața ei părea că se destramă bucată cu bucată. Avea douăzeci și opt de ani, un divorț proaspăt, o fetiță de șapte ani pe nume Lily și un apartament cu două camere moștenit de la o mătușă. Fostul soț o părăsise pentru o altă femeie, plecase cu mașina familiei și se mutase într-un oraș de provincie, lăsând în urmă doar promisiuni nerespectate și facturi restante.
După ce și-a strâns cu greu bucățile vieții, Emma a încercat să-și refacă viața sentimentală, dar întâlnirile pe care le avea se terminau fie cu tăceri incomode, fie cu bărbați care voiau doar o aventură. Devenise sceptică, dezamăgită, însă în seara în care l-a cunoscut pe Oliver, ceva în ea a simțit o scânteie. Era fermecător, știa să vorbească, iar Emma, obosită de atâta singurătate, i-a dat o șansă.
Oliver nu avea cine știe ce: fără proprietăți, fără un loc de muncă stabil — ba mai lucra ocazional pe la vreun bar, ba pe șantier —, dar avea un aer relaxat, o glumă pregătită la orice și părea că vede în Emma o femeie frumoasă, nu o mamă singură cu probleme. Au început cu întâlniri discrete, pe fugă, dar inevitabil Emma i-a povestit despre Lily.
Spre surprinderea ei, Oliver nu s-a eschivat, ba chiar a vrut să o cunoască. Prima întâlnire dintre Lily și Oliver s-a petrecut într-un parc, pe o bancă de lemn scorojit, în timp ce Lily își mânca înghețata. Au povestit despre desene animate, căței și jocuri, iar Emma, dintr-o parte, i-a privit cum râdeau. Se simțea pentru prima dată în mult timp parte dintr-o scenă normală.
După două luni, Oliver s-a mutat în apartamentul Emmei. Apoi, aproape pe neașteptate, a cerut-o de soție. Emma a ezitat, dar s-a convins pe ea însăși că, poate, în sfârșit merita și ea o bucată de fericire. N-au avut bani de nuntă cu alai, așa că au stabilit să meargă la starea civilă, urmați de câțiva prieteni apropiați și o masă la cafeneaua din colț.
Acolo a apărut Margaret Elizabeth — mama lui Oliver. O femeie în vârstă, cu părul prins strâns la spate, o voce stridentă și o privire tăioasă. Emma o întâlnise de două ori până atunci și fiecare interacțiune fusese un test de răbdare. Margaret o privea de sus, ca pe o povară pe care fiul ei trebuia să o ducă.
În dimineața căsătoriei, Margaret s-a prezentat la ușa Emmei cu o sticlă de coniac scump și cu pretenția să organizeze o „răscumpărare a miresei”. Emma și-a mușcat limba, a îmbrăcat rochia ei simplă de seară și a încercat să nu lase tensiunea să o copleșească. Când a apărut în fața celor adunați, Margaret a pufnit teatral:
— Unde-i mireasa? Nu văd nicio rochie albă!
Emma a respirat adânc.
— Destul cu teatrul. Hai să terminăm odată cu formalitățile, a răspuns ea, ținându-și calmul cu greu.
Ceremonia a fost scurtă, dar momentul în care Margaret s-a apucat să plângă în hohote, oftând cu voce tare „Îmi pierd băiatul!”, a transformat evenimentul într-o farsă penibilă. Invitații schimbau priviri jenate, iar Emma a simțit cum obrajii îi iau foc.
La cafenea, lucrurile au degenerat. Când gazda i-a invitat pe proaspăt căsătoriți la primul lor dans, Margaret a sărit în față.
— Primul dans al mirelui e cu mama lui!
L-a prins pe Oliver de braț și l-a târât pe ring. Muzica începea, dar cei mai mulți o priveau amuzați, iar Emma, cu un nod în gât, și-a ascuns furia în spatele unui pahar de vin. Se întreba dacă greșise alegându-l pe Oliver.
Spre finalul serii, Margaret a chemat fotograful.
— Hai, poză de familie!
Emma a pășit înainte, dar Margaret i-a aruncat o privire de gheață.
— Unde te bagi? Asta e doar pentru familie.
Emma s-a uitat la Oliver, dar el a evitat-o, prefăcându-se preocupat de o farfurie cu prăjituri. Atunci a înțeles. Nu era bărbatul pe care îl crezuse. Nu a comentat. Și-a luat geanta, a ieșit din cafenea și s-a dus acasă, în liniște.
A doua zi, cu mintea limpede, a sunat fotograful și i-a cerut să șteargă fiecare fotografie în care apărea Margaret. O mică răzbunare, dar care i-a oferit o liniște stranie.
O săptămână mai târziu, Margaret a apărut la ușa ei fără să anunțe. Oliver era la muncă, la pub-ul din cartier. Emma s-a trezit în fața ei, cu Lily privind speriată din dormitor.
— Bine că e fata mai mare, a început Margaret. Te va ajuta cu bebelușul când îl vei face.
Emma a ridicat din sprâncene.
— Are opt ani. Vorbiți serios?
— La nouă, poate sta cu copilul acasă. Tu n-ai să iei concediu, că Oliver nu poate să întrețină familia. Îți iei fetița acasă, o scoți de la școală și o pui să te ajute.
Emma a zâmbit batjocoritor.
— Mulțumesc pentru sfat, Margaret. Tocmai m-am hotărât că n-o să mai fac niciun copil.
Din acel moment, războiul a început pe față. Margaret nu ierta nicio ocazie să o denigreze în fața lui Oliver, să îi arunce vorbe grele, să se plângă că Emma nu respectă tradițiile, că e o femeie egoistă. Iar Oliver, slab de caracter, a început să se îndepărteze. Nu mai venea acasă la timp, bea din ce în ce mai des și își găsea mereu scuze să nu ajute.
În cele din urmă, într-o seară, fără să mai explice, Oliver a plecat. N-a fost o ceartă, n-a fost o scenă. Doar a spus că nu mai poate și că nu vrea să se complice. Emma n-a încercat să-l oprească. În adâncul sufletului, simțea că, de fapt, pierduse demult lupta.
Dar Margaret nu se oprea. La scurt timp după, a sunat-o.
— Apartamentul trebuie împărțit. Am să vin mâine cu actele.
Emma a izbucnit în râs.
— Te-ai lovit la cap? E apartamentul meu. Compensare? Pentru ce? Că fiu-tu a stat pe banii mei și-a băut la crâșmă? Păstrează-ți actele pentru altcineva.
— Te-a luat cu tot cu bagajul tău! A suferit destul! Instanța va fi de partea lui!
Emma a închis telefonul, a blocat numărul și n-a mai privit niciodată înapoi.
Așa s-a terminat povestea. Emma a rămas doar cu Lily, dar mai liberă ca oricând. Iar liniștea pe care a găsit-o după a fost de neprețuit.