Polițistul care l-a primit la ghișeu l-a privit îndelung, ca și cum ar fi știut deja despre ce era vorba. Bătrânul i-a întins înregistrarea de pe cameră și a așteptat să vadă reacția. Omul legii a încremenit câteva clipe, apoi a chemat un superior.
În biroul luminat slab, cu miros de hârtie veche și cafea ieftină, bătrânul a aflat adevărul. Nu era singurul care primea asemenea „cadouri”. În mai multe sate din zonă, oamenii raportaseră apariția unor drone misterioase care lăsau alimente, dar și pachete înfășurate straniu.
Unii le luaseră acasă, convinși că e o binecuvântare trimisă de cine știe ce organizație. Alții, ca el, se temeau și refuzau să le atingă. Ceea ce îi îngrozea pe polițiști era că, în câteva cazuri, după ce oamenii consumaseră alimentele, ajunseseră la spital cu simptome bizare — slăbiciune extremă, halucinații, pierderi de memorie.
Pensionarul simți cum i se strânge inima. I se confirmau toate presimțirile. Pâinea aceea nu era un gest de bunătate, ci o capcană.
— Domnule, îi spuse polițistul, vrem să vă rugăm ceva. Nu spuneți nimănui din sat ce ați văzut. Oamenii s-ar panica. Dar, mai ales, nu atingeți acea pâine.
Bătrânul a dat din cap, deși în sufletul lui simțea că liniștea satului fusese deja sfărâmată.
A ieșit pe ulița pustie și s-a îndreptat spre casă. Vântul de toamnă aducea miros de frunze arse și de pământ reavăn. În mintea lui răsuna vorba bunicii: „Când primești daruri fără să le ceri, să-ți faci cruce și să te întrebi de unde vin.”
În acea noapte nu a putut să doarmă. A stat pe scaun, lângă sobă, cu câinele culcat la picioare. Focul trosnea încet, dar liniștea era apăsătoare. Se întreba ce ar trebui să facă.
La patru dimineața, exact ca în zilele trecute, un bâzâit slab s-a auzit deasupra casei. A ieșit tiptil și a privit pe geam. Drona era acolo, coborând cu aceeași precizie rece. Dar de data aceasta, bătrânul nu a mai stat pe gânduri. Cu o mișcare scurtă, a ridicat pușca veche de vânătoare pe care o păstrase din tinerețe și a tras.
Un zgomot metalic a spart liniștea nopții, iar drona s-a prăbușit pe pământ, scânteind. Pachetul s-a rostogolit pe scări, deschizându-se. Nu era doar pâine. Înăuntru se aflau și câteva fiole mici, cu lichid albastru.
Inima bătrânului s-a strâns. Știa că nu mai putea ascunde nimic. A doua zi, polițiștii au venit, au ridicat drona și fiolele, iar satul a fost zguduit de zvonuri. Oamenii povesteau pe la porți, femeile făceau cruce, bătrânii murmurau că „astea nu-s lucruri curate”.
În biserica din sat, preotul a rostit o predică grea: „Să nu vă lăsați amăgiți de daruri străine! În spatele lor poate sta răul, chiar dacă se ascunde sub chip de pâine.”
Din acea zi, bătrânul nu a mai găsit nimic pe prispa lui. Dronele au dispărut, iar oamenii au început să-și păzească gospodăriile mai atent.
Dar ceva rămăsese schimbat. Satul nu mai era la fel de liniștit. Fiecare zgomot de motor, fiecare bâzâit din depărtare aducea fiori pe spatele oamenilor.
Iar pensionarul, privind seara spre cerul întunecat, simțea că pericolul nu se sfârșise. Poate că alții vor mai încerca, poate că pachetele vor reveni sub alt chip.
Dar știa un lucru: atât timp cât avea credință și curaj, nu se va lăsa doborât.
Și, ridicând ochii spre icoana din casă, a șoptit: „Doamne, ferește-ne de darurile care nu vin din inima oamenilor.”
Această lucrare este inspirată din evenimente și persoane reale, însă a fost ficționalizată în scopuri creative. Numele, personajele și detaliile au fost schimbate pentru a proteja intimitatea și pentru a îmbunătăți narațiunea. Orice asemănare cu persoane reale, în viață sau decedate, sau cu evenimente reale este pur întâmplătoare și nu este intenționată de către autor.
Autorul și editorul nu își asumă responsabilitatea pentru exactitatea evenimentelor sau pentru modul în care sunt portretizate personajele și nu sunt răspunzători pentru eventuale interpretări greșite. Această poveste este oferită „ca atare”, iar orice opinii exprimate aparțin personajelor și nu reflectă punctele de vedere ale autorului sau ale editorului.