Am rămas câteva clipe nemișcată, cu gerul mușcându-mi obrajii. Apoi am intrat în casă și am închis ușa încet, ca și cum nimic ieșit din comun nu s-ar fi întâmplat.
Casa mirosea a frig, a lemn umed și a timp uitat. Am pus mapa cu acte pe masă, lângă sobă. Am desfăcut-o cu grijă și am mai verificat o dată fiecare hârtie, deși le știam pe de rost.
Certificatul de căsătorie.
Actele apartamentului.
Contractul de credit.
Și, bine ascunsă între ele, o copie după procura notarială semnată de el, cu două luni în urmă, „doar ca să mă ajute cu niște plăți”.
Atunci nu pusese întrebări. Avea alte preocupări. Amanta. Vacanțele. Planurile lui mari.
Am aprins focul cu lemnele ude, cu răbdare. Flacăra a prins greu, dar a prins. Ca mine.
Nu am plâns. Plânsesem destul în ultimele luni, în tăcere, noaptea, când copiii dormeau. În ziua aceea, lacrimile se terminaseră.
Am scos telefonul vechi din buzunar. Acolo, unde încă mai aveam semnal slab. Un singur apel.
— Bună ziua, sunt eu. Da… au plecat. Da, spre aeroport. Exact cum stabilisem.
Vocea de la capătul firului a tăcut o secundă.
— Atunci ne apucăm de treabă.
Am închis și m-am așezat pe scaun. Afară se însera, iar zăpada căpăta nuanțe albăstrui. Era liniște. O liniște care nu mai speria.
La aeroport, lucrurile aveau să se miște repede.
Când au ajuns la ghișeul de check-in, soțul meu zâmbea. Amanta era toată numai râs, cu ochelari mari de soare, de parcă era deja pe plajă. Copiii stăteau între ei, obosiți, cu ghiozdanele în spate.
— Actele, vă rog, a spus calm funcționara.
El le-a întins sigur pe el. Pașapoarte, bilete, tot.
Femeia a tastat, s-a oprit, a mai tastat o dată.
— Îmi pare rău… dar apare o problemă.
Zâmbetul lui s-a strâns puțin.
— Ce problemă? Avem avion în două ore.
— Domnule, există o restricție notată aici. Copiii nu pot părăsi țara fără acordul mamei. Iar acordul existent… a fost retras azi.
Amanta a înghețat.
— Cum adică retras?
— Legal, nu mai este valabil. Și mai este ceva, a continuat funcționara, ridicând privirea. Există și o sesizare legată de tentativa de evacuare abuzivă a soției din domiciliul comun.
Fața lui s-a albit.
— E o greșeală! a izbucnit el. Soția mea e de acord cu tot!
— Atunci o puteți suna, a spus femeia calm.
M-a sunat. Telefonul meu a vibrat pe masa din bucătăria rece.
Am răspuns.
— Ce ai făcut?! a șuierat el.
— Nimic ilegal, i-am spus liniștită. Doar mi-am luat viața înapoi. Și copiii.
Am închis.
La scurt timp, am mai primit un mesaj: banca confirmase blocarea conturilor comune. Apartamentul? Nu-l putea vinde. Procura îi fusese retrasă. Totul, perfect legal.
În seara aceea, la casa de la țară, soba ardea bine. Am mâncat arpacașul cald, simplu, și am băut ceai fierbinte.
Nu eram abandonată. Eram liberă.
Peste câteva zile, copiii s-au întors la mine. Obosiți, speriați, dar întregi. I-am strâns în brațe și le-am promis că nimeni nu ne va mai arunca vreodată în ger.
Iar despre el?
A rămas cu amanta… și cu adevărul. Iar adevărul, când te lovește într-un aeroport plin, nu mai poate fi ascuns sub nicio vacanță.
Această lucrare este inspirată din evenimente și persoane reale, însă a fost ficționalizată în scopuri creative. Numele, personajele și detaliile au fost schimbate pentru a proteja intimitatea și pentru a îmbunătăți narațiunea. Orice asemănare cu persoane reale, în viață sau decedate, sau cu evenimente reale este pur întâmplătoare și nu este intenționată de către autor.
Autorul și editorul nu își asumă responsabilitatea pentru exactitatea evenimentelor sau pentru modul în care sunt portretizate personajele și nu sunt răspunzători pentru eventuale interpretări greșite. Această poveste este oferită „ca atare”, iar orice opinii exprimate aparțin personajelor și nu reflectă punctele de vedere ale autorului sau ale editorului.