După 47 de ani de căsnicie, când credea că viața i se cuvine și că merită „ceva mai bun”, John și-a anunțat soția că vrea divorț. Nu cu rușine sau regret, ci cu aroganță.
— Nicky, sunt sătul. Vreau să trăiesc, să fiu liber. Nu mai pot să-mi petrec zilele alături de o femeie blazată. Am cunoscut pe altcineva. Tânără, frumoasă… o adevărată schimbare.
Nicky, uimită, a rămas nemișcată câteva secunde, încercând să proceseze. Apoi a izbucnit:
— Tu glumești, nu? După o viață împreună, după ce am crescut doi copii, după nopțile în care tu dormeai cu spatele la mine și eu plângeam în tăcere, vii acum să-mi spui că pleci cu o brunetă de 25 de ani?
— Exact, și dacă vrei s-o facem simplu, semnează actele. Vreau o separare civilizată și o împărțire echitabilă a bunurilor.
— Echitabilă? Tu vrei o parte echitabilă din tot ce am construit EU, în timp ce tu ai stat la televizor cu berea-n mână ani întregi? Nu, John. Nu voi semna. Nu-ți dau niciun ban. Ai vrut libertate? Ia-o!
John a râs. Un râs gol, superior.
— Atunci ai ales războiul. Plec în Mexic. Șase luni. Am făcut rezervările, și am plătit totul din contul nostru comun. Deja nu mai ai acces la nimic. Ai pierdut.
— Erau și banii mei!
— Păcat, dragă. Puteai semna și aveai parte de ceva. Acum… te descurci singură. Succes.
A ieșit trântind ușa, lăsând în urmă tăcerea grea a unei trădări.
Trei luni mai târziu, într-o dimineață de toamnă, Nicky stătea liniștită în sufragerie, cu o cană de ceai în mâini și gândurile rătăcind. A fost surprinsă de soneria de la intrare. Când a deschis ușa, John era în fața ei — slăbit, neras, cu haine șifonate.
— Nicky… te rog, lasă-mă să intru. Am greșit.
— Ce cauți aici?
— Totul a fost o greșeală… Am plecat cu Maddison, fata aia… Dar totul a fost o înscenare. M-a făcut să-i gătesc, să-i cresc copiii, mi-a luat fiecare leu. Nu m-am atins de ea o dată! Spunea că se va mărita cu mine. Dar totul era fals…
Nicky și-a ridicat sprânceana.
— Fals, zici?
— Da! Am fost păcălit! M-a jefuit, Nicky! Totul s-a dus… M-am întors pentru că tu ești singura care a fost mereu acolo pentru mine. Îți cer iertare…
— Hai, intră. Să vorbim.
Dar nici nu apucaseră să-și termine ceaiul, că soneria a sunat din nou. Când Nicky a deschis ușa, în prag stătea… Maddison. Sau, cum i-a spus Nicky zâmbind larg: Mandy.
— Bună, dragă! Văd că v-ați regăsit!
John a înghețat.
— Ea?! Ce… ce caută aici?
— Surpriză, dragule, a rostit Nicky cu o satisfacție rară. Maddison este fiica celei mai bune prietene ale mele. O mamă singură care a fost de acord să mă ajute să-ți ofer o lecție. Ea nu te-a jefuit. A jucat doar rolul perfect. Toate mesajele, pozele, minciunile… totul a fost o capcană. Și ai căzut în ea.
John a început să tremure.
— Nu… nu se poate… Ați făcut toate astea intenționat?
— Exact. Și tu ai meritat fiecare secundă. Ai vrut libertate, ai primit-o. Ai vrut tinerețe, ai gustat-o. Acum… e timpul să pleci.
— Nu poți face asta!
— Pot și o voi face. Ieși din casa mea. Și să știi că da, divorțul se va întâmpla — dar pe termenii mei. Și fără ca tu să primești un leu.
A rămas fără replică. Cu pași grei, John și-a luat rucsacul ponosit și a ieșit, privind pentru ultima oară în urmă. Nicky a închis ușa fără să clipească.
Câteva luni mai târziu, divorțul a fost finalizat. Copiii lor, deja adulți, au aflat adevărul și au susținut-o fără ezitare pe Nicky. I-au spus clar tatălui lor că s-a făcut de rușine și că tot ce a pățit a fost pe merit.
Într-o după-amiază senină, Nicky și Maddison s-au așezat din nou la ceaiul de zmeură, cu fursecuri calde pe masă și zâmbete largi pe fețe.
— Cine-ar fi crezut, spuse Maddison râzând, că un bărbat ca el va fi învins de două femei și un plan bine gândit?
— Oamenii ca el cred că sunt invincibili, dar karma vine în cele mai dulci forme, a răspuns Nicky zâmbind.
Morala:
Nu subestima niciodată puterea unei femei care a fost rănită, dar nu s-a lăsat călcată în picioare. Uneori, cele mai tăcute răzbunări sunt cele mai eficiente. Iar karma… nu întârzie niciodată.