Ușa a sunat fix la minut.
Nimeni nu s-a mișcat.
Sofia a fost singura care a pășit liniștită spre hol, de parcă toată scena era deja scrisă în mintea ei.
Când a deschis, în prag a apărut un bărbat în costum, cu o mapă sub braț și o expresie serioasă. În spatele lui, un alt bărbat, mai în vârstă, cu o servietă veche din piele.
—Bună seara —a spus primul—. Sunt avocatul doamnei Sofia.
În sufragerie s-a făcut liniște totală.
Ionuț a încercat să zâmbească, dar i-a ieșit strâmb.
—Ce-i circul ăsta?
—Nu e niciun circ —a spus Sofia calm—. E finalul.
Avocatul a intrat și a pus mapa pe masă, lângă dosarul ei.
—Avem aici documentele privind cesiunea de acțiuni din firma dumneavoastră.
Ionuț a încremenit.
—Ce cesiune?
Sofia a deschis dosarul și a scos ultima hârtie.
—Cea pe care ai semnat-o acum un an, când plângeai că pierzi tot.
Elena a dus mâna la gură.
—Despre ce vorbești?
Sofia a întors foaia spre ei.
—Despre faptul că, în acte, firma nu mai e a lui Ionuț de atunci. E a mea.
Pentru câteva secunde, nimeni nu a respirat.
Gheorghe s-a ridicat brusc.
—Nu se poate!
—Ba da —a intervenit avocatul—. Contractul este legal, semnat și înregistrat.
Mădălina s-a ridicat încet de pe canapea.
—Adică… nici firma nu e a ta?
Ionuț a început să transpire.
—Era doar… o formalitate…
Sofia a râs scurt.
—Exact cum era și casa, nu?
Dar nu se oprise.
A privit spre al doilea bărbat, cel cu servieta.
—Puteți?
Acesta a deschis servieta și a scos mai multe foi.
—Sunt extrasele datoriilor —a spus calm—. Credite, restanțe, împrumuturi „la negru”.
Elena s-a prăbușit pe scaun.
—Nu… nu e adevărat…
Sofia a dat încet din cap.
—Ba da. Sunt peste 300.000 de lei datorii.
Mădălina a făcut un pas înapoi.
—Eu… eu nu știam nimic…
—Normal că nu știai —a spus Sofia—. Nici eu n-am știut la început. Până când au început să mă sune creditorii.
Ionuț a izbucnit:
—Ți-am spus că rezolv!
—Ai spus multe —l-a întrerupt ea—. Dar n-ai făcut nimic.
S-a lăsat o liniște apăsătoare.
Apoi Sofia a tras aer în piept și a spus, calm:
—De azi, nu mai ai nimic. Nici casă. Nici firmă. Nici bani.
Mădălina și-a luat geanta.
—Eu plec.
N-a mai așteptat răspuns.
A ieșit fără să se uite înapoi.
Elena plângea în șoaptă.
Gheorghe se uita în gol.
Ionuț stătea nemișcat, ca și cum totul se prăbușise peste el într-o clipă.
Sofia a luat sticla de șampanie, a desfăcut-o și a turnat într-un pahar.
L-a ridicat ușor.
—Pentru adevăr.
A băut o gură, apoi și-a luat geanta.
S-a oprit o clipă la ușă și a spus:
—Am vrut doar respect. Atât.
Apoi a ieșit.
În urma ei a rămas o casă care nu mai era „a lor”.
Și un bărbat care, pentru prima dată, nu mai avea nimic în spatele minciunilor lui.
Această lucrare este inspirată din evenimente și persoane reale, însă a fost ficționalizată în scopuri creative. Numele, personajele și detaliile au fost schimbate pentru a proteja intimitatea și pentru a îmbunătăți narațiunea. Orice asemănare cu persoane reale, în viață sau decedate, sau cu evenimente reale este pur întâmplătoare și nu este intenționată de către autor.
Autorul și editorul nu își asumă responsabilitatea pentru exactitatea evenimentelor sau pentru modul în care sunt portretizate personajele și nu sunt răspunzători pentru eventuale interpretări greșite. Această poveste este oferită „ca atare”, iar orice opinii exprimate aparțin personajelor și nu reflectă punctele de vedere ale autorului sau ale editorului.