Doru a pășit hotărât spre recepție, iar liniștea apăsătoare a sălii de așteptare s-a transformat într-o tensiune densă. Pacienții care până atunci priveau neputincioși au început să șușotească, simțind că ceva se va schimba.
Privirea lui s-a așezat pe chipul palid al soției lui. Maria tremura, cu mâinile strânse pe burtă, încercând să-și adune forțele. Doru și-a strâns maxilarul, apoi s-a întors către polițiști.
„Această femeie este soția mea. Este însărcinată în șapte luni și medicul ei a chemat-o de urgență la spital. Vă rog să-mi explicați de ce, în loc să fie consultată, ați chemat poliția.”
Ofițerii s-au privit între ei, vizibil stingheriți. Unul dintre ei a răspuns, cu o voce joasă: „Am primit un apel că pacienta ar fi agresivă. Am venit să ne asigurăm că nu există probleme.”
„Agresivă?” Doru s-a întors către recepționeră. Privirea lui, rece și pătrunzătoare, a făcut-o pe Lidia să-și piardă brusc încrederea. „Soția mea nu a ridicat niciodată tonul. A cerut ajutor. Și dumneavoastră i-ați refuzat dreptul la îngrijire medicală.”
O tăcere grea s-a așternut. Pacienții au început să murmure aprobator, câțiva dând din cap.
„Doamnă,” a continuat Doru, „înțelegeți consecințele a ceea ce ați făcut? Să lași o femeie însărcinată, aflată în suferință, să aștepte până aproape să leșine, este mai mult decât lipsă de profesionalism. Este cruzime.”
Lidia a încercat să răspundă, dar vocea i s-a frânt. „Eu… doar am urmat regulile.”
„Regulile?” Doru a făcut un pas mai aproape. „Regulile spun să pui viața pe primul loc. Așa am fost crescuți în țara asta: să respectăm viața, să ne ajutăm unii pe alții. La sate, oamenii încă mai ies noaptea din case dacă aud o femeie strigând că naște. Și dumneavoastră, într-un spital, ați refuzat să o ajutați?”
Cuvintele lui au răsunat ca un ecou. O bătrână din colț a ridicat vocea: „Așa e, domnule. Când eu am născut, toată mahalaua a alergat să mă ajute. Acum, la spital, să te umilească?”
Polițiștii au coborât telefoanele și au făcut un pas înapoi. „Nu avem ce căuta aici,” a spus unul dintre ei. „Domnul doctor trebuie anunțat imediat.”
Ca prin minune, câteva asistente tinere au apărut, atrase de agitație. Una dintre ele a înaintat repede spre Maria. „Doamnă, vă rog, veniți cu mine. Vă ducem imediat în salon pentru monitorizare.”
Maria a izbucnit în plâns, ușurată, sprijinindu-se de brațul soțului ei.
În câteva clipe, situația s-a transformat complet. Oamenii din sala de așteptare au început să aplaude încet, un gest spontan de solidaritate. Era ca o izbucnire împotriva nedreptății pe care o văzuseră cu ochii lor.
Doru s-a întors din nou către Lidia. „Astăzi ați uitat că purtați halatul alb nu pentru putere, ci pentru datorie. Să nu mai îndrăzniți vreodată să tratați pe cineva astfel.”
Lidia și-a coborât privirea, incapabilă să mai spună ceva.
Maria a fost condusă în salon, unde doctorul Radu a sosit imediat. Când a aflat ce se întâmplase, fața i s-a înroșit de furie. „Nu așa se tratează un pacient, mai ales într-o stare critică. Voi raporta incidentul conducerii spitalului.”
Analizele au arătat că fătul era stabil, dar crampele necesitau supraveghere. Maria și-a lăsat capul pe pernă, respirând adânc, știind că pericolul trecuse. Doru i-a strâns mâna, privind-o cu tandrețe.
„Totul va fi bine,” i-a șoptit.
În acea seară, povestea s-a răspândit rapid printre rude, prieteni și mai apoi pe rețelele de socializare. Mulți români s-au regăsit în ea, aducându-și aminte de vremuri când oamenii se sprijineau unii pe alții, fără birocrație și fără umilințe.
Cazul a ajuns în atenția presei, iar conducerea spitalului a fost nevoită să ia măsuri. Lidia a fost suspendată, iar spitalul și-a revizuit protocolul de primire a urgențelor.
Dar, dincolo de toate, Maria și Doru au simțit că nu sunt singuri. Comunitatea le-a fost alături, iar solidaritatea aceea simplă, românească, i-a vindecat mai mult decât orice tratament.
Pentru că, la final, în țara asta, oamenii nu uită: viața și demnitatea sunt cele mai de preț valori.
Această lucrare este inspirată din evenimente și persoane reale, însă a fost ficționalizată în scopuri creative. Numele, personajele și detaliile au fost schimbate pentru a proteja intimitatea și pentru a îmbunătăți narațiunea. Orice asemănare cu persoane reale, în viață sau decedate, sau cu evenimente reale este pur întâmplătoare și nu este intenționată de către autor.
Autorul și editorul nu își asumă responsabilitatea pentru exactitatea evenimentelor sau pentru modul în care sunt portretizate personajele și nu sunt răspunzători pentru eventuale interpretări greșite. Această poveste este oferită „ca atare”, iar orice opinii exprimate aparțin personajelor și nu reflectă punctele de vedere ale autorului sau ale editorului.