Radu a făcut un pas înăuntru, iar podeaua a părut că vibrează sub greutatea furiei lui. Maria a încercat instinctiv să se ridice, dar el a fost lângă ea într-o secundă, punându-i mâna pe umăr.
— Mamă, nu te mișca… te rog… — vocea lui se frângea, ceva ce nu i se întâmpla niciodată.
Gemenii se agățaseră de basma, plângând speriați. Radu i-a luat cu grijă, simțind cum îi tremură mâinile. Apoi s-a întors spre Carmen.
Privirea lui nu mai era a unui bărbat. Era a unui tată. A unui fiu. A cuiva care tocmai descoperise o trădare care îi tăiase picioarele.
— Explică. Acum.
Carmen a ridicat bărbia.
— Nu dramatiza. Mama ta exagerează. A vrut să ajute și—
— Să ajute?! — vocea lui a răsunat în gresia rece. — Asta numești tu ajutor? Cu copiii în spinare? În genunchi? În noroi?
— Nu era noroi… — a murmurat Carmen.
— Mai bine tăceai.
Maria trăgea aer cu zgomot, simțind că plămânii ei uitaseră cum se mișcă. Lacrimile, pe care le ținuse cu dinții atâta timp, au început să-i curgă fără să mai poată controla nimic.
— Radu… las-o… poate am greșit eu… poate—
— Mamă! — Radu s-a întors spre ea, aproape implorând. — Tu n-ai greșit cu nimic. Niciodată.
Apoi s-a ridicat, cu copiii în brațe, și a privit baia. Buretele căzut. Găleata plină. Colțul murdar unde se chinuia mama lui. Totul părea o scenă ruptă dintr-un coșmar și, totuși, atât de real, atât de românesc: bătrâna care tace, îndură și nu spune nimănui.
Radu a simțit o durere care îl tăia în două.
— Carmen, ieși.
Ea a încremenit.
— Cum adică… să ies?
— Ieși din baia asta. Ia-ți lucrurile. Ieși și din casa mea.
Carmen s-a înecat într-o tuse falsă, încercând să pară indignată.
— Nu poți fi serios! Doar nu o să dai viața ta peste cap pentru niște… drame bătrânești!
A fost ultima propoziție care i-a trecut peste buze în casa aceea.
Radu a dus-o pe mama lui în sufragerie. A așezat gemenii în pătuțul lor și a venit în genunchi lângă ea, ca un copil mic care își admitea greșelile.
— Mamă… de ce nu mi-ai spus?
Maria a închis ochii câteva secunde.
— Pentru că e casa ta, dragul meu… și n-am vrut să-ți fac rău. Și nici să stric familia copiilor…
— Familia copiilor mei n-o să fie niciodată construită pe umilința ta! — vocea lui tremura.
Maria a privit în jos, rușinată, cu acea rușine absurdă pe care o poartă femeile simple, care cred că dacă îndură, fac bine.
— Eu… am vrut doar să nu deranjez.
— Mamă… tu ești motivul pentru care exist. Nu ai cum să deranjezi în casa mea.
Liniștea s-a așezat între ei, plină de dureri nespuse și ani de tăcere.
Carmen urla pe hol, lovind uși, certându-se cu aerul, până când Radu a ieșit și i-a arătat cu mâna spre ieșire.
— Ai terminat. Am văzut destul. Am văzut cine ești.
— Toată lumea are defecte! — a izbucnit ea.
— Da. Dar tu ai ales să fii rea.
Carmen a plecat cu un geamăt prelung, ca o ușă ruginită, iar ecoul pașilor ei s-a pierdut pe scări.
Seara, Radu i-a pregătit Mariei ceai, ceva ce nu mai făcuse pentru nimeni de ani de zile. A stat lângă ea, ascultând-o cum respiră, cum oftează, cum încearcă să pară tare.
— Mamă… de azi înainte nu mai înduri nimic. Niciun leu nu valorează cât sănătatea și demnitatea ta. Rămâi aici, dar rămâi ca stăpână în casa ta, nu ca o servitoare.
Maria și-a dus mâna tremurândă la față.
— Radu… nu merit…
— Ba meriți tot. Și încă ceva în plus.
El i-a luat mâna și a strâns-o ușor.
— Jur că de azi înainte ai să trăiești liniștită. Și gemenii… și eu… te vom proteja cum nu te-am protejat niciodată.
În ochii Mariei s-a aprins o lumină mică, dar adevărată. Una care nu mai fusese acolo de mult timp.
O luminiță de început nou.
În seara aceea, Radu a înțeles ceva ce mulți români uită: că familia nu înseamnă cine îți dă numele, ci cine îți poartă sufletul în brațe. A văzut că mama lui, femeia aceea mică, încovoiată, fusese mai puternică decât o sută de oameni „cu carte”.
Și-a promis că nu va mai lăsa niciodată pe nimeni să o pună în genunchi.
Iar a doua zi, întreaga casă mirosea a ceai de tei și liniște.
Pentru prima dată după mulți ani.
Această lucrare este inspirată din evenimente și persoane reale, însă a fost ficționalizată în scopuri creative. Numele, personajele și detaliile au fost schimbate pentru a proteja intimitatea și pentru a îmbunătăți narațiunea. Orice asemănare cu persoane reale, în viață sau decedate, sau cu evenimente reale este pur întâmplătoare și nu este intenționată de către autor.
Autorul și editorul nu își asumă responsabilitatea pentru exactitatea evenimentelor sau pentru modul în care sunt portretizate personajele și nu sunt răspunzători pentru eventuale interpretări greșite. Această poveste este oferită „ca atare”, iar orice opinii exprimate aparțin personajelor și nu reflectă punctele de vedere ale autorului sau ale editorului.