Râsul ei era stins, dar sigur.
— Maică… eu nu căram nisipul. Eu treceam biciclete.
El a clipit nedumerit.
— Biciclete?
— În fiecare zi treceam granița cu altă bicicletă. Voi controlați sacul. Întotdeauna sacul. Nisipul vă ținea ocupați.
A atins cadrul ruginit.
— Aici, de partea asta, bicicletele vechi erau ieftine. Dincolo se vindeau dublu. Eu le cumpăram de la oameni săraci, le reparam puțin și le duceam peste graniță. Acolo le vindeam. Cu banii cumpăram alta.
— Ani la rând? a șoptit el.
— Ani la rând.
El și-a dus mâna la frunte.
Toate controalele. Toate analizele. Toate rapoartele.
— Și nisipul?
— Nisipul era doar pentru voi. Oamenii caută mereu lucruri ascunse. Rareori verifică ce e la vedere.
El a tăcut.
— De ce ați făcut-o? Pentru bani?
— Pentru viață, maică. Soțul meu murise. Pensia nu ajungea. N-am furat de la nimeni. N-am mințit pe nimeni. Doar am vândut ce alții nu observau.
S-a uitat la el lung.
— Știi care a fost cel mai greu lucru? Că nimeni nu m-a întrebat niciodată dacă mi-e greu. Doar ce e în sac.
Bărbatul a simțit un nod în gât.
— Am căutat mereu unde era cel mai evident, a murmurat el.
— Nu, maică. Ați căutat unde era mai spectaculos.
A pornit încet, împingând bicicleta.
— Să nu mai cauți nisipul când adevărul e chiar în fața ta.
El a rămas pe loc mult timp.
Pentru prima dată, după zeci de ani, a înțeles că uneori cea mai bună distragere nu e ce ascunzi.
E ceea ce lași la vedere.
Numele, personajele și anumite detalii au fost adaptate pentru a proteja intimitatea celor implicați și pentru a reda povestea într-o formă cât mai clară și coerentă. Orice asemănare cu persoane sau situații reale poate fi întâmplătoare. Emoțiile și trăirile prezentate aparțin personajelor și fac parte din firul narativ al acestei povești.