…În interiorul fotoliului, ascunse sub burete și pânză, erau pachete groase, legate strâns cu bandă adezivă.
Ana a dus mâna la gură.
— Mihai… ce e asta?
El a desfăcut cu grijă unul dintre pachete. Dinăuntru au alunecat teancuri de bancnote.
Lei. Numai lei.
Bancnote de 100 și 200, legate ordonat.
Au rămas amândoi nemișcați.
— Doamne… — a șoptit Ana, simțind cum îi tremură genunchii.
Mihai a desfăcut încă un pachet. Și încă unul.
Fotoliul era plin.
Au început să le scoată unul câte unul și să le așeze pe masă. Teanc după teanc. Masa din bucătărie s-a umplut.
— Nu e posibil… — murmura Mihai.
Ana a închis ușa la sufragerie și a tras perdelele.
Inima îi bătea atât de tare, că o auzea în urechi.
Au numărat banii cu grijă. Le-a luat aproape o oră.
Când au terminat, s-au privit unul pe altul.
— Sunt peste 180.000 de lei… — a spus Mihai cu voce stinsă.
O sumă pe care n-o văzuseră niciodată adunată la un loc.
Ana s-a așezat pe scaun.
— O fi vreo greșeală… poate se întorc după ei…
Au așteptat.
O oră.
Două.
Nimeni nu a venit.
Seara a căzut peste oraș. Ningea în continuare, liniștit.
— Ce facem? — a întrebat Ana.
Mihai a stat mult timp fără să răspundă.
— Dacă îi predăm la poliție, poate află cine sunt proprietarii. Dacă sunt bani murdari? Dacă vine cineva periculos după ei?
Ana s-a gândit la nepoți. La fiica lor obosită. La facturile adunate pe masă. La pastilele scumpe pentru spatele lui Mihai.
Apoi s-a uitat din nou la icoană.
— Nu sunt ai noștri, Mihai.
El a închis ochii.
— Știu.
A doua zi dimineață, au pus banii într-o geantă veche și au mers la secția de poliție din cartier.
Au povestit totul.
La început, polițistul s-a uitat suspicios. Apoi, când a văzut suma, a chemat superiorii.
Au dat declarații. Au lăsat datele lor. Au plecat acasă cu sufletul strâns, dar ușor.
Zilele au trecut.
Nimeni nu i-a căutat.
După aproape o lună, au fost chemați din nou la secție.
Banii nu fuseseră revendicați. Ancheta arătase că proveneau dintr-o afacere dubioasă, abandonată în grabă. Proprietarii dispăruseră.
Conform legii, după procedurile necesare, o parte din sumă urma să fie acordată celor care au predat-o.
Nu toată.
Dar suficient.
Au primit legal aproape 40.000 de lei.
Când au ieșit din secție, Ana plângea.
— Vezi? — i-a spus Mihai încet. — Dumnezeu nu doarme.
Cu banii aceia au făcut lucruri simple.
Au plătit datoriile fiicei lor.
Au cumpărat un pat bun pentru cealaltă bunică.
Mihai și-a făcut investigațiile la spate și a început tratamentul.
Iar de Crăciun, nepoții au primit nu doar ciocolată, ci și haine groase, cărți și câte un joc frumos.
În seara de Ajun, toată familia era adunată în apartamentul lor mic.
Bradul era modest, dar plin de lumini.
Copiii râdeau.
Fiica lor i-a îmbrățișat strâns.
— Nu știu cum reușiți mereu… dar ne salvați de fiecare dată.
Ana s-a uitat la Mihai.
A zâmbit.
Nu fotoliul le schimbase viața.
Ci alegerea lor.
Iar în liniștea acelei seri, cu miros de cozonac și sarmale, au înțeles un lucru simplu:
Când faci ce e drept, chiar și în cele mai grele vremuri, binele găsește drum înapoi spre tine.
Această lucrare este inspirată din evenimente și persoane reale, însă a fost ficționalizată în scopuri creative. Numele, personajele și detaliile au fost schimbate pentru a proteja intimitatea și pentru a îmbunătăți narațiunea. Orice asemănare cu persoane reale, în viață sau decedate, sau cu evenimente reale este pur întâmplătoare și nu este intenționată de către autor.
Autorul și editorul nu își asumă responsabilitatea pentru exactitatea evenimentelor sau pentru modul în care sunt portretizate personajele și nu sunt răspunzători pentru eventuale interpretări greșite. Această poveste este oferită „ca atare”, iar orice opinii exprimate aparțin personajelor și nu reflectă punctele de vedere ale autorului sau ale editorului.