M-am ridicat încet. Simțeam cum îmi bate inima în gât. Nu de frică. De claritate. O liniște grea s-a lăsat peste sufrageria mare, cu baloane aurii și bannere pe care scria „Felicitări, Adrian!”.
M-am uitat la el. La costumul lui scump. La paharul de șampanie. La zâmbetul strâmb, încă sigur pe el.
— Ai dreptate, Adrian, am spus calm. Căsnicia chiar e o investiție.
Un murmur a străbătut încăperea. El a zâmbit, convins că-i dau dreptate.
— Doar că ai uitat un lucru important, am continuat. Investitorii inteligenți știu exact unde le sunt banii.
Am scos din geantă un dosar subțire. Hârtie peste hârtie. Chitanțe. Contracte. Extrase.
— Apartamentul în care stăm e pe numele meu. L-am cumpărat înainte de nuntă, cu banii mei. Din munca mea.
I-am văzut fața schimbându-se la culoare.
— Firma la care lucrezi acum? Eu ți-am plătit cursurile. 12.000 de lei, ca să fie clar. Din economiile mele.
Un coleg de-al lui a tușit stânjenit. Altul și-a lăsat paharul jos.
— Iar cât timp tu „construiai ceva”, eu aveam două joburi. Ziua contabilitate, seara traduceri. Ca să plătim ratele. Ca să nu avem datorii. Ca să nu ajungem să cerem bani de la părinți.
Nu mai era niciun râs în cameră.
— Și da, sunt „doar o soție”. Dar una care a ținut casa asta în picioare când tu veneai beat, nervos și plin de tine.
Adrian se clătina. Nu de alcool. De adevăr.
— Așa că, dacă vorbim de investiții… ai pierdut tot în seara asta.
Am pus dosarul pe masă. Am luat haina. Și am plecat.
În spatele meu, nimeni nu m-a oprit.
Aerul rece de noiembrie m-a izbit în față. Am respirat adânc. Pentru prima dată după ani de zile, nu mă mai simțeam mică. Nu mai eram „nevasta cuiva”.
Am dormit în seara aceea la sora mea, în Militari. Am plâns. Mult. Dar nu de durere. De ușurare.
A doua zi, telefonul a sunat fără oprire. Mesaje. Apeluri. Scuze. Promisiuni. Le-am citit pe toate. N-am răspuns la niciuna.
Divorțul a durat șase luni. Grele. Obositoare. Dar curate. Fără minciuni.
Astăzi stau într-un apartament mai mic, dar liniștit. Am un serviciu stabil. Îmi beau cafeaua dimineața fără frică. Fără să calc pe coji de ouă.
Și știi ce e cel mai important?
Când mă uit în oglindă, văd o femeie care știe cât valorează.
Nu pentru că cineva îi spune.
Ci pentru că a avut curajul să se ridice și să vorbească.
Această lucrare este inspirată din evenimente și persoane reale, însă a fost ficționalizată în scopuri creative. Numele, personajele și detaliile au fost schimbate pentru a proteja intimitatea și pentru a îmbunătăți narațiunea. Orice asemănare cu persoane reale, în viață sau decedate, sau cu evenimente reale este pur întâmplătoare și nu este intenționată de către autor.
Autorul și editorul nu își asumă responsabilitatea pentru exactitatea evenimentelor sau pentru modul în care sunt portretizate personajele și nu sunt răspunzători pentru eventuale interpretări greșite. Această poveste este oferită „ca atare”, iar orice opinii exprimate apa