Pe Bulevardul Magheru, într-o după-amiază rece, lumea se mișca grăbită, cu ochii în telefoane și gândurile departe. Doar un singur lucru atrăgea atenția: un Mercedes Maybach oprit strâmb pe prima bandă, cu avariile clipind nervos. Capota vibra ușor. Motorul scotea un sunet neliniștitor.
Trei tineri în paltoane scumpe s-au oprit la câțiva pași, prefăcându-se că râd de altceva. Unul a ridicat telefonul. Filma.
Victor Popescu a simțit cum i se strânge maxilarul. Ani întregi își construise reputația de om care nu greșește niciodată. Omul care controlează tot. Iar acum, în mijlocul orașului, mașina lui de lux devenise subiect de spectacol.
— Domnule, a spus o voce calmă din spate, dacă mai stă pornită, riscați să stricați motorul.
Victor s-a întors brusc. Un băiat de vreo douăzeci de ani, cu geaca uzată și mâinile murdare de ulei, stătea lângă trotuar. Nu zâmbea. Nu părea impresionat.
— Tu cine ești? a întrebat Victor, rece.
— Andrei. Sunt mecanic. Sau… încerc să fiu.
Victor a pufnit. — Mașina asta a fost verificată ieri. Nu ai ce să-mi spui tu.
— Atunci de ce scoate fum? a răspuns Andrei simplu.
Cuvintele au lovit mai tare decât ironia. Victor a privit din nou spre capotă. Fumul se îngroșa.
— Cât de rău e?
— Destul de rău încât să coste mult, dacă ignorați, a spus Andrei. Foarte mult.
Victor și-a strâns pumnii. Apoi a cedat. — Ai trei minute.
Andrei a ridicat capota cu un gest sigur. Mulțimea s-a apropiat. Băiatul a examinat motorul fără să atingă nimic la început. — Supapă de presiune blocată. Uleiul nu circulă corect. Ați avut noroc că s-a oprit acum.
— Poți s-o repari?
— Temporar. Cât să ajungeți la un atelier adevărat.
A scos din rucsac unelte simple. Nimic sofisticat. Trei minute mai târziu, motorul pornea lin. Fără fum. Fără zgomot.
Liniște.
Victor a rămas nemișcat. — Cât vrei?
— Nimic, a spus Andrei. Doar… dacă aveți nevoie vreodată de un mecanic bun, să știți unde să mă găsiți. Atelierul tatălui meu e la două străzi de aici.
Victor l-a privit lung. — Urcă. Mă duci tu.
Atelierul era mic, cu pereți vechi și miros de muncă adevărată. Tatăl lui Andrei aproape că a scăpat cheia din mână când a văzut mașina.
Două ore mai târziu, Maybach-ul strălucea.
A doua zi, Victor a postat o singură fotografie. Nu cu el. Nu cu mașina. Ci cu un atelier modest și o descriere simplă:
„Aici se repară lucruri. Și oameni.”
Într-o lună, atelierul avea lista plină. Într-un an, Andrei conducea un centru de formare pentru tineri fără șanse.
Iar Victor a învățat ceva ce nu scria în niciun contract:
Adevărata valoare nu stă în ce conduci, ci în cine ești când lucrurile se strică.