Numele meu este Eleven (Unsprezece). Nu este o poreclă, așa scrie în certificatul de naștere. Când m-am născut, părinții mei, Richard și Sarah Davis, nu aveau un nume pregătit; așteptau un băiat. Când am apărut eu, la doar treisprezece luni după sora mea „perfectă”, Raven, s-au uitat la dată — 11 noiembrie — și au scris „Eleven” pe formular. A fost un nume provizoriu care a devenit permanent. Un memento că eram doar un număr pentru ei. Un surplus.
Primii zece ani i-am trăit cu bunica mea, Martha. Ea a fost universul meu. — De ce mă urăsc, bunico? am întrebat-o într-o zi, după ce părinții mă ignoraseră, ca de obicei, pentru a o lăuda pe Raven. — Nu te urăsc, Eleven. Se tem de tine, mi-a șoptit ea. Pentru că tu strălucești prea tare pentru lumea lor mică și întunecată. Dar nu-ți face griji, îți construiesc un scut.
La șaisprezece ani, bunica a murit. Pe patul de moarte, mi-a spus secretul: sub scândura de sub patul ei se afla o cutie metalică. — Acolo este un număr de cont, a horcăit ea. Zece milioane de dolari, Eleven. Pământul familiei era deasupra unui zăcământ de litiu. Trustul se activează când împlinești optsprezece ani. Până atunci… supraviețuiește. Vor încerca să te frângă. Nu-i lăsa.
M-am întors în casa părinților, unde am devenit „fantoma din mansardă”. Făceam curat, găteam și purtam haine la mâna a doua, în timp ce Raven primea tot ce era mai bun. Mai aveam doi ani de îndurat. Dar soarta nu a avut răbdare.
Capitolul 2: Alegerea crudă
Cu trei săptămâni înainte să împlinesc 18 ani, un scurtcircuit a declanșat un incendiu în mansardă. Am strigat, am bătut în podea, dar i-am auzit pe ai mei fugind: „Scoate-o pe Raven! Ieșiți!”. Nimeni nu s-a întors după mine. Am sărit de la etajul trei pe aleea de beton.
M-am trezit într-o ceață de medicamente, în Secția de Terapie Intensivă. Nu puteam vorbi, dar auzeam totul. Doctorul le explica părinților: — Ambele fete sunt în stare critică. Însă asigurarea acoperă terapia intensivă doar pentru un singur pacient. Costul pentru al doilea este imens. Trebuie să alegeți unde alocăm resursele.
S-a așternut tăcerea. — Raven este balerină, a șoptit mama. Are un viitor. Este specială. — Iar Eleven? a întrebat doctorul. — Eleven a fost mereu… cea în plus, a oftat mama. Salvați-o pe Raven. Lăsați-o pe Eleven să plece. — Semnează actele, Sarah, a spus tatăl meu cu o logică financiară rece. Nu ne permitem doi copii la terapie intensivă.
Am simțit o lacrimă scurgându-se din ochiul meu închis. Ventilatorul a început să încetinească. Oxigenul scădea. Muream pentru că părinții mei semnaseră sentința pentru a economisi niște bani. Atunci, ușile s-au trântit de perete.
Capitolul 3: Avocatul bunicii
— OPRIȚI-VĂ IMEDIAT! Era Arthur Sterling, avocatul bunicii. — Cine sunteți? Nu aveți voie aici! a strigat doctorul. — Sunt reprezentantul testamentar al Marthei Vance și dețin procura medicală pentru Eleven Davis.
Sterling s-a întors către părinții mei: — Martha a bănuit că veți încerca așa ceva. Richard, tocmai ți-am rupt „arma crimei” — ordinul de oprire a tratamentului. — E fiica noastră! a țipat mama. Facem o decizie medicală dureroasă! — Faceți o decizie financiară, a tăiat-o Sterling. Domnule doctor, mutați-o pe Eleven în rezerva VIP. Autorizez un cec în alb pentru tratamentul ei. Aduceți specialiști din Elveția dacă e nevoie. Fondurile sunt asigurate.
Părinții mei au amuțit. — Fonduri? a gâfâit mama. A lăsat Martha bani? Sunt și pentru Raven? — Securitatea! a strigat Sterling. Scoateți-i de aici. Nu au voie să se apropie la mai puțin de 15 metri de clienta mea.
