Adrian o urmărea din colțul încăperii, prefăcându-se că șterge o pată de pe podea. Nu era prima dată când analiza oamenii, dar acum simțea ceva diferit. Clara nu se lăsa intimidată de privirile celorlalți, nici de mărimea impunătoare a conacului. Părea să fi intrat cu o liniște interioară, cu un respect mut față de locul unde își câștiga pâinea.
După câteva ore, Adrian a avut ocazia să o vadă la lucru. Clara muncea fără grabă, dar cu o atenție migăloasă, ștergând colțuri pe care ceilalți le-ar fi ignorat. Nu se plângea, nu întreba de pauze, nu cerea nimic. Când o întreba cineva ceva, răspundea cu blândețe, dar ferm, ca o femeie care știa ce înseamnă demnitatea.
În jurul prânzului, bucătăresele au lăsat pe masă câteva farfurii cu mâncare. Clara, deși i se făcea poftă, nu s-a atins. A scos din geanta ei o cutie mică, cu câteva sarmale învelite în frunze de viță și o bucată de pâine de casă. Adrian a tresărit văzându-le. Erau exact ca cele pe care i le făcea mama lui în copilărie, la țară. Mirosul acela l-a dus pentru o clipă înapoi, într-un sat mic din Ardeal, unde în serile de vară familia se aduna la masă sub nucul din curte.
Atunci a observat ceva și mai surprinzător. Clara a scos din cutie două sarmale și le-a oferit unuia dintre muncitorii mai tineri, care se plângea că nu are bani să își cumpere prânzul. Nu aștepta nimic în schimb. Doar a zâmbit și a spus:
— E păcat să mănânci singur.
Gestul acela simplu l-a tulburat pe Adrian. Era atât de rar să vadă bunătate autentică, mai ales în propria casă, unde fiecare părea să urmărească doar interesul personal.
În zilele ce au urmat, Clara și-a păstrat același comportament. Muncea din greu, nu bârfea, nu se plângea. Uneori cânta încet, melodii vechi românești, pe care Adrian nu le mai auzise de mult. „Cucule pasăre sură” sau „Trecui valea cu noroi”, cântece de dor și de trudă. Glasul ei, chiar dacă nu era puternic, aducea o căldură ciudată în camerele reci ale conacului.
Fiicele lui Adrian au început să o observe și ele. Într-o după-amiază, cea mică a intrat în bucătărie și a găsit-o pe Clara făcând gogoși prăjite, presărate cu zahăr. Copila a mușcat dintr-una și a râs cu gura plină, iar pentru prima dată după mult timp, Adrian și-a auzit fetița râzând din toată inima.
Totuși, Adrian nu voia să se lase dus de val. Știa cât de ușor era să fie păcălit. De aceea, într-o seară, a decis să o provoace. Îmbrăcat tot în hainele de muncitor, s-a apropiat de Clara și i-a spus că nu are bani pentru chirie și că ar avea nevoie să împrumute câțiva lei. Se aștepta să-l refuze sau să-l privească cu suspiciune.
Dar răspunsul ei l-a lăsat fără cuvinte. Clara a scos din buzunar o bancnotă mototolită de 50 de lei și i-a întins-o fără ezitare.
— Nu am mai mult, dar poate te ajută. Și nu-ți face griji, știu că oamenii cinstiți dau înapoi când pot.
Adrian a simțit un nod în gât. Era o sumă mică pentru el, dar enormă pentru cineva ca ea. A înțeles atunci că femeia aceea nu era ca ceilalți.
După câteva săptămâni, adevărul nu mai putea fi ascuns. Adrian și-a dat jos masca și a dezvăluit cine era cu adevărat. Clara a rămas uimită, dar nu a făcut nicio plecăciune, nu a cerut nimic. Doar a spus simplu:
— Eu v-am respectat și ca om, și ca stăpân al casei. Asta nu se schimbă.
Cuvintele ei au fost ca o lovitură de lumină în viața lui Adrian. Pentru prima dată după ani întregi, simțea că cineva îl vede pe el, nu doar averea lui.
De atunci, conacul nu a mai fost același. În loc de suspiciuni și trădări, a început să răsară liniștea. Fiicele lui l-au întrebat de mai multe ori dacă „tanti Clara” va rămâne mereu. Și răspunsul lui Adrian, de fiecare dată, a fost același:
— Atâta timp cât va dori, aici îi este locul.
Astfel, un milion ar fi putut cumpăra mii de servitori, dar nu și sufletul unei femei simple, care, cu bunătate și demnitate, i-a schimbat viața pentru totdeauna.
Această lucrare este inspirată din evenimente și persoane reale, însă a fost ficționalizată în scopuri creative. Numele, personajele și detaliile au fost schimbate pentru a proteja intimitatea și pentru a îmbunătăți narațiunea. Orice asemănare cu persoane reale, în viață sau decedate, sau cu evenimente reale este pur întâmplătoare și nu este intenționată de către autor.
Autorul și editorul nu își asumă responsabilitatea pentru exactitatea evenimentelor sau pentru modul în care sunt portretizate personajele și nu sunt răspunzători pentru eventuale interpretări greșite. Această poveste este oferită „ca atare”, iar orice opinii exprimate aparțin personajelor și nu reflectă punctele de vedere ale autorului sau ale editorului.