Emma a simțit cum inima i se strânge, dar nu a lăsat teama să-i urce în glas. A zâmbit politicos și a salutat:
— Bună ziua, domnule. E o onoare să vă cunosc.
Privirea bărbatului s-a ascuțit, dar nu i-a răspuns. Mama lui Alex, o femeie îmbrăcată într-un costum scump și cu buze roșii perfect conturate, a înălțat o sprânceană:
— Medic veterinar, ai spus? Interesant. Și de unde ai învățat să vorbești așa frumos?
Emma a înghițit în sec.
— Din cărți. Și de la părinții mei. M-au învățat că bunul simț e mai valoros decât orice etichetă.
Cina a fost un test. Părinții lui Alex au pus întrebări tăioase, au făcut glume subtile despre „viața la sat” și au lăudat discrepanțele sociale. Emma a răspuns calm, fără ironii, dar cu demnitate. A vorbit despre munca ei, despre iubirea față de animale, despre visuri clădite fără pile sau bani.
După ce au plecat, Alex i-a luat mâna și a sărutat-o ușor.
— Îmi pare rău pentru tot. Nu-i pot schimba… dar te iubesc. Și nu-mi pasă de restul.
Emma a zâmbit cu tristețe:
— Nu-mi trebuie regrete, Alex. Vreau doar să fiu tratată cu respect. De tine, de ei, de oricine va face parte din viața noastră.
Câteva luni mai târziu, Alex a cerut-o în căsătorie. Simplu, fără artificii. În grădina din spatele clinicii unde ea salva suflete necuvântătoare. Ea a spus „da” cu inima plină.
Dar vestea s-a dus ca vântul. Tatăl lui a turbat. A încercat să-l șantajeze pe Alex, i-a tăiat accesul la fonduri, ba chiar a mers până acolo încât să ofere bani familiei Emmei… ca să renunțe la nuntă.
Au venit la ei acasă într-o seară. Îmbrăcați elegant, cu priviri de sus și vorbe grele.
— Uite, oameni buni, vă dăm 50.000 de euro. Renunțați la nuntă. Fata voastră nu se potrivește în lumea noastră.
Tatăl Emmei s-a ridicat, cu palmele muncite sprijinite de masă.
— Domnule, fata noastră nu e de vânzare. Poate nu avem avere, dar avem demnitate. Mergeți cu banii altundeva.
Emma și-a privit părinții cu lacrimi în ochi. În acel moment, a știut că are alături cei mai bogați oameni din lume — nu în conturi, ci în suflet.
Ziua nunții a venit.
Cununia a avut loc într-o biserică mică din satul natal. Rochia Emmei era cusută manual de mătușa ei, iar voalul — împrumutat de la o prietenă. Flori de câmp, colaci, lăutari și miros de sarmale în aer. Nunta părea desprinsă dintr-o poveste veche românească.
Dar surpriza cea mare a fost la petrecere.
Părinții lui Alex nu veniseră. Sau cel puțin așa credeau toți. Spre seară, când Emma și Alex dansau în mijlocul curții, a apărut mașina neagră a familiei lui. Lumea a tăcut. Până și muzica s-a oprit.
Tatăl lui Alex a coborât, serios. S-a uitat la Emma, apoi la fiul său.
— Am fost orb. Iartă-mă. Ai ales bine.
Emma a făcut un pas înainte și i-a întins mâna.
— Bine ați venit. Noi nu ținem ranchiună la masă. Doar dragoste.
Aplauzele au izbucnit. Muzica s-a reluat. Emma și Alex au dansat sub lumina felinarelor, înconjurați de oameni simpli, dar sinceri. Povestea lor a trecut din gură în gură, din sat în oraș, ca o lecție despre curaj, despre iubire adevărată și despre faptul că o inimă curată poate răsturna chiar și cele mai rigide prejudecăți.
Emma nu mai era doar „fata simplă”.
Era femeia care și-a urmat visul, a rămas demnă și a câștigat nu doar o iubire, ci respectul unei lumi întregi.
Această lucrare este inspirată din evenimente și persoane reale, însă a fost ficționalizată în scopuri creative. Numele, personajele și detaliile au fost schimbate pentru a proteja intimitatea și pentru a îmbunătăți narațiunea. Orice asemănare cu persoane reale, în viață sau decedate, sau cu evenimente reale este pur întâmplătoare și nu este intenționată de către autor.
Autorul și editorul nu își asumă responsabilitatea pentru exactitatea evenimentelor sau pentru modul în care sunt portretizate personajele și nu sunt răspunzători pentru eventuale interpretări greșite. Această poveste este oferită „ca atare”, iar orice opinii exprimate aparțin personajelor și nu reflectă punctele de vedere ale autorului sau ale editorului.