…În mijlocul holului, lângă treptele de marmură, stăteau trei persoane. Femeia din ploaie, bebelușul — acum înfășat într-o pătură curată — și un bărbat trecut de cincizeci de ani, cu o privire blândă, dar atentă, ca și cum ar fi așteptat exact acest moment.
Femeia a tresărit când l-a văzut. S-a ridicat imediat, strângând copilul la piept.
— Domnule… eu… pot să explic…
Nicolae a ridicat o mână, cerându-i să rămână unde e. Nu era furios. Era mai degrabă bulversat. Casa lui fusese pustie ani la rând. Și totuși… acum părea vie. Caldă. Locuită.
— Cine…? — a încercat el să spună.
Bărbatul s-a apropiat cu pași liniștiți.
— Mă numesc Petru — a spus el. — Sunt unchiul Mariei. Am venit după ea când am aflat unde se află.
Maria. Așa se numea femeia. Un nume simplu, dar care, în acel moment, i s-a lipit de minte ca și cum l-ar fi auzit de zeci de ori.
— Și ce căutați în casa mea? — întrebă Nicolae, fără asprime, ci cu o uimire sinceră.
Maria a înghițit în sec, strângând mai tare copilul.
— Domnule… nu am vrut să stric nimic. După ce mi-ați dat cheia, am venit direct aici. Eram udă până la piele, copilul plângea… Nu știam unde altundeva să merg. Am curățat, am încălzit camerele, am gătit doar din ce-am găsit în cămară… Am avut grijă să nu strică nimic, pe cuvântul meu.
Privirea ei era sinceră, iar ochii ei umezi semănau atât de mult cu ploaia din ziua aceea încât lui Nicolae i s-a strâns inima.
— Și el? — întrebă el, arătând spre Petru.
— Eu am venit ieri — răspunse bărbatul. — Maria e singura rudă pe care o mai am. După ce soțul ei a murit anul trecut, s-a chinuit cum a putut. Când am auzit că cineva a ajutat-o, am vrut să mă asigur că e în siguranță.
Nicolae s-a uitat în jur. Holul era impecabil. Tablourile erau la locul lor. Ba chiar mirosea a supă caldă.
— Ați locuit aici două săptămâni?
Maria a dat din cap, rușinată.
— Dacă vreți… plecăm chiar acum.
O tăcere grea s-a lăsat între ei. Doar bebelușul scotea mici sunete, ca niște suspine liniștite. Și atunci, ceva s-a schimbat în Nicolae. Poate era oboseala. Poate amintirea acelei ploi. Poate faptul că de ani întregi trecea prin viață fără să simtă nimic în afară de muncă, cifre și programări.
A inspirat adânc.
— De ce stă grădina în floare? — a întrebat el, încercând să se concentreze pe ceva concret.
Maria a clipit surprinsă.
— Am găsit uneltele… și plicurile cu semințe. M-am gândit că… dacă tot locuiesc aici săptămâna asta… măcar să las locul mai frumos decât l-am găsit.
Nicolae a simțit cum ceva se crapă în interiorul lui. Un zid pe care nici nu știa că îl avea.
— Și pianul? — a continuat el.
— Eu îl cânt — spuse Petru, ridicând o sprânceană, jenat. — Am fost profesor de muzică. M-am gândit că… poate îl iau praful prea mult.
Cele mai scumpe obiecte din casa lui, puse în valoare de niște oameni care nu aveau nimic.
Auzi o notă muzicală. Maria dăduse un pas înapoi, încercând să plece, dar bebelușul începuse să plângă.
— Nu plecați — spuse Nicolae, iar vocea lui sună altfel. Mai moale decât o știa el însuși.
Maria se opri.
— Domnule?
— Dacă am dat cheia… am dat și încredere. Iar voi n-ați călcat-o în picioare.
Ea l-a privit lung. Acel moment părea suspendat între lumea de afară și căldura casei.
Nicolae și-a lăsat trollerul jos.
— Rămâneți până vă puneți pe picioare. Am camere destule. Și am mâncare pentru o armată. Nu-mi trebuie nimic în schimb.
Maria a izbucnit într-un plâns scurt, scăpat involuntar, ca și cum se rupea o greutate din pieptul ei.
— Domnule… nici nu știu cum să vă mulțumesc…
— Nu trebuie să mulțumiți. Doar… aveți grijă de voi.
Petru l-a privit cu respect profund.
— Ați făcut un gest mare, domnule Halmaghi.
Nicolae a dat din cap.
— Poate e timpul să fac mai multe.
Și, pentru prima dată după mult timp, vila lui n-a mai părut o clădire goală, ci un loc viu. Un loc în care oameni simpli aduceau pace, muzică și viață.
A privit spre Maria și spre copilul ei.
Apoi a simțit, cu toată sinceritatea, că furtuna din interiorul lui — aceea pe care o purta de ani de zile — în sfârșit se liniștea.
Această lucrare este inspirată din evenimente și persoane reale, însă a fost ficționalizată în scopuri creative. Numele, personajele și detaliile au fost schimbate pentru a proteja intimitatea și pentru a îmbunătăți narațiunea. Orice asemănare cu persoane reale, în viață sau decedate, sau cu evenimente reale este pur întâmplătoare și nu este intenționată de către autor.
Autorul și editorul nu își asumă responsabilitatea pentru exactitatea evenimentelor sau pentru modul în care sunt portretizate personajele și nu sunt răspunzători pentru eventuale interpretări greșite. Această poveste este oferită „ca atare”, iar orice opinii exprimate aparțin personajelor și nu reflectă punctele de vedere ale autorului sau ale editorului.