Când mașina tatălui a intrat pe drumul de pământ al satului, acesta a strâns volanul cu nervi. În mintea lui era deja pregătit discursul. Se aștepta să-și găsească fiul slab, neîngrijit, nervos, gata să cedeze.
Curtea casei era mică, dar curată. Gardul vopsit recent. O poartă simplă, din lemn. Tatăl se opri brusc când văzu ce era înăuntru.
Fiul lui tăia lemne. Tricou simplu, pantaloni de lucru, mâinile murdare, dar mișcările sigure. Nu părea forțat. Nu părea înfrânt. Părea… liniștit.
Lângă el, tânăra femeie aducea apă într-o găleată. Zâmbea. Un zâmbet cald, adevărat.
— Tată? spuse fiul, ridicând privirea. N-am știut că vii.
Vocea îi era calmă. Fără ironie. Fără teamă.
Tatăl coborî din mașină, uimit.
— Ce se întâmplă aici?
— Trăim, răspunse fiul simplu.
Intră în casă. Mobilă veche, dar îngrijită. Pe masă, o ciorbă fierbinte. Pâine proaspătă. Pe perete, o icoană și o fotografie cu ei doi, zâmbind.
— Unde sunt hainele tale scumpe? întrebă tatăl.
— Le-am vândut. Cu banii am cumpărat două vaci și am reparat acoperișul.
Tatăl rămase fără cuvinte.
— Și banii? Moștenirea?
Fiul îl privi drept în ochi.
— Nu mai am nevoie de ele ca să fiu om.
Femeia se apropie și puse mâna pe umărul soțului ei.
— El muncește de dimineață până seara, spuse ea încet. Nu se plânge. Nu se laudă.
Tatăl simți cum i se strânge pieptul.
— Ești fericit? întrebă el, aproape șoptit.
— Pentru prima dată în viață, da.
Ieșiră din casă. Soarele apunea peste câmpuri. Miros de fân, liniște, greieri.
— Tată, continuă fiul, știu că ai vrut să mă pedepsești. Dar mi-ai făcut cel mai mare bine.
Tatăl își dădu jos ceasul scump de la mână și îl puse în buzunar.
— Am venit să-ți spun că poți să te întorci. Totul e pregătit. Afacerile, banii, totul.
Fiul clătină din cap.
— Nu plec. Dar pot veni uneori, dacă vrei să-ți arăt ce am învățat.
Tatăl simți un nod în gât. Pentru prima dată nu mai vedea un copil răsfățat, ci un bărbat adevărat.
— Atunci moștenirea rămâne, spuse el. Dar nu ca obligație. Ci ca alegere.
Fiul zâmbi.
— O să o folosesc cu cap.
Tatăl plecă din sat schimbat. În oglinda retrovizoare văzu doi oameni simpli, ținându-se de mână. Și pentru prima dată în viață, nu banii îl făceau mândru, ci omul care devenise fiul său.
Această lucrare este inspirată din evenimente și persoane reale, însă a fost ficționalizată în scopuri creative. Numele, personajele și detaliile au fost schimbate pentru a proteja intimitatea și pentru a îmbunătăți narațiunea. Orice asemănare cu persoane reale, în viață sau decedate, sau cu evenimente reale este pur întâmplătoare și nu este intenționată de către autor.
Autorul și editorul nu își asumă responsabilitatea pentru exactitatea evenimentelor sau pentru modul în care sunt portretizate personajele și nu sunt răspunzători pentru eventuale interpretări greșite. Această poveste este oferită „ca atare”, iar orice opinii exprimate aparțin personajelor și nu reflectă punctele de vedere ale autorului sau ale editorului.