Seara începuse promițător. Participasem pentru prima dată la un eveniment de speed dating, mai mult la insistențele colegelor de birou decât din convingere. Nu mă așteptam la nimic special. Dar apoi l-am întâlnit pe Robin.
Era genul acela de bărbat care îți capta atenția fără să facă vreun efort: privire caldă, zâmbet sincer, o siguranță calmă în gesturi. Am râs, am vorbit, timpul a trecut mai repede decât credeam. La final, am schimbat numerele și am făcut o poză împreună, ca amintire. O seară reușită.
Ajunsă acasă, încă entuziasmată, i-am arătat mamei poza, convinsă că va fi încântată. Doar că reacția ei m-a blocat complet.
— Selena, stai… Dumnezeule! — a exclamat ea, albind la față. — E el! Bărbatul care i-a distrus viața lui Janet!
— Janet? — am întrebat, confuză.
— Prietena mea din liceu. Acum câteva luni, un tip cu fața asta a păcălit-o, a pretins că o iubește, apoi i-a golit contul. A dispărut fără urmă!
Înainte să pot articula ceva, mama pusese deja mâna pe telefon și suna la poliție.
Mi-era imposibil să cred. Robin? El? Acel om plin de farmec? Dar mama era convinsă. Așa că, în loc să-l confrunt direct, am pus la cale un plan. L-am invitat a doua zi la o cafenea, iar mama urma să anunțe poliția să vină acolo.
Am ajuns înaintea lui și mi-am ales o masă aproape de intrare. Când Robin a intrat, m-a salutat cu același zâmbet cuceritor. Dar acum, în lumina suspiciunii, zâmbetul acela avea o altă greutate. Îmi tremura mâna pe ceașca de cafea, iar mintea îmi gonea în cerc.
I-am trimis mamei un mesaj scurt: „Acum.”
Am încercat să par naturală. Am întrebat despre familia lui, sperând să aflu ceva revelator. A ezitat o clipă.
— E o poveste complicată, — a spus, evitând contactul vizual.
Exact în acel moment, doi polițiști în uniformă au intrat în cafenea. S-au apropiat rapid de masa noastră. Robin s-a încordat instinctiv.
— Este vreo problemă, domnilor? — a întrebat, ridicând din sprâncene.
— Vă rugăm să ne însoțiți pentru câteva întrebări, — a spus unul dintre ofițeri cu voce fermă.
— Selena, ce se întâmplă? — m-a întrebat el, vizibil confuz.
— Robin… e vorba de Janet. Prietena mamei mele. Credem că i-ai făcut rău. Că ai înșelat-o și i-ai luat banii.
A urmat o discuție tensionată. Robin a negat totul cu calm, dar ferm. După câteva minute, ofițerii l-au lăsat în pace. Și el s-a întors la masă. Încă o dată, acel zâmbet, acum însă cu umbre în spatele lui.
— Nu înțeleg. Cine e Janet? — a întrebat. — Nu am cunoscut nicio femeie cu acest nume.
Am rămas fără cuvinte. Îl acuzasem în fața legii, iar acum era înapoi, calm și… rănit. Dar apoi, Robin a scos telefonul.
— Cred că încep să înțeleg de unde vine confuzia, — a spus, căutând ceva.
Mi-a arătat o fotografie. Pe ecran erau doi bărbați identici. Identici! Am simțit cum mă ia cu amețeală.
— Acesta este Adrian. Fratele meu geamăn. Nu mai vorbim de ceva timp. A avut niște probleme… mari. Am încercat să-l ajut, dar a dispărut.
În acel moment, totul a căpătat sens. Privirea dură din poză, asemănarea izbitoare, reacția mamei.
Chiar atunci, mama a intrat val-vârtej în cafenea. A oprit pașii când l-a văzut pe Robin la masă, viu și nevătămat.
— De ce nu e arestat?! — a izbucnit.
— Mamă, am greșit, — i-am spus, ridicându-mă. — Nu el e bărbatul din povestea lui Janet.
Robin s-a ridicat și el, întinzându-i mâna.
— Doamnă Daisy, înțeleg de ce ați reacționat așa. Dar omul pe care îl căutați nu sunt eu. Probabil că e fratele meu.
I-a arătat și ei poza. Și pe chipul ei a apărut aceeași expresie de uluire.
— Sunt doi?! — a șoptit. — Sunt identici…
— Am fost apropiați. Dar Adrian a ales un drum periculos. Nu l-am mai văzut de luni de zile.
Am simțit nevoia să-l ating, ca să îi arăt că regret cu adevărat totul.
— Îmi pare nespus de rău, Robin. Te-am pus într-o situație nedreaptă. Am reacționat prea repede…
El a dat din cap, cu un zâmbet obosit.
— Ai făcut ce ai crezut că e corect. Ai vrut să-ți protejezi mama și pe cei dragi. Nu te pot învinui pentru asta.
Mama s-a așezat, încă în stare de șoc.
— Trebuie să fie greu… să știi că fratele tău face asemenea lucruri.
— Este. Dar nu pot să-l abandonez, oricât de greșit ar fi ce face. Sper totuși să-l găsesc. Să-l pot ajuta înainte să fie prea târziu.
S-a lăsat liniștea. Cafeneaua era din nou doar o cafenea, dar între noi atârna acel nor greu de vină, suspiciuni și durere.
Am adunat tot curajul pe care-l aveam:
— Robin, dacă vrei… aș vrea să o luăm de la capăt. Să uităm pentru o clipă tot ce s-a întâmplat. Poate ne mai dăm o șansă? La o întâlnire normală, fără confuzii și fără poliție?
S-a uitat la mine câteva secunde lungi. Apoi, chipul i s-a luminat într-un zâmbet sincer, cald, și a dat din cap.
— Mi-ar plăcea mult, Selena. Sincer.
Am ieșit împreună în stradă, iar aerul rece al serii părea să alunge puțin din tensiune. Simțeam, în adâncul inimii mele, că deși povestea noastră începuse cu o confuzie periculoasă, ar putea totuși deveni ceva frumos.
Și, totuși, într-un colț al minții mele, nu puteam să nu mă gândesc: acolo, undeva, era un alt bărbat cu aceeași față. Un bărbat care distrusese vieți.
Și speram din tot sufletul să nu-l mai întâlnesc niciodată.