Am tras aer adânc în piept și m-am ridicat încet de pe scaun. Nu tremuram. Nu pentru că nu mă durea, ci pentru că durerea se transformase deja în altceva. Într-o hotărâre limpede.
— Despre adevăr — am spus. — Despre un adevăr pe care l-am dus singură zeci de ani.
Ospătarul se oprise lângă masă, cu o sticlă de vin în mână. Nimeni nu se mai mișca. Parcă întreg restaurantul își ținea respirația.
— V-am luat din sistem când aveați patru și șase ani — am continuat. — Erați două fetițe speriate, cu hainele prea mari pe voi și cu ochii mereu în pământ. Nimeni nu vă voia. Nimeni, în afară de mine.
Lucia a înghițit în sec.
Renata și-a strâns poșeta la piept.
— Albert nu v-a vrut — am spus calm. — A fost ideea mea. Eu am alergat după hârtii, eu am stat pe holuri de direcții și tribunale. Eu am plătit psihologi, haine, școli. Din salariul meu. Din economiile mele.
Albert a încercat să spună ceva.
L-am oprit din priviri.
— Tu ai fost mereu ocupat — i-am spus. — Cu munca, cu prietenii, cu tine.
Mi-am întors privirea spre fiicele mele. Sau, mai bine zis, spre fetele pe care le crescusem ca pe fiicele mele.
— V-am iubit ca pe sângele meu — am spus. — V-am apărat, v-am iertat, v-am pus pe primul loc de fiecare dată. Chiar și când m-ați rănit.
Renata a început să plângă.
Lucia era albă la față.
— Iar voi — am continuat — aplaudați în seara în care sunt abandonată. Pentru că așa e mai ușor. Pentru că vi s-a promis un apartament, niște bani, o viață „mai bună”.
Lucia a ridicat capul brusc.
— Nu e adevărat…
— Ba da — am spus. — Știu tot. Știu de promisiuni, de hârtiile puse deja pe masă, de banii care trebuiau să vină după ce eu „dispăream frumos”.
M-am aplecat ușor și mi-am luat geanta.
— Dar v-ați înșelat într-un singur lucru — am spus. — Eu nu dispar.
Am scos din geantă un dosar subțire și l-am pus pe masă.
— Casa e pe numele meu. Economiile sunt pe numele meu. Afacerea e construită cu banii mei. Totul e trecut legal. Am avut grijă.
Albert s-a prăbușit pe scaun.
Femeia de la bar a făcut un pas înapoi.
— De mâine — am spus —, fiecare merge pe drumul lui. Fără scandal. Fără cerșit. Fără aplauze.
Mi-am pus paltonul.
Am privit tortul pentru ultima oară.
— Șaptezeci de ani — am spus încet. — Și, în sfârșit, liberă.
Am ieșit din restaurant cu spatele drept. Afară era frig, dar aerul mirosea a iarnă curată. Mi-am strâns paltonul și am zâmbit pentru prima dată în seara aceea.
Nu pentru că pierdusem tot.
Ci pentru că îmi rămăsesem mie însămi.
Această lucrare este inspirată din evenimente și persoane reale, însă a fost ficționalizată în scopuri creative. Numele, personajele și detaliile au fost schimbate pentru a proteja intimitatea și pentru a îmbunătăți narațiunea. Orice asemănare cu persoane reale, în viață sau decedate, sau cu evenimente reale este pur întâmplătoare și nu este intenționată de către autor.
Autorul și editorul nu își asumă responsabilitatea pentru exactitatea evenimentelor sau pentru modul în care sunt portretizate personajele și nu sunt răspunzători pentru eventuale interpretări greșite. Această poveste este oferită „ca atare”, iar orice opinii exprimate aparțin personajelor și nu reflectă punctele de vedere ale autorului sau ale editorului.