Lecția pe care nu o vor uita
M-am întors la conac în aceeași seară. Umezeala îmi intrase până în oase, dar focul din mine mă ținea în picioare. M-am schimbat, mi-am făcut un ceai, și m-am așezat în fața șemineului. Acolo, printre scântei și trosnet de lemn, am început să pregătesc ce aveam de făcut.
Într-un sertar din biroul meu țineam ceva de care mă agățasem ani la rând – actele de donație. Tot imperiul meu, toată averea, era pregătită să meargă, într-o zi, la copiii satului unde m-am născut. Dar mereu ezitasem. Sperasem că Mihai va fi vrednic.
Nu mai aveam dubii.
Am legat plicul cu o sfoară groasă, am semnat ultimele hârtii și am aprins focul mai tare.
Când ușa s-a deschis, au intrat ca doi hoți cu fețe triste. Părul lor era ud, hainele scumpe păreau scăldate în sare și ipocrizie.
– Mamă! Slavă Domnului că ești bine! – a spus Mihai cu o voce tremurată.
– Vai, Doamna Maria… Ce s-a întâmplat? – a întrebat Evelina, trăgând colțul ochiului cu degetul, ca să pară că plânge.
Am zâmbit.
– Ce s-a întâmplat? Voi știți mai bine. Dar nu vă faceți griji. Nu sunt supărată. Doar… recunoscătoare. Mi-ați arătat adevărata voastră față.
I-am privit tăcută câteva clipe, apoi i-am întins plicul. Mihai l-a luat cu ambele mâini, mirat.
– Ce e asta?
– Viitorul. Sau, mai bine zis, viitorul fără voi.
Când a desfăcut sfoara și a citit, a încremenit. Evelina s-a apropiat și i-a smuls hârtia din mână. După câteva secunde, a izbucnit:
– Ce-i asta?! Ai donat TOT?!!!
– Da, Evelina. Am donat tot. Fundația „Lumina din sat” va construi un dispensar, o școală, va da burse. Tot ce am muncit o viață se va duce acolo unde contează. Nu la voi, care ați încercat să mă înecați pentru bani.
Mihai s-a prăbușit pe un scaun. Avea mâinile în poală și ochii pierduți. Evelina părea că fierbe.
– Tu chiar nu gândești?! După tot ce am făcut pentru Mihai… după tot ce merităm…
Am ridicat palma.
– Merit? Cuvânt mare pentru niște oameni mici. Ai meritat poate o lecție. Și tocmai ai primit-o.
Am privit spre Mihai. În ochii lui nu mai era lăcomie. Era altceva. Regret? Rușine? Nu știu. Poate doar gol.
– Mi-ai fost copil, Mihai. Dar din clipa în care ai tăcut când m-au împins în apă… ai murit pentru mine.
M-am ridicat, mi-am luat ceaiul și m-am așezat din nou lângă foc. Lemnele trosneau, dar în mine era o liniște pe care n-o mai simțisem de zeci de ani.
În acea noapte, n-am pierdut o avere.
Am pierdut un fiu.
Dar mi-am recâștigat demnitatea.
Și uneori, asta e tot ce contează cu adevărat.
Această lucrare este inspirată din evenimente și persoane reale, însă a fost ficționalizată în scopuri creative. Numele, personajele și detaliile au fost schimbate pentru a proteja intimitatea și pentru a îmbunătăți narațiunea. Orice asemănare cu persoane reale, în viață sau decedate, sau cu evenimente reale este pur întâmplătoare și nu este intenționată de către autor.
Autorul și editorul nu își asumă responsabilitatea pentru exactitatea evenimentelor sau pentru modul în care sunt portretizate personajele și nu sunt răspunzători pentru eventuale interpretări greșite. Această poveste este oferită „ca atare”, iar orice opinii exprimate aparțin personajelor și nu reflectă punctele de vedere ale autorului sau ale editorului.