Cu inima bătându-i puternic, Ana a parcat mașina chiar sub geamul mamei. A tras aer în piept și a simțit mirosul de frunze arse din curți, un parfum familiar al toamnei românești, ce îi amintea de copilărie.
A deschis portiera și a zâmbit larg. Imagina reacția mamei când avea să vadă cadoul. În sfârșit, după atâția ani de sacrificii, după atâta trudă și așteptare, îi putea oferi acel dram de demnitate și confort.
Urcând grăbită scările blocului, Ana s-a simțit pentru o clipă iar copilă, venind cu ghiozdanul greu de la școală și cu mama care o aștepta la ușă cu o felie de pâine caldă unsă cu zacuscă. Acum rolurile se inversaseră: ea era cea care urma să aducă zâmbetul pe chipul mamei.
Dar cum a deschis ușa apartamentului, scena care s-a desfășurat în fața ei a fost de necrezut.
Soacra, doamna Maria, stătea în mijlocul sufrageriei cu un aer victorios, fluturând cheile mașinii în mână. Zâmbetul ei era rece, triumfător, iar vocea a răsunat ca un verdict:
— Ana, fiul meu a spus că asta e pentru mine.
Pentru o clipă, tăcerea a fost apăsătoare. Mama Anei privea uluită, cu ochii umezi, incapabilă să articuleze un cuvânt. Tot sacrificiul, toată răbdarea, tot efortul păreau să se prăbușească într-o clipă de nedreptate.
Ana a simțit cum îi clocotește sângele. Își auzea propria respirație, iar în piept parcă îi bătea un toacă. Dar nu putea să cedeze. Nu după ce visase la acest moment ani întregi.
— Mamaia, nu! — a rostit cu voce fermă, privind direct în ochii soacrei. — Mașina asta este pentru mama mea. Eu am muncit pentru ea, eu am strâns fiecare leu. Și nu accept să fie altfel.
Denis, prins între cele două femei, a încercat să se strecoare cu o glumă:
— Haideți, nu faceți scandal… Putem să folosim mașina cu toții…
Dar privirea Anei a fost atât de tăioasă încât bărbatul a amuțit. Știa că nu are dreptul să calce peste hotărârea ei.
În acel moment, mama Anei a făcut un pas înainte. Sprijinindu-se de baston, cu voce tremurată, a spus:
— Nu vreau ceartă din cauza mea. Am trăit toată viața cu greutăți, pot să mai rabd…
Dar Ana s-a apropiat de ea, i-a luat mâna și a sărutat-o.
— Mamă, ai răbdat destul. E vremea să te bucuri de ceea ce meriți.
A întins cheile în fața ei, ignorând privirea otrăvită a soacrei.
— Uite, mergem împreună să faci prima ta plimbare. Vreau să fii tu cea care pornește motorul.
Când motorul a pornit, iar mama Anei a zâmbit cu lacrimi în ochi, strada întreagă părea să se lumineze. Vecinii ieșiseră la geamuri, salutând cu bucurie. Era o scenă cum vezi doar în satele românești, când oamenii se bucură unii pentru alții, când se aud urări și aplauze.
Ana și-a simțit sufletul ușurat. Știa că făcuse ceea ce trebuia. Nu doar îi cumpărase mamei o mașină. Îi redase demnitatea, libertatea, puterea de a se simți din nou vie.
Iar soacra, rămasă în prag, cu zâmbetul încremenit, înțelese în sfârșit: dragostea adevărată pentru părinți nu poate fi înfrântă de capricii sau egoism.
Și astfel, într-o dimineață de toamnă românească, sub ploaia ușoară de frunze galbene, Ana și mama ei au pornit la drum, lăsând în urmă toate umbrele și regăsind lumina speranței.
Această lucrare este inspirată din evenimente și persoane reale, însă a fost ficționalizată în scopuri creative. Numele, personajele și detaliile au fost schimbate pentru a proteja intimitatea și pentru a îmbunătăți narațiunea. Orice asemănare cu persoane reale, în viață sau decedate, sau cu evenimente reale este pur întâmplătoare și nu este intenționată de către autor.
Autorul și editorul nu își asumă responsabilitatea pentru exactitatea evenimentelor sau pentru modul în care sunt portretizate personajele și nu sunt răspunzători pentru eventuale interpretări greșite. Această poveste este oferită „ca atare”, iar orice opinii exprimate aparțin personajelor și nu reflectă punctele de vedere ale autorului sau ale editorului.