Andrei a rămas mult timp pe marginea drumului, fără să știe ce să facă. Soarele cobora încet, iar aerul devenea rece. I se făcuse foame, dar mai ales frică. Nu de întuneric, ci de gândul că era complet singur.
La un moment dat, și-a adus aminte de vorbele ei: „Acolo e un sat”. A strâns din dinți și a pornit pe jos. Pașii îi erau mici, obosiți, dar nu s-a oprit. După aproape o oră, a văzut primele case. Un sat mic din Bărăgan, cu garduri joase și câini care lătrau din curți.
La poarta unei case, o femeie mai în vârstă mătura. Când l-a văzut, s-a oprit.
— Mamă, da’ tu de unde vii singur, la ora asta?
Andrei n-a mai rezistat. A izbucnit în plâns. Femeia l-a luat în casă fără alte întrebări. O chema tanti Elena. I-a dat o cană cu ceai cald și o felie groasă de pâine cu zacuscă.
În seara aceea, Andrei a dormit într-un pat curat, sub o plapumă groasă. Pentru prima dată după înmormântare, a adormit fără nod în gât.
Zilele au trecut. Tanti Elena a anunțat primăria, apoi asistența socială. Povestea copilului a ajuns la urechile unui polițist din comună, un om drept, cu copii de aceeași vârstă. Lucrurile au început să se lege.
Între timp, Raluca își cheltuia banii pe litoral, în hoteluri de cinci stele. Cocktailuri, poze pe internet, zâmbete false. Era sigură că a scăpat definitiv de băiat. Casa era a ei. Conturile erau ale ei. Nimeni nu avea ce să-i facă.
Sau cel puțin așa credea.
Când s-a întors, bronzată și relaxată, a deschis poarta și a simțit imediat că ceva nu e în regulă. În curte era o mașină de poliție. La ușă, doi oameni în costume.
— Doamna Raluca Popa? a întrebat unul dintre ei.
În mai puțin de zece minute, lumea ei s-a prăbușit. Abandon de minor. Fals în acte. Tentativă de însușire frauduloasă a moștenirii. Tatăl lui Andrei lăsase un testament clar, în care copilul era beneficiarul principal. Ea fusese doar administrator temporar.
Andrei nu murise. Trăia. Și povestise tot.
Procesul n-a durat mult. Satul întreg a venit ca martor. Tanti Elena a stat în prima bancă, cu mâinile strânse. Andrei, îmbrăcat simplu, dar curat, a privit drept înainte.
Casa, banii, totul i-a revenit lui. Statul i-a numit un tutore până la majorat. Raluca a plecat din sala de judecată cu capul plecat și fără nimic.
Anii au trecut.
Andrei a crescut. A învățat bine. A muncit. N-a uitat niciodată drumul acela prăfuit și seara în care o străină i-a întins o cană cu ceai.
La 25 de ani, s-a întors în sat. A renovat casa lui tanti Elena. I-a făcut baie în casă, încălzire, un gard nou. A deschis un mic centru pentru copii abandonați, chiar acolo.
Pentru că uneori, din cea mai mare cruzime, se naște cea mai puternică lumină.
Iar Andrei a ales să nu devină ca ea.
Această lucrare este inspirată din evenimente și persoane reale, însă a fost ficționalizată în scopuri creative. Numele, personajele și detaliile au fost schimbate pentru a proteja intimitatea și pentru a îmbunătăți narațiunea. Orice asemănare cu persoane reale, în viață sau decedate, sau cu evenimente reale este pur întâmplătoare și nu este intenționată de către autor.
Autorul și editorul nu își asumă responsabilitatea pentru exactitatea evenimentelor sau pentru modul în care sunt portretizate personajele și nu sunt răspunzători pentru eventuale interpretări greșite. Această poveste este oferită „ca atare”, iar orice opinii exprimate