Ana a rămas cu palmele lipite de materialul gros, ca și cum paltonul ar fi avut puls. O clipă, lumea s-a oprit. Vântul tăios, noroiul de pe încălțări, ecoul strigătelor paznicului – totul s-a șters. În căptușeală, cusută fin, ca o taină dosită cu grijă, era o plicuță veche, îngălbenită.
A desfăcut-o cu degetele tremurând. Înăuntru, câteva hârtii mototolite, niște fotografii de colorit șters și o hârtie cu datorie, scrisă de tatăl ei cu ani în urmă, prin care o împrumutase pe mama cu 40.000 de lei, bani strânși pentru o casă la marginea orașului. Sub ea, o chitanță care demonstra că mama achitase datoria integral chiar înainte să se îmbolnăvească.
Ana a simțit cum i se umezesc ochii. Mama îi spusese mereu că, dacă va avea o zi grea, trebuie să caute adevărul în lucrurile mărunte. Cine ar fi crezut că adevărul stă tocmai într-o căptușeală de palton?
A respirat adânc și, pentru prima dată după mult timp, a simțit un fel de liniște. Dar liniștea s-a spulberat imediat ce și-a amintit chipul roșcovanei care plecase cu paltonul: șefa soțului, aceeași femeie care apărea din ce în ce mai mult prin casa lor sub tot felul de pretexte.
Ana a strâns paltonul la piept și s-a întors spre taxi. Inima îi bătea ca o tobă. Știa că nu mai poate continua așa. Primul lucru pe care l-a făcut când a ajuns acasă a fost să închidă ușa cu cheia pe dinăuntru. Soțul ei, Liviu, stătea în prag și o privea cu o combinație de furie și vinovăție.
— Unde ai fost? Ce-i cu paltonul ăla? a mormăit el.
Ana l-a privit drept în ochi.
— De ce a venit Corina, șefa ta, la groapa de gunoi înaintea mea? Și ce treabă avea ea cu paltonul mamei mele?
Liviu a făcut un pas înapoi. În ochii lui s-a citit tot: minciuni, teamă, rușine.
— Nu… nu știu, a bâiguit el.
Dar Ana nu mai era femeia care tăcea până atunci. A pus paltonul pe masă, a scos plicul și i l-a întins:
— Mama mea a ascuns asta aici. A vrut să știu. Eu n-am avut vise aiurea, Liviu. A fost un semn.
Bărbatul a încremenit când a văzut hârtia cu datorie și chitanța. Dar ceea ce l-a dărâmat cu adevărat a fost una dintre fotografiile din plic: mama Anei, zâmbitoare, lângă o căsuță mică, cu un bilețel lipit pe spate, pe care scria: „Pentru Ana, cândva.”
Cele 40.000 de lei pe care tatăl le dăduse cândva nu fuseseră pentru casa lor actuală, ci pentru un teren cumpărat pe numele mamei, un teren pe care Ana nu știa că îl moștenise.
Liviu a înghițit în sec.
— Dacă aflam eu de teren, era și casa noastră…, a îndrăznit el.
Ana a rămas mută pentru o clipă. Atunci a înțeles: nu doar paltonul fusese aruncat la gunoi. Și ea fusese tratată la fel ani întregi.
S-a ridicat hotărâtă, și-a luat geanta și a ieșit pe ușă fără să mai privească în urmă. De data aceasta, nu fugea. Pleca.
Drumul până la casa sorei ei, la capătul Ploieștiului, a fost ca un nod care se dezlega, fir cu fir. A intrat în curtea mică, plină de mușcate, și s-a prăbușit în brațele Alionei, sora ei mai mare.
În seara aceea, cele două au întins toate actele pe masă. Terenul era real. Moștenirea era necontestată.
— Ana, mama ți-a lăsat un viitor, a spus Aliona. Ei, dacă ar fi știut Liviu…
Ana a zâmbit amar.
— De-asta mi-a venit mama în vis. Să nu las viața mea în mâinile altora.
În zilele următoare, Ana a mers pe teren. Era acolo doar iarbă, o alee aproape ștearsă și liniște. Dar Ana a simțit că îi aparține. A simțit că, în sfârșit, cineva avusese grijă de ea, chiar și după plecare.
Cu ajutorul sorei ei, și-a făcut actele, apoi a început încet-încet să transforme locul. A pus o bancă, a plantat un măr. Și, pentru prima dată după ani, a respirat fără teamă.
Într-o sâmbătă, stând pe bancă, a închis ochii. Vântul adia ușor, exact ca în visul cu mama ei.
— Mulțumesc, mamă, a șoptit ea.
Nu pentru palton.
Nu pentru bani.
Ci pentru curajul pe care îl găsise în sfârșit în ea.
Era începutul unei vieți noi, una în care nu mai trebuia să se ascundă după căptușeli ca să afle adevărul.
Acum îl vedea limpede, în fiecare pas pe care îl făcea.
Această lucrare este inspirată din evenimente și persoane reale, însă a fost ficționalizată în scopuri creative. Numele, personajele și detaliile au fost schimbate pentru a proteja intimitatea și pentru a îmbunătăți narațiunea. Orice asemănare cu persoane reale, în viață sau decedate, sau cu evenimente reale este pur întâmplătoare și nu este intenționată de către autor.
Autorul și editorul nu își asumă responsabilitatea pentru exactitatea evenimentelor sau pentru modul în care sunt portretizate personajele și nu sunt răspunzători pentru eventuale interpretări greșite. Această poveste este oferită „ca atare”, iar orice opinii exprimate aparțin personajelor și nu reflectă punctele de vedere ale autorului sau ale editorului.