Telefonul Cătălinei suna aproape zilnic. Ba soacra, cu voce mieros-îngrijorată, ba Ioana, mai directă, uneori chiar tăioasă. Mesajele erau mereu aceleași: „Nu e frumos”, „Ce-o să zică lumea?”, „Așa se face într-o familie”.
Cătălina închidea telefonul și rămânea câteva secunde pe loc, cu privirea pierdută. Nu era genul de femeie conflictuală. Crescuse într-o familie simplă, dintr-un oraș de provincie, unde mesele însemnau râsete, nu sarcini repartizate. Unde aniversările erau despre sărbătorit, nu despre muncă până la epuizare.
Cu cât se apropia data de douăzeci septembrie, cu atât presiunea creștea. Mihai devenise tot mai tăcut. Îl rodea situația, dar nu găsea curajul să spună răspicat ce credea cu adevărat.
Vineri seara, pe nouăsprezece, Cătălina a pus ultima rochie pe umeraș și a privit-o atent. Era simplă, albastru închis. Nimic extravagant. Exact ca ea.
– Te duci sigur? – a întrebat Mihai, din prag.
– Da. Și o să fie bine, – a spus ea calm.
Sâmbătă dimineață, Mihai a plecat la mama lui. Cătălina a rămas acasă, și pentru prima dată după mult timp, nu s-a simțit vinovată. Și-a băut cafeaua liniștită. A ascultat muzică. A zâmbit.
Seara, restaurantul era plin de lumină și voie bună. Prietenii au venit rând pe rând, cu flori, cu glume, cu îmbrățișări. Cineva a adus un tort mare, altcineva o carte cu dedicație. Nimeni nu i-a cerut să care farfurii. Nimeni nu a ignorat-o.
Când s-au ridicat paharele, unul dintre prieteni a spus simplu:
– La mulți ani, Cătălina! Să nu te mai pui niciodată pe ultimul loc!
I-au dat lacrimile. Nu de tristețe. De eliberare.
În același timp, într-un apartament aglomerat, Mihai alerga între bucătărie și sufragerie. Mama bombănea, Ioana era nervoasă, iar cineva întreba unde e Cătălina.
Pentru prima dată, Mihai a răspuns clar:
– E la ziua ei. Așa cum e normal.
Seara târziu, când s-au reîntâlnit, Mihai a privit-o altfel. Mai atent. Mai respectuos.
– Ai avut dreptate, – a spus el încet.
Cătălina a zâmbit. Știa asta deja.
Nu se certase. Nu fugise. Doar alesese, în sfârșit, să se respecte. Și din clipa aceea, lucrurile n-au mai fost niciodată la fel.
Această lucrare este inspirată din evenimente și persoane reale, însă a fost ficționalizată în scopuri creative. Numele, personajele și detaliile au fost schimbate pentru a proteja intimitatea și pentru a îmbunătăți narațiunea. Orice asemănare cu persoane reale, în viață sau decedate, sau cu evenimente reale este pur întâmplătoare și nu este intenționată de către autor.
Autorul și editorul nu își asumă responsabilitatea pentru exactitatea evenimentelor sau pentru modul în care sunt portretizate personajele și nu sunt răspunzători pentru eventuale interpretări greșite. Această poveste este oferită „ca atare”, iar orice opinii exprimate aparțin personajelor și nu reflectă punctele de vedere ale autorului sau ale editorului.