Marius s-a ridicat brusc de pe scaun, cu berea încă în mână.
— Ce naiba faci, bătrâne? — a mârâit el, încercând să pară mai puternic decât era.
Dar mie nu-mi mai păsa. Tot ce vedeam era fața Elenei, albă ca varul, cu ochii roșii și trupul tremurând. Am făcut un pas înainte și am simțit cum tot aerul din încăpere se strânge într-o tensiune gata să explodeze.
— Nu ridica tonul la mine, Marius. Ai făcut destule pe seara asta, i-am spus rar, apăsat.
Viorica, soacra Elenei, și-a dat ochii peste cap.
— Lasă teatrul ăsta. Fata a greșit, trebuie să-și știe locul.
Privirea ei rece, tăioasă, mi-a dat un fior. Mi-am amintit toate vizitele în care Elena îmi spunea că „totul e bine”, dar avea mereu un zâmbet chinuit. Am ignorat. M-am mințit. Iar acum vedeam adevărul.
— Locul ei este lângă oameni care o respectă. Nu aici, am zis.
Ionel a izbucnit în râs.
— Hai mă, nea Ghiță, nu mai face pe eroul. O femeie trebuie să asculte.
Atunci am simțit cum Elena se strânge mai tare de cămașa mea, speriată că voi reacționa. Dar nu am țipat. Nu am lovit. M-am uitat la ei cu o liniște care, cred, i-a speriat mai mult decât orice furie.
— Am crescut o fată, nu o slugă, am spus. Și dacă voi nu pricepeți asta… atunci plecăm acum.
— TU nu decizi pentru ea! — a răcnit Marius.
— Dar tu? Tu decizi cât cheltuie? Cum se îmbracă? Unde respiră? — l-am întrebat.
Pentru prima oară, nu a avut răspuns.
Am simțit că Elena slăbește strânsoarea. Și în șoaptă, aproape fără voce, a zis:
— Tata… hai să mergem.
Patru cuvinte. Simple. Dar pline de putere.
Marius a făcut un pas spre noi, dar i-am ridicat mâna în aer.
— Nu pune mâna pe ea.
Privirea mea a fost suficientă. S-a oprit.
Am ieșit cu Elena din casă, iar ploaia, deși rece, părea să ne spele de tot ce fusese rău. Am așezat-o în mașină și am pornit spre apartamentul meu. Pe drum, ea nu a spus nimic. Doar plângea în tăcere, cu mâinile strânse în poală.
Când am ajuns, am încălzit o supă, iar ea stătea pe canapea, înfășurată într-o pătură groasă. Avea ochii goi, ca și cum întreaga lume tocmai se prăbușise.
Am așezat supa în fața ei.
— Elena… nu te mai întorci acolo. Niciodată.
A dat din cap încet, dar privirea ei trăda frica – frica de scandal, de gura lumii, de ce vor zice vecinii, de un divorț.
— O să fie greu, știu, i-am spus. Dar mai greu decât ce ai trăit acolo… nu va fi.
Lacrimi i-au alunecat pe obraji.
— Tata… dacă m-am înșelat în tot? Dacă nu o să mă descurc singură?
M-am așezat lângă ea.
— Ai fost singură în casa aia, nu cu o familie. Aici n-o să fii singură niciodată.
Pentru prima dată în acea seară, am văzut un licăr de lumină în ochii ei.
În următoarele săptămâni, Elena și-a găsit un job la un magazin din oraș, și-a făcut prietene noi și, încet-încet, și-a recăpătat încrederea. Procesul de divorț a fost dificil, plin de amenințări și contre din partea lui Marius, dar ea nu a cedat.
A crescut. A înflorit.
Într-o zi, am găsit pe masa din bucătărie o rochie nouă, cu eticheta încă pe ea.
Lângă, un bilețel scris de mâna ei:
„Tata, mi-am cumpărat primul lucru pentru mine. Fără frică.”
Am rămas cu biletul în mână minute bune, simțind cum pieptul mi se strânge. Îmi venea să strig de bucurie, dar tot ce am făcut a fost să-l pun la păstrare, între amintirile cele mai dragi.
Pentru că acolo era, de fapt, victoria.
Nu faptul că am spart o ușă.
Nu faptul că am „înfruntat” pe cineva.
Ci faptul că fiica mea își lua viața înapoi, pas cu pas.
Și în sfârșit, după ani de tăcere și durere, o vedeam… liberă.
Această lucrare este inspirată din evenimente și persoane reale, însă a fost ficționalizată în scopuri creative. Numele, personajele și detaliile au fost schimbate pentru a proteja intimitatea și pentru a îmbunătăți narațiunea. Orice asemănare cu persoane reale, în viață sau decedate, sau cu evenimente reale este pur întâmplătoare și nu este intenționată de către autor.
Autorul și editorul nu își asumă responsabilitatea pentru exactitatea evenimentelor sau pentru modul în care sunt portretizate personajele și nu sunt răspunzători pentru eventuale interpretări greșite. Această poveste este oferită „ca atare”, iar orice opinii exprimate aparțin personajelor și nu reflectă punctele de vedere ale autorului sau ale editorului.