Când a ajuns aproape de altar, un murmur de uimire s-a răspândit printre invitați. Nimeni nu mai văzuse o femeie de serviciu, cu șorțul pătat și mâinile roșii de la detergenți, să se apropie cu atâta îndrăzneală în fața celor bogați și mândri.
Respira greu, dar în ochii ei ardea o hotărâre cum rar se vede. Se gândea la copilăria ei, la serile în care mama îi spunea că dreptatea nu se cumpără cu bani, ci se face cu sufletul curat. Acum știa că venise clipa în care trebuia să dovedească asta.
— Opriți! — strigă ea, iar vocea i se ridică peste acordurile orgii. — Domnule Popescu, nu vă căsătoriți cu această femeie!
Tăcerea a căzut ca o piatră. Mireasa încremeni cu buchetul în mână.
Preotul își ridică sprâncenele, iar invitații se foiau nervoși pe bănci. Câteva doamne își duceau mâinile la gură, iar bărbații șușoteau neliniștiți.
Dan o privi uluit pe Lucia, încercând să înțeleagă.
— Ce spui tu acolo? — rosti el, încercând să păstreze calmul.
Lucia tremura, dar nu se clătina. În inima ei răsuna glasul tatălui, care-i spunea odinioară: „Mai bine să spui adevărul și să fii alungat, decât să taci și să fii complice.”
— Am auzit-o pe mireasă, împreună cu amantul ei, Paul. Amândoi complotează să vă fure averea și să vă lase singur. Nu meritați asta, domnule Popescu!
Sala explodă în șoapte și exclamații. Mireasa făcu un pas înapoi, chipul ei se schimonosi într-un zâmbet forțat.
— Minte! — țipă Irina. — E o femeie de serviciu nebună! Cum să o credeți?
Dar atunci, Paul, care încă stătea ascuns într-o cabină, greșise. Un invitat îl văzuse ieșind grăbit, cu cravata strâmbă și fața palidă. În câteva clipe, câțiva bărbați îl împresurară.
— Am văzut totul! — strigă unul dintre invitați. — Femeia are dreptate!
Irina se clătină, pierzând masca de perfecțiune.
Dan își simțea pieptul strâns, dar și un val de recunoștință îl învăluia. Se apropie de Lucia, care abia mai respira de emoție.
— Îți mulțumesc, Lucia. Ai avut curajul pe care nimeni altcineva nu l-ar fi avut.
Apoi, în fața tuturor, mirele întoarse spatele Irinei.
Preotul, neștiind cum să continue, închise cartea și rosti: — Dumnezeu apără adevărul. Nunta aceasta nu mai poate avea loc.
Invitații aplaudară, unii în semn de susținere, alții din uimire.
Lucia plângea. Nu de teamă, ci de eliberare. Simțea că pentru prima dată în viață fusese văzută, nu ca o femeie care spală podele, ci ca o ființă care adusese lumină acolo unde întunericul aproape biruise.
Dan, în fața tuturor, îi spuse: — Din ziua asta, nu vei mai fi femeia invizibilă. Îți promit.
Și astfel, în locul unei nunți false, biserica „Sfânta Clara din Deal” deveni martoră la un altfel de miracol: puterea unei femei simple, dar curate la suflet, de a răsturna un destin.
Acea sâmbătă rămase în amintirea orașului nu pentru luxul decorurilor, ci pentru curajul Luciei, femeia care a dovedit că adevărul și demnitatea nu se pot șterge, oricât ai încerca să le ascunzi.
Această lucrare este inspirată din evenimente și persoane reale, însă a fost ficționalizată în scopuri creative. Numele, personajele și detaliile au fost schimbate pentru a proteja intimitatea și pentru a îmbunătăți narațiunea. Orice asemănare cu persoane reale, în viață sau decedate, sau cu evenimente reale este pur întâmplătoare și nu este intenționată de către autor.
Autorul și editorul nu își asumă responsabilitatea pentru exactitatea evenimentelor sau pentru modul în care sunt portretizate personajele și nu sunt răspunzători pentru eventuale interpretări greșite. Această poveste este oferită „ca atare”, iar orice opinii exprimate aparțin personajelor și nu reflectă punctele de vedere ale autorului sau ale editorului.