Drumul până la sora ei a fost o ceață de gânduri și lacrimi. Fiecare semafor roșu i se părea o amenințare, fiecare far din oglinda retrovizoare o urmă insistentă. Își auzea inima în urechi și, pentru prima dată în viață, nu mai simțea niciun fel de liniște în prezența gândului la Mihai.
Ajunsă la poarta Anei, sora ei mai mare, a coborât din mașină cu mâinile tremurând. Câinele familiei a început să latre, iar Ana a apărut în prag, surprinsă să o vadă la o oră neașteptată.
„Emma? Ce s-a întâmplat? Ești palidă ca varul.”
Emma nu a răspuns imediat. A întins doar foaia mototolită. Ana a citit cuvintele scurte și, fără să mai pună întrebări, a tras-o în casă, a încuiat ușa și a așezat-o pe canapea.
„Spune-mi tot.”
Și atunci, cu vocea frântă, Emma a povestit. Despre doctor, despre ecografie, despre umbra aceea ciudată, despre avertisment. Ana asculta cu sprâncenele strânse, strângându-i mâna surorii ei.
„Dacă Andrei a spus asta, trebuie să aibă un motiv. Îl cunosc, n-ar fi zis așa ceva degeaba.”
În noaptea aceea, Emma a adormit greu, cu palma pe burtă, încercând să simtă mișcările fetiței. Dar de fiecare dată când închidea ochii, vedea cicatricea aceea de pe obrazul copilului din ecografie.
Dimineața, telefonul a început să vibreze. Era Mihai. Zeci de apeluri ratate, mesaje pline de grijă: „Unde ești?”, „Te rog răspunde”, „Mă îngrijorez pentru tine și pentru copil.” Emma a simțit un fior rece. Oare grijă sau control?
A decis să nu răspundă. Și, pentru prima dată, a început să se gândească la micile detalii pe care înainte le trecuse cu vederea.
La modul în care Mihai insista să știe fiecare pas al ei. La felul în care se înfuria când Emma îndrăznea să schimbe rețeta ceaiului de plante pe care el i-l prepara. La nopțile în care o privea dormind și ea se trezea simțindu-se urmărită.
Și atunci i-a venit în minte bunica lor. O femeie de la țară, crescută cu povești și superstiții, care le spunea mereu că „pântecele unei mame simte ce mintea nu vrea să creadă”. Își amintea cum bunica lega o panglică roșie la mâna gravidelor „să alunge răul” și cum spunea că bebelușii pot purta urmele durerilor mamei.
Emma a înțeles. Cicatricea de pe obrazul copilului nu era o întâmplare, ci un semn. Un avertisment.
În zilele care au urmat, Mihai a venit la ușa Anei, a sunat, a strigat, a rugat. Emma nu s-a arătat. În cele din urmă, Ana a sunat la doctor. Andrei Cojocaru a acceptat să le primească pe amândouă, dar doar în privat.
În cabinet, vocea lui era gravă: „Emma, soțul tău a venit de mai multe ori la spital să ceară fișele tale medicale. Insista să știe tot despre sarcină. Am început să am îndoieli, așa că am verificat istoricul. Știi ce am descoperit? La ecografiile anterioare, copilul era perfect sănătos. Cicatricea a apărut brusc. Ca și cum cineva ar fi intervenit din afară.”
Emma a simțit cum i se taie picioarele. „Intervenit… cum?”
Doctorul a oftat. „Nu pot spune cu certitudine. Dar bănuiala mea e că cineva a încercat să-ți facă rău în somn, prin presiuni asupra sarcinii. Și urmele au rămas asupra copilului.”
Liniștea din cabinet a fost mai grea decât orice strigăt. Emma și-a dus mâna la burtă și a izbucnit în plâns. Ana a îmbrățișat-o strâns.
„Nu te mai întorci niciodată la el”, i-a șoptit sora ei.
Și așa a început noua viață. Emma a născut la termen, într-o dimineață senină, o fetiță cu un mic semn roșu pe obraz, ca o amintire a tuturor pericolelor prin care trecuseră. A numit-o Speranța.
Pentru că în România, acolo unde bunicile încă pun busuioc sub pernă și icoanele veghează în fiecare casă, Emma a știut că fiica ei nu va crește în frică, ci în adevăr.
Și, privind-o în brațe, a înțeles că uneori un semn, oricât de înfricoșător, nu este blestemul vieții tale, ci începutul eliberării.
Această lucrare este inspirată din evenimente și persoane reale, însă a fost ficționalizată în scopuri creative. Numele, personajele și detaliile au fost schimbate pentru a proteja intimitatea și pentru a îmbunătăți narațiunea. Orice asemănare cu persoane reale, în viață sau decedate, sau cu evenimente reale este pur întâmplătoare și nu este intenționată de către autor.
Autorul și editorul nu își asumă responsabilitatea pentru exactitatea evenimentelor sau pentru modul în care sunt portretizate personajele și nu sunt răspunzători pentru eventuale interpretări greșite. Această poveste este oferită „ca atare”, iar orice opinii exprimate aparțin personajelor și nu reflectă punctele de vedere ale autorului sau ale editorului.