Într-o seară de joi, după o zi lungă la birou, Alexandru s-a prefăcut că a adormit pe canapea, cu televizorul mergând pe un canal de știri. Luminile erau stinse, doar jarul din șemineu mai pâlpâia slab.
Maria trebuia să intre în sufragerie pentru a strânge paharele și farfuriile rămase pe masă. A deschis ușa încet, ca să nu-l trezească. Se mișca cu pași ușori, aproape fără zgomot, și l-a privit o clipă. Fața lui părea obosită, dar liniștită.
Ea s-a apropiat, a luat o pătură de pe fotoliu și i-a așezat-o cu grijă peste umeri. Apoi, fără să știe că este privită, a rămas câteva clipe privind flăcările și a șoptit, abia auzit:
— Dumnezeu să te ajute să-ți găsești pacea, domnule Alexandru.
Apoi s-a întors la treabă.
Alexandru deschisese ușor ochii și văzuse totul. Nu-i venea să creadă. Nu erau lacrimi de vinovăție sau interes în ochii ei, ci o căldură sinceră, o bunătate pe care nu o mai întâlnise de mult.
În dimineața următoare, s-a purtat ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat, dar în sufletul lui ceva se schimbase. A început să o observe mai des. Cum lustrui cu răbdare argintăria veche, cum își strângea părul sub eșarfă, cum rostea un „mulțumesc” timid atunci când i se oferea un pahar de apă.
Într-o zi ploioasă, Maria alunecase pe scările de marmură. Alexandru, care cobora în acel moment, a prins-o înainte să cadă. Pentru o clipă, privirile lor s-au întâlnit. A simțit un fior straniu, o emoție pe care nu o mai simțise din tinerețe.
— Ești bine? a întrebat el.
— Da, domnule… doar am alunecat. Îmi pare rău, n-am vrut să vă sperii.
— Nu m-ai speriat, a zis el zâmbind pentru prima dată în multe luni.
După acel incident, atmosfera în vilă s-a schimbat. Alexandru a început să stea mai mult acasă. Îi plăcea să o audă cântând sau povestind la telefon cu sora ei despre viața de la sat. Uneori îi aducea flori din grădină și spunea că sunt „pentru sufragerie”, dar le lăsa mereu lângă locul unde lucra ea.
Maria, deși simțea apropierea, își păstra distanța. Știa că lumea lui nu era aceeași cu a ei. Dar într-o seară, pe neașteptate, a izbucnit o furtună. Curentul s-a oprit, ploaia bătea în geamuri, iar ea s-a speriat. Alexandru a venit cu o lanternă și a găsit-o tremurând, cu o lumânare în mână.
— Vino aici, i-a spus calm. E doar o furtună.
— Mi-e frică de tunete, a recunoscut ea, rușinată.
A zâmbit și i-a întins o cană de ceai cald. Au stat amândoi lângă șemineu, ascultând ploaia. În liniștea aceea, el a spus încet:
— De când ai venit, casa asta nu mai pare goală.
Maria nu a răspuns. A lăsat doar o lacrimă să-i cadă pe mâini.
După acea noapte, nimic n-a mai fost la fel. Alexandru a renunțat la mulți dintre oamenii falși din jurul lui. A început să doneze bani pentru orfelinate și să viziteze sate sărace. Maria l-a ajutat mereu, în tăcere, fără să ceară nimic în schimb.
Câteva luni mai târziu, când și-a deschis o nouă fundație, a făcut un gest care i-a lăsat pe toți fără cuvinte. A anunțat că noua instituție va purta numele „Fundația Maria”, în onoarea femeii care l-a învățat ce înseamnă omenia.
Presa a scris articole întregi despre el, dar Alexandru nu mai căuta atenția lumii. Într-o duminică dimineață, în curtea vilei, i-a spus simplu:
— Ți-am testat bunătatea, dar tu mi-ai testat sufletul.
Maria a zâmbit timid, iar pentru prima dată, Alexandru a simțit că viața lui are în sfârșit sens.
Și așa, într-o casă unde odinioară domnea tăcerea, s-a născut ceva mai valoros decât orice avere: iubirea curată dintre doi oameni care nu mai aveau nevoie de nimic altceva pentru a fi fericiți.
Această lucrare este inspirată din evenimente și persoane reale, însă a fost ficționalizată în scopuri creative. Numele, personajele și detaliile au fost schimbate pentru a proteja intimitatea și pentru a îmbunătăți narațiunea. Orice asemănare cu persoane reale, în viață sau decedate, sau cu evenimente reale este pur întâmplătoare și nu este intenționată de către autor.
Autorul și editorul nu își asumă responsabilitatea pentru exactitatea evenimentelor sau pentru modul în care sunt portretizate personajele și nu sunt răspunzători pentru eventuale interpretări greșite. Această poveste este oferită „ca atare”, iar orice opinii exprimate aparțin personajelor și nu reflectă punctele de vedere ale autorului sau ale editorului.