Degetele ei mici, dar ferme, pipăiau cablurile, ascultau vibrațiile motorului, exact așa cum o învățase unchiul Lucian. Într-o clipă, ochii ei negri se luminau.
— Aici e problema, spuse ea simplu, arătând spre o curea slăbită. Trebuie strânsă, altfel riști să te lase definitiv.
Bruno o privi neîncrezător. El, un bărbat obișnuit să închidă contracte de milioane, să intimideze rivali și să dicteze destine, era pus la colț de un copil cu mâini murdare de praf.
— Și crezi că poți rezolva asta? întrebă el, aproape ironic.
Clara nu răspunse. Scoase din ghiozdan trusa veche de unelte și, cu o siguranță ce părea venită de dincolo de vârsta ei, începu să lucreze. Fiecare mișcare era atentă, sigură.
Bruno voia să protesteze, dar nu putea rupe privirea de la ea. În sufletul lui, o voce adâncă și veche îi spunea că nu era doar o copilă, ci cineva trimis parcă anume în viața lui.
În câteva minute, motorul prinsese viață din nou. Un sunet curat, puternic, reverbera prin aerul serii.
— Vezi? zâmbi Clara, cu fața ușor pătată de ulei, dar cu ochii strălucind de bucurie. Nu-i mare lucru când știi ce să faci.
Bruno rămase mut. Și atunci ochii lui coborâră spre mâna ei mică. Un inel simplu, din argint vechi, îi strălucea pe deget. Nu era o jucărie, nici un accesoriu banal. Era un obiect vechi, lucrat cu migală, cu un simbol pe care îl recunoștea.
Îngheță pe loc.
Inelul acela fusese al mamei lui, dispărut cu ani în urmă după o furtună care distrusese casa bunicilor. Niciodată nu-și explicase cum pierise. Îl căutase zadarnic.
— De unde ai inelul acesta? întrebă el cu voce joasă, aproape tremurândă.
Clara își retrase mâna, rușinată.
— E de la mama mea, spuse. Ea spune că e singura amintire de familie pe care o avem. L-a primit de la bunica mea, înainte să moară.
Bruno simți cum i se taie respirația. Bunica… Mama… Totul începea să se lege într-un fel ciudat.
A privit-o din nou. Trăsăturile fetei, ochii negri, încăpățânarea aceea blândă din privire. Semăna izbitor cu sora lui, cea care plecase de acasă într-o ceartă veche și dureroasă.
În stomacul lui, un nod amar se transformă într-o durere pe care nu o mai simțise de ani.
— Cum o cheamă pe mama ta? șopti el.
— Elena, răspunse Clara liniștită, fără să înțeleagă furtuna din sufletul lui.
Bruno își duse mâna la gură, incapabil să mai spună ceva. Era numele surorii lui.
Lacrimile îi urcară în ochi, iar imaginea rece, de milionar nemilos, se prăbușea în țărână, sub greutatea unei revelații.
Nu întâlnise o copilă oarecare pe un drum uitat de lume. Își regăsise nepoata.
Și atunci, în lumina caldă a apusului, în sunetul motorului care ronțăia mulțumit, Bruno Meyer a știut că viața lui nu va mai fi niciodată aceeași.
În loc de afaceri și averi, îl aștepta acum o familie pierdută. Iar totul începuse cu o fetiță, un Mustang stricat și un inel care refăcuse legături pe care timpul și orgoliul le rupseseră.
Această lucrare este inspirată din evenimente și persoane reale, însă a fost ficționalizată în scopuri creative. Numele, personajele și detaliile au fost schimbate pentru a proteja intimitatea și pentru a îmbunătăți narațiunea. Orice asemănare cu persoane reale, în viață sau decedate, sau cu evenimente reale este pur întâmplătoare și nu este intenționată de către autor.
Autorul și editorul nu își asumă responsabilitatea pentru exactitatea evenimentelor sau pentru modul în care sunt portretizate personajele și nu sunt răspunzători pentru eventuale interpretări greșite. Această poveste este oferită „ca atare”, iar orice opinii exprimate aparțin personajelor și nu reflectă punctele de vedere ale autorului sau ale editorului.