Sandu a rămas nemișcat câteva secunde după ce Cătălin a terminat. Apoi a scos încet o batistă veche și și-a șters colțul gurii, ca un domn de altădată.
— Luni, ai zis? a întrebat calm.
— Luni dimineață, a oftat Cătălin. Vin cu executorul. Dacă nu strâng 18.000 de lei, pun lacătul.
Bătrânul a dat din cap, ca și cum nota ceva în minte.
— Uneori, băiete, viața ne testează exact când suntem mai obosiți.
Cătălin a zâmbit amar.
— Viața m-a tot testat de vreo doi ani.
Au mai schimbat câteva vorbe simple. Despre frig. Despre vremurile de altădată. La plecare, Sandu s-a oprit în ușă.
— Mulțumesc pentru mâncare… și pentru omenie. Nu se uită.
A doua zi dimineață, Cătălin a ajuns la restaurant cu capul greu. Ningea din nou. Și atunci a văzut-o.
O limuzină neagră, lungă, lucioasă, parcată fix în fața localului. Bloca intrarea complet. Cătălin a clipit de două ori, crezând că visează.
Din mașină a coborât un bărbat îmbrăcat elegant, urmat de încă doi. Ultimul a ieșit mai greu. Când s-a ridicat, Cătălin a simțit cum îi fuge pământul de sub picioare.
Era Sandu.
Dar nu mai era Sandu cel tremurând. Purta un palton impecabil, pantofi lustruiți și o ținută care respira autoritate. Privirea era aceeași.
— Bună dimineața, Cătălin, a spus zâmbind. Sper că nu te-am speriat.
— D-dumneavoastră…? a bâiguit el.
— Numele meu complet e Alexandru Sandu. Sunt fondatorul unui grup de investiții. Am vrut să văd dacă povestea de aseară era reală sau doar… oboseala mea.
A intrat în restaurant și a privit atent fiecare colț.
— Bunica ta ar fi mândră, a spus încet.
În aceeași zi, Sandu a plătit chiria pe un an întreg. A stins datoriile. Dar nu s-a oprit acolo.
— Nu vreau restaurantul tău, a spus clar. Vreau să-l văd plin. Vreau să ajuți alți oameni, așa cum m-ai ajutat pe mine, fără să știi cine sunt.
Într-o lună, „La Inimă” era din nou plin. Oamenii veneau nu doar pentru mâncare, ci pentru atmosferă. În fiecare vineri, Cătălin lăsa o masă liberă. Pentru oricine avea nevoie.
La deschidere, Sandu a venit din nou. De data asta, fără limuzină.
— Banii rezolvă multe, a spus el. Dar bunătatea… ea schimbă destine.
Cătălin a privit localul plin și a înțeles. Nu pierduse nimic. Câștigase tot.
Și totul începuse cu o ultimă cină oferită din inimă.
Această lucrare este inspirată din evenimente și persoane reale, însă a fost ficționalizată în scopuri creative. Numele, personajele și detaliile au fost schimbate pentru a proteja intimitatea și pentru a îmbunătăți narațiunea. Orice asemănare cu persoane reale, în viață sau decedate, sau cu evenimente reale este pur întâmplătoare și nu este intenționată de către autor.
Autorul și editorul nu își asumă responsabilitatea pentru exactitatea evenimentelor sau pentru modul în care sunt portretizate personajele și nu sunt răspunzători pentru eventuale interpretări greșite. Această poveste este oferită „ca atare”, iar orice opinii exprimate aparțin personajelor și nu reflectă punctele de vedere ale autorului sau ale editorului.