Radu a rămas tăcut. În toată viața lui, nicio problemă nu fusese prea mare pentru portofelul său. Dar acum, pentru prima dată, simțea că banii nu valorează nimic.
– Ce trebuie să fac? – a întrebat el, cu o voce aproape frântă.
Doctorul l-a privit lung, apoi s-a întors către Claudia.
– Tu vei rămâne aici cu fetița. El trebuie să plece.
– Cum adică să plec? – a izbucnit Radu. – E copilul meu!
– Tocmai de aceea. Prezența ta o îmbolnăvește mai tare decât boala. Copiii simt durerea părinților, iar ea trăiește acum în frică.
Cuvintele acelea l-au lovit mai puternic decât orice lovitură fizică. Radu și-a coborât privirea. Pentru prima dată, și-a dat seama că toată răceala, distanța și mândria lui ajunseseră până la inima copilului.
– Te rog… salveaz-o, – a spus el, și lacrimile i-au alunecat pe obraji.
Doctorul i-a făcut semn Claudiei să pregătească un amestec de ierburi. În timp ce femeia se mișca prin camera modestă, bărbatul și-a scos haina scumpă, și-a lăsat telefonul pe masă și a ieșit afară, fără să știe unde merge.
A stat ore întregi pe o piatră, privind valea. Pentru prima oară în viață, s-a rugat. Nu unui zeu anume, ci vieții însăși. A promis că, dacă fetița lui va trăi, nu va mai fi niciodată omul de gheață care fusese.
Înăuntru, Claudia și doctorul luptau cu timpul. Fetița era palidă, dar respira. Bătrânul i-a pus o compresă pe frunte și i-a șoptit:
– Viața are o forță mai mare decât credem noi. Trebuie doar să o lași să intre.
Zilele au trecut. Fiecare dimineață aducea o mică speranță: un oftat mai puternic, o privire deschisă. Claudia o ținea de mână și îi spunea povești despre fluturi și cer. Radu venea zilnic, dar rămânea afară, ascultând din depărtare râsul slab, dar totuși prezent, al fetiței.
După trei săptămâni, doctorul a ieșit din casă. Avea chipul senin.
– A trecut pragul, – a spus el scurt. – Acum depinde doar de iubirea voastră.
Radu a intrat și, pentru prima dată, și-a strâns fiica în brațe fără teamă. Camelia i-a zâmbit slab și a murmurat:
– Tati… mi-era dor de tine.
A izbucnit în plâns, iar Claudia, din colț, și-a șters ochii cu șorțul. Doctorul s-a apropiat de el:
– Ține minte, uneori, vindecarea nu vine din medicamente. Vine din inimă.
Câteva luni mai târziu, Camelia alerga prin grădină, iar Radu o privea zâmbind. Casa, odinioară plină de tăcere și tensiune, răsuna acum de râsete. Claudia continua să lucreze acolo, dar Radu o privea altfel: nu ca pe o servitoare, ci ca pe îngerul care îi redase fiica.
Într-o zi, a găsit pe masa din birou o hârtie scrisă de mână. Era de la doctor:
„Când omul își vindecă sufletul, trupul îl urmează.”
Radu a zâmbit. Pentru prima dată, a înțeles cu adevărat cât de bogat era.
Această lucrare este inspirată din evenimente și persoane reale, însă a fost ficționalizată în scopuri creative. Numele, personajele și detaliile au fost schimbate pentru a proteja intimitatea și pentru a îmbunătăți narațiunea. Orice asemănare cu persoane reale, în viață sau decedate, sau cu evenimente reale este pur întâmplătoare și nu este intenționată de către autor.
Autorul și editorul nu își asumă responsabilitatea pentru exactitatea evenimentelor sau pentru modul în care sunt portretizate personajele și nu sunt răspunzători pentru eventuale interpretări greșite. Această poveste este oferită „ca atare”, iar orice opinii exprimate aparțin personajelor și nu reflectă punctele de vedere ale autorului sau ale editorului.