Ana a simțit cum i se oprește respirația. A privit înfrigurată monitorul, convinsă că i se pare. Dar mișcarea era reală. Mâna lui, aceea pe care o ținuse de atâtea ori în palmele ei reci, tremurase ca sub o chemare tainică.
Un val de panică și bucurie s-a revărsat peste ea. „Doamne, oare m-a auzit? Oare își revine?” se întreba în șoaptă. Picioarele i se înmuiaseră, dar inima îi bătea ca un clopot de biserică în noaptea de Înviere.
Cu mâinile tremurânde, a apăsat butonul de alarmă. Din coridor s-a auzit repede tropot de pași. Alți doi asistenți au intrat val-vârtej, dar până să înțeleagă ce se întâmplă, ochii lui Radu, acei ochi despre care ea își spusese că nu se vor mai deschide vreodată, au clipit pentru prima dată după doi ani.
Un oftat s-a ridicat din pieptul lui, greu ca o eliberare. Ana a simțit lacrimile curgându-i pe obraji. Nu știa dacă să râdă sau să plângă. Medicii au fost chemați de urgență, iar salonul s-a umplut de mișcare, dar pentru ea totul se petrecea ca într-o rugăciune ascultată.
În zilele ce au urmat, vestea s-a răspândit în tot spitalul. Era un miracol. Jurnaliștii au aflat, televiziunile au început să transmită, dar nimeni nu știa detaliul acela tainic, păstrat doar în inima Anei – că trezirea lui începuse odată cu un sărut.
Radu a fost dus la recuperare, iar pașii lui înapoi spre viață erau greoi, dar siguri. Ana îl privea de departe, cu inima strânsă. Îi era teamă că, odată conștient, el nu va ști niciodată ce gest nebunesc făcuse ea. Și totuși, în sufletul ei, purta o speranță pe care nu și-o putea opri.
Într-o dimineață, după ce reușise pentru prima dată să rostească un cuvânt, Radu i-a cerut să intre. Glasul lui era slab, dar privirea – limpede și hotărâtă.
– Ana, șopti el, știu că ești tu. Am simțit totul… am simțit că m-ai ținut legat de viață.
Ea s-a înroșit până în vârful urechilor. Vroia să nege, să spună că erau doar grijile ei de asistentă, dar el i-a prins mâna și i-a zâmbit pentru prima dată.
În acel moment, lumea ei s-a schimbat. Nu mai era doar fata simplă dintr-un cartier modest al Bucureștiului. În ochii lui, devenise femeia care îi redase viața.
Săptămânile s-au transformat în luni, iar Radu a revenit treptat în societate. Ziarele îl numeau „miliardarul care s-a ridicat din comă”, dar pentru Ana el era doar omul pe care îl veghease în nopțile lungi.
Într-o zi de toamnă, când frunzele foșneau pe aleile parcului Carol, el i-a spus:
– Am pierdut doi ani de viață, dar am câștigat ceva mult mai prețios. Pe tine.
Ana și-a plecat privirea, dar lacrimile îi sclipeau de fericire. În jur, oameni obișnuiți se plimbau, copii alergau, bătrânii povesteau pe bănci, iar lumea părea să fi prins un alt sens.
Și atunci, pentru prima dată, a înțeles că destinul nu se scrie în ziare sau reviste, ci în inimile celor care îndrăznesc să iubească dincolo de orice regulă.
Finalul lor nu era unul de basm, ci unul adevărat, românesc: o femeie simplă și un bărbat bogat, uniți de un gest nebunesc, regăsindu-și viața împreună sub același cer.
Această lucrare este inspirată din evenimente și persoane reale, însă a fost ficționalizată în scopuri creative. Numele, personajele și detaliile au fost schimbate pentru a proteja intimitatea și pentru a îmbunătăți narațiunea. Orice asemănare cu persoane reale, în viață sau decedate, sau cu evenimente reale este pur întâmplătoare și nu este intenționată de către autor.
Autorul și editorul nu își asumă responsabilitatea pentru exactitatea evenimentelor sau pentru modul în care sunt portretizate personajele și nu sunt răspunzători pentru eventuale interpretări greșite. Această poveste este oferită „ca atare”, iar orice opinii exprimate aparțin personajelor și nu reflectă punctele de vedere ale autorului sau ale editorului.