Am 73 de ani, sunt pensionar și folosesc un scaun cu rotile. Mulți cred că lumea mea s-a micșorat, dar nu e așa; s-a mutat doar în curtea mea. Grădina aceea este pacea mea, dovada că încă sunt aici. Îmi îngrijesc arțarii tineri și brazii bătrâni ca pe propriii copii, chiar și iarna.
Totul a început cu un sac de mâncare aruncat în fața pridvorului. Apoi au urmat doze de băuturi energizante, șervețele și chiștoace, toate venind dinspre casa închiriată de alături. O tânără de vreo 20 de ani se mutase acolo recent — mereu pe telefon, cu muzica la maximum, tratându-mă ca pe un ornament de gazon. Am strâns gunoiul în liniște, până într-o dimineață de iarnă perfectă.
Zăpada albă și curată de sub arțarii mei fusese acoperită cu resturi menajere: zaț de cafea, oase de pui și resturi lipicioase. Mirosul de bere acră strica aerul curat al dimineții. Am urmat urmele de pași din zăpadă; duceau direct spre poarta vecinei mele. Rabdarea mea a luat sfârșit.
Am bătut la ușa ei. Mi-a deschis plictisită, cu telefonul în mână. — Bună dimineața. Trebuie să vorbim despre gunoiul tău, i-am spus calm. E peste tot în curtea mea. S-a uitat la mine, a ridicat din umeri și a rânjit: — Și ce dacă? Oricum ești afară toată ziua, te învârți prin noroi. Grădina aia e ca un job pentru tine, nu? Dacă te deranjează așa tare, strânge-l. Ești pensionar, ai tot timpul din lume. Ai putea să-l iei și pe al meu, ar fi un câștig pentru amândoi.
Am zâmbit — nu zâmbetul acela drăguț, ci acela care spune că discuția s-a încheiat. — Ai dreptate, am spus încet. N-ar fi trebuit să te deranjez. M-am întors acasă, dar nu eram furios, ci concentrat. Ceea ce ea nu știa era că locuiesc lângă casa aceea de 30 de ani, iar proprietarul, Tom, este cel mai bun prieten al meu.
În biroul meu, am scos un dosar. De săptămâni întregi făceam fotografii: date, ore, obiecte, urme în zăpadă. Am scanat totul și i-am trimis un e-mail lui Tom cu o notă scurtă: „Cred că chiriașa ta a înțeles greșit conceptul de colectare a gunoiului”. Zece minute mai târziu, Tom m-a sunat furios: „E pe un contract de la lună la lună. O dau afară imediat.”
Am pus fotografiile într-o cutie mică și m-am întors la ea. Când a deschis ușa, i-am întins „cadoul”. — Am vrut să-mi cer scuze pentru mai devreme, i-am spus cu un zâmbet larg. Ți-am adus ceva ca să ne împăcăm. A luat cutia cu dispreț și mi-a închis ușa în nas.
M-am așezat la fereastră cu o bere rece și am așteptat. N-a durat mult până când ușa ei s-a trântit de perete. A ieșit urlând, cu telefonul într-o mână și cutia zdrobită în cealaltă. — CE AI FĂCUT?! m-a strigat ea. Proprietarul m-a sunat să-mi spună că trebuie să plec până la sfârșitul săptămânii! M-ai dat afară pentru niște gunoi? — Da, am răspuns simplu. Ai semnat un contract care include îngrijirea curții. — Ești doar un bătrân amar care n-are ce face! a urlat ea. Știi cât de greu e să găsești chirie acum?
— Știi cât de greu e să-ți construiești o viață când jumătate din corp te lasă? am întrebat-o eu. Dacă îți cereai scuze azi-dimineață și strângeai mizeria, nu am fi fost aici. Dar ai ales să tratezi singurul lucru de care mai pot avea grijă ca pe o ladă de gunoi.
Vineri, camionul de mutări a plecat. Sâmbătă dimineața, m-am rulat afară în liniște. Zăpada proaspătă acoperise totul, iar în curte nu mai mirosea a resturi, ci a iarnă curată. Un cardinal s-a așezat pe o ramură deasupra mea.
Poate că sunt bătrân și într-un scaun cu rotile, dar nu sunt gunoierul nimănui. Încă mai am destulă energie să scot gunoiul din viața mea.
Această lucrare este inspirată din evenimente și persoane reale, însă a fost ficționalizată în scopuri creative. Numele, personajele și detaliile au fost schimbate pentru a proteja intimitatea și pentru a îmbunătăți narațiunea. Orice asemănare cu persoane reale, în viață sau decedate, sau cu evenimente reale este pur întâmplătoare și nu este intenționată de către autor.
Autorul și editorul nu își asumă responsabilitatea pentru exactitatea evenimentelor sau pentru modul în care sunt portretizate personajele și nu sunt răspunzători pentru eventuale interpretări greșite. Această poveste este oferită „ca atare”, iar orice opinii exprimate aparțin personajelor și nu reflectă punctele de vedere ale autorului sau ale editorului.