Întrebarea a rămas în aer, dar răspunsul nu mai conta. Radu știa un singur lucru: imaginea companiei, a familiei lui, se prăbușea sub ochii lui.
A cerut imediat înregistrările camerelor de supraveghere. Toate. Fără excepție.
Când imaginea cu bărbatul a apărut pe ecranul mare din birou, Radu s-a oprit din mers. A făcut un pas înapoi. Apoi încă unul.
„Dă mai aproape”, a spus, cu voce joasă.
Alina a mărit cadrul. Fața bărbatului, calmă, arsă de cafea, privirea dreaptă.
Radu a simțit cum i se înmoaie genunchii.
„Nu…”, a murmurat.
Era el.
Ion Popa. Tatăl lui.
Un om care dispăruse din viața lui cu douăzeci și cinci de ani în urmă, când Radu alesese să fugă de sărăcie, de sat, de rușinea de a fi „băiatul femeii de serviciu”. Își schimbase numele, își ștersese trecutul, își construise imperiul din beton și sticlă. Iar acum, trecutul urcase cu mopul în mână, chiar în clădirea lui.
Ion nu venise întâmplător. Aflase cine ajunsese fiul lui. Nu ceruse nimic. Voia doar să-l vadă. Să fie aproape. Să muncească cinstit, așa cum făcuse toată viața.
Radu s-a prăbușit pe scaun.
„Fiica mea…”, a șoptit.
Emilia fusese crescută în lux, în convingerea că lumea i se cuvine. Iar el îi permisese asta. Fiecare capriciu. Fiecare aroganță.
La parter, Ion își strângea lucrurile într-un colț al vestiarului. Nu plângea. Nu se plângea. Doar se pregătea să plece.
Ușa s-a deschis brusc.
„Tată.”
Ion a ridicat privirea. Ochii i s-au umplut de lacrimi pe care nu le-a lăsat să cadă.
„Radu.”
Au rămas așa câteva secunde. Doi bărbați legați de sânge și despărțiți de ani de tăcere.
„Îmi pare rău”, a spus Radu, cu vocea frântă. „Pentru tot.”
În aceeași zi, Radu a ieșit public. A recunoscut tot. A cerut iertare. A concediat-o pe Emilia din toate funcțiile. Nu pentru spectacol. Ci pentru lecție.
Emilia a plâns. A țipat. A înțeles târziu.
Ion a refuzat compensații. A cerut un singur lucru: respect pentru oamenii care muncesc.
Clădirea a rămas aceeași. Marmura la fel de lucioasă.
Dar de atunci, nimeni n-a mai îndrăznit să uite un adevăr simplu: demnitatea nu se spală cu mopul și nu se cumpără cu bani.
Această lucrare este inspirată din evenimente și persoane reale, însă a fost ficționalizată în scopuri creative. Numele, personajele și detaliile au fost schimbate pentru a proteja intimitatea și pentru a îmbunătăți narațiunea. Orice asemănare cu persoane reale, în viață sau decedate, sau cu evenimente reale este pur întâmplătoare și nu este intenționată de către autor.
Autorul și editorul nu își asumă responsabilitatea pentru exactitatea evenimentelor sau pentru modul în care sunt portretizate personajele și nu sunt răspunzători pentru eventuale interpretări greșite. Această poveste este oferită „ca atare”, iar orice opinii exprimate aparțin personajelor și nu reflectă punctele de vedere ale autorului sau ale editorului.