Cuvintele lui mi-au înghețat sângele în vine. „De la înmormântare”? M-am uitat din nou la copil. Ochii lui căprui, umezi de lacrimi, mă priveau cu o intensitate care m-a sfâșiat.
— Domnule Duca, eu… eu cred că e o greșeală, am bâiguit. Eu nu-l cunosc…
Dar vocea mi s-a pierdut. Copilul se agăța de mine cu o forță care părea imposibilă pentru un trup atât de mic. Îi simțeam tremurul. Îi simțeam durerea.
Victor Duca s-a ridicat încet, fără să-și desprindă privirea de pe mine.
— Veniți cu mine, vă rog, a spus.
Tonul lui nu lăsa loc de refuz. Doi bodyguarzi s-au retras, iar el a făcut un semn discret spre o ușă laterală. Nu știu de ce, dar am mers. Poate din rușine, poate din curiozitate, poate dintr-un instinct care îmi spunea că în seara aceea viața mea se va schimba.
Am pășit într-un coridor lung, luminat slab. Copilul încă mă ținea de mână. Când am ajuns într-un birou mare, Victor a închis ușa în urma noastră. Apoi, pentru prima dată, a oftat adânc.
— Îmi cer scuze pentru scena de mai devreme, a spus. Dar… nu pot ignora ce am văzut. Fetița dumneavoastră, cum ați spus că o cheamă?
— Elena, am răspuns ezitant.
— Are aceeași vârstă pe care ar fi trebuit să o aibă fiul nostru pierdut… dacă ar mai fi trăit.
Mi-a aruncat o privire ciudată, amestecată cu durere și speranță. Apoi s-a aplecat spre copilul care mă ținea strâns de mână.
— Andrei, mămica ta… nu e aici, ai înțeles?
Băiatul s-a lipit și mai tare de mine, zguduindu-se de plâns.
— Ba da! E ea! A venit să mă ia acasă!
Mi s-a strâns inima. Niciodată nu mai simțisem o asemenea durere din partea unui copil străin. Îi simțeam lacrimile ude prin vesta mea.
— Domnule Duca, i-am spus încet, vă rog, lăsați-mă să-l liniștesc. Poate doar… m-a confundat.
Victor a dat din cap, iar eu m-am aplecat lângă copil.
— Puiule, eu nu sunt mama ta, am șoptit. Dar o să rămân cu tine puțin, bine?
Băiețelul s-a oprit din plâns, dar a rămas lipit de mine. M-a privit cu aceiași ochi mari și speriați.
— Ai același parfum, a spus încet. Ca ea.
M-am înțepenit. Foloseam o apă de toaletă ieftină, cumpărată dintr-un magazin second-hand. M-am întrebat ce fel de femeie fusese Lucia Duca.
Victor și-a dus mâna la tâmple.
— Nu înțeleg, a murmurat. Medicii au spus că nu va mai vorbi niciodată. Dar acum…
Tăcerea a plutit grea între noi. Într-un colț al biroului, o fotografie mare o arăta pe Lucia — o femeie frumoasă, cu păr castaniu și un zâmbet blând. M-am uitat mai atent și mi s-a oprit respirația. Semănam cu ea. Poate nu identic, dar suficient cât să înțeleg confuzia copilului.
— Poate că are nevoie de o explicație mai puțin dureroasă, am spus. Lăsați-mă să-l duc afară, să respirăm puțin.
Victor m-a privit lung.
— Veniți mâine la reședința mea, a spus într-un ton hotărât. Vreau să discutăm.
— Nu cred că…
— Nu e o invitație, Maria. E o rugăminte. Și poate o șansă.
Am tăcut. Nu știam de ce, dar am simțit că în spatele acelei rugăminți se ascundea mai mult decât o simplă curiozitate.
A doua zi, am ajuns în fața vilei Duca din cartierul Primăverii. Mă simțeam ca o impostoră. Când am intrat, Andrei a venit alergând spre mine, zâmbind pentru prima dată.
— Ți-am păstrat o floare, a spus, întinzându-mi o margaretă albă.
Am simțit un nod în gât. În spatele lui, Victor ne privea tăcut, cu o privire schimbată — mai caldă, mai omenească.
— Poate că Dumnezeu are un fel ciudat de a ne aduce pe toți acasă, a spus el.
Și pentru prima dată după mult timp, am simțit că viața mea nu mai era doar despre supraviețuire. Era începutul unei vindecări. Pentru mine. Pentru el. Și pentru un copil care învățase din nou să spună „mamă”.
Această lucrare este inspirată din evenimente și persoane reale, însă a fost ficționalizată în scopuri creative. Numele, personajele și detaliile au fost schimbate pentru a proteja intimitatea și pentru a îmbunătăți narațiunea. Orice asemănare cu persoane reale, în viață sau decedate, sau cu evenimente reale este pur întâmplătoare și nu este intenționată de către autor.
Autorul și editorul nu își asumă responsabilitatea pentru exactitatea evenimentelor sau pentru modul în care sunt portretizate personajele și nu sunt răspunzători pentru eventuale interpretări greșite. Această poveste este oferită „ca atare”, iar orice opinii exprimate aparțin personajelor și nu reflectă punctele de vedere ale autorului sau ale editorului.