Capitolul 4: Adevărul de zece milioane
M-am trezit o săptămână mai târziu într-o rezervă de lux. Sterling era lângă mine. Părinții mei au dat buzna în cameră, purtând măști de îngrijorare: — Eleven! Ne-am făcut atâtea griji! Avocatul ăsta a mințit despre noi! Mi-am tras mâna. — Raven nu e bine jos, la secția generală, a continuat tatăl meu. Avem nevoie de acces la contul bunicii tale. Suntem o familie, împărțim totul. — Nu există „noi”, am șoptit eu.
Sterling a intervenit: — Trustul valorează zece milioane de dolari. Totuși, Martha a inclus o clauză specială: niciun cent nu poate fi folosit pentru Richard sau Sarah Davis. Dacă Eleven moare, banii merg la o asociație pentru pisici comunitare. Voi primiți zero.
Mama a explodat: — Zece milioane? Și o lași pe sora ta să putrezească jos? Ești o răsfățată! Ne datorezi totul! — M-ați lăsat să ard în mansardă! am strigat eu. Iar apoi ați vrut să mă debranșați pentru că eram prea scumpă! — Aveam de făcut o alegere! a urlat tata. — Iar acum eu am viitorul, am spus rece. Iar voi aveți nota de plată. Ieșiți afară!
Capitolul 5: Consecințele lăcomiei
Luna următoare a fost o lecție de karma. Eu învățam să merg din nou, în timp ce părinții mei învățau ce înseamnă să fii falit. Asigurarea le-a respins dosarul de incendiu pentru că mansarda nu avea cablajul conform normelor. Au pierdut mașinile, casa, totul.
— Ce se întâmplă cu Raven? l-am întrebat pe Sterling. — Va fi transferată la un spital de stat. Cariera ei de dans s-a terminat. Probabil nu va mai merge niciodată normal. Deși îi uram pe ai mei, Raven era doar un produs al lor. — Plătește-i facturile, am ordonat eu. Dar anonim. Să nu știe că banii vin de la mine. Să creadă că au pierdut totul.
Când am fost externată, am văzut-o pe mama și pe tata pe marginea drumului, certându-se cu un taximetrist, cu lucrurile în pungi de plastic. M-au văzut în limuzină și mama a întins mâna: „Eleven! Te rugăm!”. Am ridicat geamul fumuriu. Nu mai simțeam nimic. Erau niște străini.
Capitolul 6: Moștenitoarea
Un an mai târziu, în Alpii Elvețieni. Sterling mi-a trimis un update: părinții au divorțat. Tata lucrează ca desenator junior, mama în comerț, încercând zadarnic să vândă povești tabloidelor despre „fiica milionară care i-a abandonat”.
Raven mi-a trimis o scrisoare prin fundație: „Nu știu cine ești, dar cineva a plătit. Dansez din nou. Nu ca înainte, dar mă mișc. Plec de lângă ai mei imediat ce fac 18 ani. Mulțumesc.”
Am închis laptopul și am privit soarele. — Ai avut dreptate, bunico, am șoptit. Am fost copilul „în plus”, dar am fost singura pe care ai iubit-o destul cât să o salvezi.
Au încercat să-mi stingă lumina pentru câțiva dolari. Acum, eu dețineam compania de electricitate. Și eu eram cea care decidea cine rămâne la lumină. Am ales să o păstrez aprinsă pentru mine.
Această lucrare este inspirată din evenimente și persoane reale, însă a fost ficționalizată în scopuri creative. Numele, personajele și detaliile au fost schimbate pentru a proteja intimitatea și pentru a îmbunătăți narațiunea. Orice asemănare cu persoane reale, în viață sau decedate, sau cu evenimente reale este pur întâmplătoare și nu este intenționată de către autor.
Autorul și editorul nu își asumă responsabilitatea pentru exactitatea evenimentelor sau pentru modul în care sunt portretizate personajele și nu sunt răspunzători pentru eventuale interpretări greșite. Această poveste este oferită „ca atare”, iar orice opinii exprimate aparțin personajelor și nu reflectă punctele de vedere ale autorului sau ale editorului.