Îmi amintesc acel moment aproape cadru cu cadru. Fata stătea pe scaun, ușor cocoșată, ca și cum ar fi încercat să se micșoreze, să devină invizibilă.
Paznicul vorbea deja la stație, aruncându-i priviri suspicioase, de parcă în fața lui nu ar fi fost o adolescentă speriată, ci un infractor periculos.
Și atunci, deodată, ușile de la intrare s-au deschis larg.
A intrat un bărbat înalt. Nu a spus nimic, dar parcă aerul din hol s-a schimbat. Vocile s-au stins una câte una. Elevii au amuțit. Chiar și paznicul a rămas nemișcat.
Bărbatul s-a apropiat, s-a lăsat pe un genunchi în fața fetei și a întrebat calm:
— Ce s-a întâmplat aici?
Ea a încercat să vorbească liniștit, dar vocea i s-a frânt:
— El… a spus că am furat laptopul…
În acel moment, paznicul a înțeles în sfârșit cine se afla în fața lui. Culoarea i-a dispărut din obraji.
A deschis gura, ca să spună ceva, să se apere, să se justifice. Dar bărbatul — superintendetul întregului district școlar — s-a ridicat și l-a privit cu o răceală care a făcut inutile orice explicații.
Probabil atunci au înțeles toți: ziua aceea nu avea să se termine deloc așa cum își imaginase paznicul.
Această lucrare este inspirată din evenimente și persoane reale, însă a fost ficționalizată în scopuri creative. Numele, personajele și detaliile au fost schimbate pentru a proteja intimitatea și pentru a îmbunătăți narațiunea. Orice asemănare cu persoane reale, în viață sau decedate, sau cu evenimente reale este pur întâmplătoare și nu este intenționată de către autor.
Autorul și editorul nu își asumă responsabilitatea pentru exactitatea evenimentelor sau pentru modul în care sunt portretizate personajele și nu sunt răspunzători pentru eventuale interpretări greșite. Această poveste este oferită „ca atare”, iar orice opinii exprimate aparțin personajelor și nu reflectă punctele de vedere ale autorului sau ale editorului.