Am crezut mereu că ultima săptămână dinaintea nunții mele o să fie una de poveste. Mă vedeam plutind printre ultimele detalii, cu zâmbetul pe buze și ochii strălucind de emoție. În realitate? Parcă trăiam într-o cursă cu obstacole, în care fiecare zi aducea o nouă problemă de rezolvat, o altă listă de bifat și o serie de apeluri care nu se mai terminau.
Totul se învârtea în jurul nunții, dar eu simțeam că nu mai sunt prezentă în propria viață. Eram epuizată. Deși îl iubeam sincer pe Daniel, logodnicul meu, și visam la ziua în care aveam să-i spun „da”, începusem să funcționez pe bază de cafea, stres și panică în valuri.
Telefonul vibra aproape non-stop. Mesaje, notificări, întrebări, comenzi. Nimeni nu părea să țină cont că eram doar o singură persoană, nu o agenție de evenimente.
— I-ai invitat pe toți? — m-a întrebat mama pentru a treia oară într-o dimineață, privind peste umărul meu la lista de invitați.
— Da, mamă, i-am invitat pe toți, — am oftat, cu ochii încețoșați de oboseală.
— Dar Mary Wilson? Ai uitat de ea?
Am derulat lista. Și atunci am înghețat. O uitasem. Am simțit cum stomacul mi se strânge de vinovăție, închipuindu-mi deja scena penibilă în care mama dă ochii cu ea la recepție și își dă seama că nu a fost invitată.
Nici cinci minute mai târziu, m-a sunat mama lui Daniel. Cu vocea tăioasă și rece, a început să-mi interogheze fiecare rând din buget.
— Chiar aveți nevoie de un fotograf atât de scump? Și tortul? Nu era o variantă mai ieftină?
— Daniel plătește totul, nu tu, — i-am spus cât am putut de calm, deși simțeam cum mi se încordează maxilarul.
— Asta nu înseamnă că nu trebuie să aveți grijă, — a trântit ea, înainte să închidă.
Când Daniel a ajuns acasă, eram cu ochii în calculator, analizând foi de calcul, contracte și termene limită. Mă durea capul.
— Sunt terminată, — i-am spus, frecându-mi tâmplele. — Parcă totul se destramă înainte să înceapă.
— Hai, cât de complicat poate fi? — a zis el zâmbind ușor.
— Nu organizezi tu nunta, — i-am răspuns sec.
M-a sărutat pe frunte și a ridicat din umeri.
— Am stabilit împreună. Eu plătesc, tu planifici. Și sunt convins că vei face totul perfect.
— Și tu nu ai nicio emoție?
— Te iubesc și știu că te vreau pentru tot restul vieții. De ce m-aș stresa?
Pentru o clipă, am simțit o liniște plăcută. Apoi… a sunat soneria. Era aproape ora 10 seara.
— Cine o fi la ora asta? — a întrebat Daniel, uitându-se la ceas.
M-am dus eu la ușă. Când am aprins lumina de pe verandă, mi-a stat inima: Lily, sora mea, stătea acolo cu două valize și o burtă vizibil rotunjită sub hanoracul ei larg.
— Lily? Ești însărcinată? — am întrebat, complet surprinsă. Nici nu știam că are pe cineva.
Fără să aștepte invitație, a trecut pe lângă mine.
— Am fost dată afară. N-am unde să stau. Ești sora mea. Nu mă poți lăsa pe drumuri.
— Deci… te muți aici? Acum?
— Da. Unde e camera mea?
Am dus-o în camera de oaspeți, i-am dat cearșafuri și prosoape. Mi-a spus că vorbim mâine. Nici măcar nu m-a privit în ochi.
Când m-am întors în dormitor, Daniel stătea în ușă, vizibil tensionat.
— Nu poate rămâne aici, — a spus hotărât.
— Daniel, e sora mea. Nu o pot lăsa să doarmă în stradă.
— E însărcinată. Nici măcar nu știm pentru cât timp vine. Și tu chiar crezi că e momentul pentru mai mult haos?
— Ce vrei să fac, să o trimit la vreun adăpost?
— Vreau să te gândești la noi. La nunta noastră.
N-am mai spus nimic. Tăcerea dintre noi, când ne-am băgat în pat, era mai grea decât toate grijile adunate.
A doua zi, Daniel plecase devreme. Casa era tăcută. Am bătut la ușa lui Lily și am invitat-o în bucătărie.
— Ce s-a întâmplat, de fapt? — am întrebat-o.
— M-au dat afară de la muncă când au aflat că sunt însărcinată. Apoi, n-am mai putut plăti chiria. M-a dat afară și proprietarul.
— Și… știi cine e tatăl?
— Nu. Și n-am nevoie de o morală, ok?
Am dat din cap. Îmi era greu să nu mă înfurii, dar în același timp… era sora mea.
— Încearcă măcar să nu faci dezordine, bine?
— Promit că n-o să te încurc, — a spus ea, dar deja se uita înapoi la telefonul ei.
În seara aceea, când am ajuns acasă, am auzit o discuție aprinsă între Daniel și Lily.
— De ce să-ți dau bani? — întreba el nervos.
— Știi bine de ce, — i-a răspuns ea pe un ton amenințător.
Când am intrat, am întrebat ce se întâmplă. Au spus amândoi „nimic”, dar privirile lor ocoleau ale mele. Atunci mi s-a aprins un bec.
Două zile mai târziu, am intrat în contul nostru pentru luna de miere. Sold: zero. O singură retragere mare. Și atât.
Am intrat în camera lui Lily. Sub pernă: un cec cu numele lui Daniel și un plic alb de la un laborator.
Seara, i-am chemat pe amândoi.
— Știu ce se întâmplă, — am spus, privind direct în ochii lor. — Și sunt sătulă să fiu luată de proastă.
— Ce vrei să spui? — a întrebat Daniel, jucând rolul nevinovatului.
— Hai, spune-i tu, — a zis Lily, provocator.
— I-ai dat banii ei. Din contul nostru, — am zis clar.
Lily a zâmbit. Apoi a dat lovitura:
— Pentru că e tatăl copilului meu.
Daniel a încercat s-o oprească, dar era prea târziu.
— Am avut o aventură scurtă, acum șapte luni. Are responsabilități, — a adăugat ea.
Am simțit cum mi se învârte camera.
— Deci asta era? Te-ai mutat aici, ai luat banii noștri, și apoi ai plănuit să-mi spui cu două zile înainte de nuntă?
— Nu am vrut să se termine așa… — a spus ea.
Atunci am scos plicul și l-am pus pe masă.
— Testul ADN. Daniel NU e tatăl.
Lily a încremenit. Daniel a tras aer adânc.
— Ai jucat murdar, Lily. Și m-ai mințit și tu, Daniel. Ați încălcat încrederea mea.
— Putem vorbi despre asta… — a încercat el.
— Nu. Afară. Amândoi.
Daniel a mai făcut o tentativă de împăcare. Mi-a spus câți bani a investit în nuntă. Nu mi-a păsat. I-am pus inelul în palmă.
— Ia-l. Și nu te mai întoarce.
Am închis ușa în urma lor. M-am sprijinit de ea și am respirat greu, dar… pentru prima dată după mult timp, simțeam că am făcut ceva pentru mine. Ceva corect.