Ea a abandonat câinele de 12 ani al iubitului ei într-o parcare — dar povestea câinelui nu s-a încheiat acolo
Când Andrei s-a mutat cu noua lui iubită, Mara, era sigur că în sfârșit găsise liniștea. După ani de singurătate, pierderea tatălui și o relație eșuată, credea că viața îi oferise o a doua șansă. Mara era tânără, energică, mereu zâmbitoare — genul de femeie care știa să-ți schimbe ziua doar cu o privire.
Singurul „obstacol”, după cum ea spunea, era Rex.
Un labrador bătrân, de 12 ani, care fusese al lui Andrei din tinerețe.
— E doar un câine, Andrei, zicea Mara uneori, oftând.
— Nu, Mara. E prietenul meu. A fost cu mine în cele mai grele momente.
Rex era deja bătrân. Mersul îi devenise greoi, auzul îi slăbise, iar ochii lui aveau acea tristețe blândă pe care doar animalele care au iubit necondiționat o pot avea. Pentru Andrei, el nu era „doar un câine”. Era amintirea tinereții, a tatălui său, a tuturor clipelor de singurătate în care doar Rex îl asculta, fără să-l judece.
Dar Mara vedea altfel lucrurile.
— Nu pot trăi într-un apartament care miroase a câine bătrân, spunea ea tot mai des.
Andrei încerca să o împace, să-i explice, să o roage să aibă răbdare. Dar în tăcere, începuse să simtă că ceva nu e în regulă.
Într-o zi, când s-a întors de la serviciu, Rex nu mai era.
Mara l-a întâmpinat cu un zâmbet forțat.
— L-am dus la o pensiune pentru animale, a spus ea, scurt. Era timpul, Andrei. E bătrân, suferă, nu mai e bine pentru el.
Andrei a rămas fără glas.
— Unde? Ce pensiune?
— Nu mai țin minte exact. E undeva în afara orașului. Oricum, e mai bine așa.
Dar ceva în tonul ei, prea rece, prea ușor, l-a făcut să înțeleagă că mințea.
Două zile mai târziu, un mesaj neașteptat a apărut pe Facebook:
„Am găsit un labrador bătrân, speriat, într-o parcare de lângă Pădurea Băneasa. Are o zgardă cu numele ‘Rex’. Dacă aparține cuiva, vă rog să-l luați acasă.”
Andrei a simțit cum îi amorțesc degetele. A recunoscut imediat fotografia. Era el.
A plecat în grabă. Când a ajuns acolo, câinele stătea sub o mașină, tremurând, murdar, dar cu ochii plini de speranță. Când l-a văzut, a ridicat capul și a început să dea din coadă, încet, ca și cum toată lumea lui se luminase din nou.
Andrei s-a aplecat și l-a strâns la piept, lacrimile curgându-i pe obraji.
— Te-am găsit, bătrâne… te-am găsit.
Nu a spus nimic lui Mara în acea seară. S-a uitat doar la ea și a știut că nu mai poate rămâne.
A doua zi dimineață, și-a făcut bagajele și a plecat.
A luat un mic apartament la marginea orașului. Viața nu mai era perfectă, dar era sinceră. Rex dormea lângă patul lui, iar fiecare dimineață începea cu un salut cald și o privire blândă.
Timpul a trecut. Un an mai târziu, Andrei a primit o scrisoare. Era de la o femeie necunoscută, care scria:
„Domnule, am lucrat la adăpostul unde a fost adus câinele dumneavoastră după ce o femeie l-a lăsat în parcare. L-am îngrijit până ați venit. A fost atât de loial, încât refuza să mănânce când nu vă vedea. Am păstrat o poză cu el. Datorită lui, am înțeles cât valorează dragostea unui animal. Azi am adoptat și eu un câine bătrân abandonat. Vă mulțumesc pentru asta.”
Andrei a citit de mai multe ori scrisoarea. A înțeles atunci că iubirea lui Rex lăsase o urmă nu doar în inima lui, ci și în viețile altora.
Rex s-a stins liniștit, într-o dimineață de vară, în timp ce soarele mângâia perdeaua camerei.
Andrei i-a îngropat zgarda sub un stejar, acolo unde mergeau mereu la plimbare.
Pe piatra mică pe care a pus-o scria simplu:
„Prietenul meu. Loial până la capăt.”
La câteva luni după aceea, Andrei a mers din nou la adăpost. Acolo, printre zeci de ochi triști, a găsit un alt câine bătrân, cu blana cenușie și privirea caldă.
— Vrei să vii acasă cu mine? a întrebat el zâmbind.
Câinele a dat din coadă.
Și, cumva, Andrei a simțit că Rex veghea, de undeva de sus, mândru că povestea lui nu s-a încheiat acolo, în acea parcare rece… ci a continuat prin fiecare suflet salvat mai departe.
Această lucrare este inspirată din evenimente și persoane reale, însă a fost ficționalizată în scopuri creative. Numele, personajele și detaliile au fost schimbate pentru a proteja intimitatea și pentru a îmbunătăți narațiunea. Orice asemănare cu persoane reale, în viață sau decedate, sau cu evenimente reale este pur întâmplătoare și nu este intenționată de către autor.
Autorul și editorul nu își asumă responsabilitatea pentru exactitatea evenimentelor sau pentru modul în care sunt portretizate personajele și nu sunt răspunzători pentru eventuale interpretări greșite. Această poveste este oferită „ca atare”, iar orice opinii exprimate aparțin personajelor și nu reflectă punctele de vedere ale autorului sau ale editorului.