…un copil mic, înfășurat într-o pătură subțire, tremurând.
Am rămas câteva secunde nemișcat, încercând să procesez ce văd. Femeia și-a lăsat privirea în jos, apoi a izbucnit în lacrimi.
— Nu e ce credeți… vă rog, ascultați-mă, spuse ea cu vocea frântă.
Am făcut un pas înapoi și am deschis portiera, privind mai atent. Copilul părea speriat, cu obrajii roșii și respirația grăbită.
— Al cui e copilul? am întrebat, cu tonul deja mai blând.
— E fiul meu… îl duc la spital… Nu am timp… vă rog, trebuie să ajung repede!
Cuvintele ei m-au lovit drept în suflet. În astfel de momente, înveți că legea și omenia trebuie să meargă mână în mână. Nu era o criminală, nu era o iresponsabilă care își punea viața în pericol doar pentru distracție. Era o mamă disperată.
M-am uitat la colegul meu, iar el a înțeles dintr-o privire. Am deschis portbagajul și am luat trusa medicală. În același timp, i-am spus femeii să urce în mașina de poliție, iar noi o vom escorta.
— Puneți centura, nu mai e timp de pierdut, i-am zis.
Am pornit girofarurile și am accelerat. Mașinile din față se dădeau la o parte, iar drumul părea că se deschide singur. În tot acest timp, femeia îi vorbea copilului încercând să-l liniștească, iar eu simțeam cum fiecare secundă cântărește enorm.
Ajunși la spital, medicii au preluat imediat copilul. Respira cu dificultate, dar era conștient. Femeia m-a privit cu ochii în lacrimi, încercând să spună „mulțumesc”, dar vocea i s-a frânt.
Nu am scris nicio amendă. În schimb, am rămas pe holul spitalului, așteptând vești. După aproape o oră, medicul a venit și ne-a spus că băiatul va fi bine — o reacție alergică severă fusese cauza crizei.
În ziua aceea am înțeles că meseria de polițist nu înseamnă doar sancțiuni și reguli, ci și să vezi omul dincolo de încălcare.
Când am ieșit din spital, femeia m-a îmbrățișat scurt.
— Dacă nu erați dumneavoastră… nu vreau să mă gândesc ce s-ar fi întâmplat, a spus ea.
Am urcat în mașina de patrulare, iar drumul spre secție mi s-a părut mai liniștit ca niciodată. Știam că, de data asta, am fost nu doar un polițist, ci și un sprijin real pentru cineva aflat la limită.
Și poate că, în felul acesta, am salvat nu doar o viață, ci și credința unei mame că mai există oameni gata să ajute necondiționat.
Această lucrare este inspirată din evenimente și persoane reale, însă a fost ficționalizată în scopuri creative. Numele, personajele și detaliile au fost schimbate pentru a proteja intimitatea și pentru a îmbunătăți narațiunea. Orice asemănare cu persoane reale, în viață sau decedate, sau cu evenimente reale este pur întâmplătoare și nu este intenționată de către autor.
Autorul și editorul nu își asumă responsabilitatea pentru exactitatea evenimentelor sau pentru modul în care sunt portretizate personajele și nu sunt răspunzători pentru eventuale interpretări greșite. Această poveste este oferită „ca atare”, iar orice opinii exprimate aparțin personajelor și nu reflectă punctele de vedere ale autorului sau ale editorului.