Am vrut să fug. Să mă ascund undeva, departe de privirile lor reci și de râsetele care încă îmi răsunau în minte. Dar am rămas pe loc. M-am forțat să respir, să nu plâng acolo, în fața lor. Dacă aș fi plâns, ar fi câștigat.
Am zâmbit scurt, am dat din cap ca și cum n-aș fi auzit bine și m-am îndepărtat încet. În spate, tata își reluase conversația, ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat.
M-am dus la masă și m-am așezat singură. Muzica cânta, oamenii dansau, paharele se ciocneau. Pentru ei era o seară perfectă. Pentru mine, era sfârșitul unei iluzii.
Toată viața încercasem să-l fac mândru. Am urmat facultatea pe care o voia el, am lucrat unde mi-a spus, am renunțat la pasiunea mea pentru desen pentru că o considera „pierdere de timp”. Nimic n-a fost vreodată destul.
Când Matei a fost angajat la o firmă mare, tata a aranjat o petrecere ca pentru un erou. Când eu mi-am găsit un job modest la o școală, mi-a spus doar: „Cel puțin nu mai stai pe banii mei.”
Dar în seara aceea, la nunta fratelui meu, am simțit că ceva s-a frânt definitiv în mine.
După ceremonie, am ieșit afară, în curtea luminată de felinare. Marea se auzea în depărtare, iar vântul îmi ridica ușor părul. Atunci am auzit o voce în spate:
— Sofia, așteaptă!
Era fratele meu. Matei. În costum, cu cravata desfăcută și privirea vinovată.
— N-am știut că o să spună așa ceva, zise el încet. Nu-l mai lua în seamă, știi cum e tata.
— Nu, Matei, nu știi, i-am răspuns. Pentru tine e un zeu. Pentru mine e doar omul care m-a făcut să mă simt un nimic.
A tăcut. Apoi, ca din întâmplare, un bărbat mai în vârstă, cu uniformă de ceremonie, s-a apropiat. Avea un aer demn, impunător.
— Domnișoară Sofia? — m-a întrebat el. — Sunt comandantul Petrescu. Am fost coleg cu tatăl dumneavoastră acum mulți ani.
Tata, care tocmai ieșise și el în curte, s-a întors brusc când a auzit vocea aceea gravă.
— Domnule comandant! — a spus tata, încercând să-și ascundă surprinderea. — Ce plăcere!
— Plăcerea e a mea, Alexandru, dar mai ales onoarea de a o cunoaște pe fiica dumneavoastră. Mi-a salvat viața.
Toată lumea s-a oprit. Chiar și muzica părea să se stingă pentru o clipă.
— Cum adică? — bâigui tata, încurcat.
— În urmă cu o lună, am avut un accident pe marginea drumului spre Constanța. Mașina mea s-a răsturnat. O tânără s-a oprit, a sunat la ambulanță, mi-a scos centura și m-a ajutat să respir. Fără ea, n-aș mai fi aici. Astăzi am recunoscut-o după fotografie, pe panoul fundației unde donează pentru copii orfani.
Privirea tatălui meu s-a schimbat. Paharul i-a tremurat în mână.
— Fata mea? a întrebat el aproape șoptit.
— Da, domnule, fata dumneavoastră.
Liniștea care a urmat a fost mai grea decât toate râsetele dinainte. Tata s-a uitat la mine și, pentru prima dată în viața mea, am văzut lacrimi în ochii lui.
A venit spre mine încet, a vrut să spună ceva, dar vocea i s-a frânt. Și atunci s-a întâmplat ceva ciudat: s-a înecat cu propria emoție. A început să tușească, să respire greu, iar Matei i-a sărit în ajutor.
În câteva clipe, totul s-a terminat. L-au așezat pe un scaun, i-au dat apă, și când și-a revenit, s-a uitat din nou la mine.
— Iartă-mă, Sofia, a spus el, abia auzit. Am fost orb.
N-am spus nimic. M-am apropiat, l-am îmbrățișat și am simțit că, în sfârșit, povara de pe umeri mi se ridică.
Nu aveam nevoie de recunoașterea lui ca să știu cine sunt. Dar în seara aceea, printre luminile și muzica de nuntă, am înțeles ceva: că uneori, cea mai mare victorie e să nu devii ca cei care te-au rănit.
Și, pentru prima dată, am zâmbit cu adevărat.
Această lucrare este inspirată din evenimente și persoane reale, însă a fost ficționalizată în scopuri creative. Numele, personajele și detaliile au fost schimbate pentru a proteja intimitatea și pentru a îmbunătăți narațiunea. Orice asemănare cu persoane reale, în viață sau decedate, sau cu evenimente reale este pur întâmplătoare și nu este intenționată de către autor.
Autorul și editorul nu își asumă responsabilitatea pentru exactitatea evenimentelor sau pentru modul în care sunt portretizate personajele și nu sunt răspunzători pentru eventuale interpretări greșite. Această poveste este oferită „ca atare”, iar orice opinii exprimate aparțin personajelor și nu reflectă punctele de vedere ale autorului sau ale editorului.