Chipul băiatului era murdar, tras, dar ochii… ochii aceia nu lăsau loc de îndoială. Erau ochii lui Mihai. Aceeași privire ușor mirată, același tic mic la colțul gurii.
— Nu… nu ești… a bâiguit Roman, făcând un pas înapoi. Fiul meu e îngropat aici.
Băiatul a zâmbit slab.
— Așa trebuia să fie. Așa au vrut ei.
Ploaia le curgea pe fețe, amestecându-se cu lacrimile lui Roman. S-a apropiat încet, tremurând, și i-a atins obrazul. Era cald. Viu.
— Ce s-a întâmplat cu tine? unde ai fost? a șoptit el.
Băiatul și-a lăsat privirea în jos.
— După accident, m-au dus la alt spital. Am stat mult în comă. Când m-am trezit, mi-au spus că părinții mei au murit. Că nu mai am pe nimeni. M-au trimis la un centru, apoi… am fugit.
Roman simțea că nu mai poate respira.
— Dar sicriul… înmormântarea…
— În sicriu n-am fost eu, tată, a spus băiatul încet. A fost un copil fără nume. Așa mi-au spus mai târziu niște oameni.
Roman a căzut în genunchi, direct în noroi. L-a cuprins cu brațele, strângându-l ca și cum s-ar fi temut că va dispărea.
— Te-am plâns șase luni, Mihai… Șase luni am murit în fiecare zi.
— Știu, a răspuns băiatul. Veneam aici noaptea. Te-am văzut de multe ori.
Roman a ridicat capul brusc.
— Tu… erai tu?
— Da. N-am avut curaj să-ți spun până azi.
Au stat mult timp îmbrățișați, sub ploaia rece, lângă mormântul care acum părea o glumă crudă a sorții.
Roman și-a scos paltonul scump și l-a pus pe umerii copilului.
— De azi nu mai pleci nicăieri, a spus hotărât. Mergem acasă.
— Care acasă? a întrebat băiatul, cu o urmă de teamă.
— A noastră. A ta și a mea.
În zilele care au urmat, Roman a aflat tot adevărul. Greșeli medicale, acte falsificate, oameni care încasaseră bani ca să închidă ochii. A plătit avocați, a deschis anchete, dar nu asta conta cel mai mult.
Cel mai important era că, în fiecare dimineață, Mihai era la masă, cu o cană de ceai cald și pâine cu gem. Că râdea. Că trăia.
După o lună, Roman a pus o placă nouă pe mormânt. Pe ea scria simplu:
„Aici se odihnește o greșeală. Adevărul trăiește.”
Și pentru prima dată după mult timp, Roman a simțit că viața i-a fost înapoiată.
Această lucrare este inspirată din evenimente și persoane reale, însă a fost ficționalizată în scopuri creative. Numele, personajele și detaliile au fost schimbate pentru a proteja intimitatea și pentru a îmbunătăți narațiunea. Orice asemănare cu persoane reale, în viață sau decedate, sau cu evenimente reale este pur întâmplătoare și nu este intenționată de către autor.
Autorul și editorul nu își asumă responsabilitatea pentru exactitatea evenimentelor sau pentru modul în care sunt portretizate personajele și nu sunt răspunzători pentru eventuale interpretări greșite. Această poveste este oferită „ca atare”, iar orice opinii exprimate aparțin personajelor și nu reflectă punctele de vedere ale autorului sau ale editorului.