Charles simți cum i se usucă gura. Fiecare fibră din el știa că fata din fața lui nu era un simplu străin. În ochii Elenei, în felul în care își strângea sora mică la piept, vedea reflexul surorii sale dispărute, Margareta. Aceeași încăpățânare, aceeași fragilitate ascunsă sub o forță neașteptată.
Își dorea să o întrebe direct, să-i spună ce bănuia, dar se temea că adevărul ar putea fi prea greu pentru ea.
Elena, între timp, își coborî privirea asupra covorului gros de sub picioarele ei. Nu mai fusese niciodată într-o casă atât de mare, iar senzația de a nu aparține acelui loc o apăsa. Îi era teamă că, la primul pas greșit, va fi dată afară, iar atunci nu mai știa încotro să meargă.
—„Domnule… dacă nu aveți nevoie de mine, înțeleg. Doar să știți că am încercat”, murmură ea, încordându-și brațele în jurul lui Lili.
Charles simți un nod în gât. Își aminti poveștile din copilăria lui, serile de iarnă când mama le citea basme românești la gura sobei. Povestea „Fetei moșului și fetei babei” îi răsări în minte: una era alungată, dar bunătatea îi era răsplătită cu daruri neprețuite. Acum, istoria părea să se repete, dar în viața lui.
—„Elena”, spuse el cu o voce gravă, dar caldă, „tu și sora ta nu veți mai suferi de foame. De azi, sunteți sub acoperișul meu.”
Fata îl privi uluită, incapabilă să creadă că norocul putea să i se schimbe atât de brusc. Ochii i se umeziră, dar își mușcă buza pentru a nu izbucni în plâns.
Zilele următoare au adus transformări uimitoare. Elena învăța repede, dădea o mână de ajutor la bucătărie și la curățenie, iar Lili, cu râsul ei cristalin, umplea casa de viață. Servitorii, care la început priveau suspicios, se obișnuiră repede cu prezența lor.
Însă pentru Charles, fiecare gest, fiecare cuvânt al Elenei adâncea bănuiala. Când fata povestea fragmente din trecutul mamei ei, el recunoștea detalii ascunse pe care doar Margareta le-ar fi știut.
Într-o seară, nu mai rezistă și aduse un vechi album prăfuit. Pe prima pagină, fotografia unei fete tinere, cu zâmbet rebel și aceeași semilună pe gât.
Elena înlemni.
—„Cine… cine e asta?” întrebă ea, cu vocea frântă.
—„Margareta”, spuse Charles. „Sora mea. Mama ta.”
Aerul se sparse în jurul lor ca sticla. Lacrimile îi umplură obrajii Elenei, în timp ce privea fotografia. Niciodată nu avusese o imagine clară despre mamă. Acum, dintr-odată, i se dezvăluia nu doar chipul, ci și legătura de sânge care îi explica atâtea.
Charles se apropie și, pentru prima dată în decenii, își deschise brațele. Elena ezită o clipă, apoi se lăsă cuprinsă în acea îmbrățișare caldă, strângându-și sora mică între ei.
În noaptea aceea, conacul lui Charles nu mai părea rece și pustiu. Era plin de viață, de plânsul și râsul unui copil, de șoaptele unei fete care își găsise, în sfârșit, familia.
Iar pentru multimiliardar, nu averea, nici succesul, ci regăsirea acestui sânge pierdut era cel mai mare dar al vieții.
În sufletul lui, o promisiune se înfiripă: Elena și Lili nu vor mai cunoaște niciodată frica și foamea. În acel conac, în acea familie, aveau să crească precum florile în grădina bunicii, hrănite de dragoste, lumină și rădăcini care nu se vor mai rupe niciodată.
Această lucrare este inspirată din evenimente și persoane reale, însă a fost ficționalizată în scopuri creative. Numele, personajele și detaliile au fost schimbate pentru a proteja intimitatea și pentru a îmbunătăți narațiunea. Orice asemănare cu persoane reale, în viață sau decedate, sau cu evenimente reale este pur întâmplătoare și nu este intenționată de către autor.
Autorul și editorul nu își asumă responsabilitatea pentru exactitatea evenimentelor sau pentru modul în care sunt portretizate personajele și nu sunt răspunzători pentru eventuale interpretări greșite. Această poveste este oferită „ca atare”, iar orice opinii exprimate aparțin personajelor și nu reflectă punctele de vedere ale autorului sau ale editorului.