Andra a făcut marele anunţ. A vrut să se afle de la ea: „O să vă şocheze!”

Andra, în vârstă de 36 de ani, este una dintre cele mai bune voci din industria muzicală românească. Cântăreața a revenit pe micul ecran, la Pro TV, în juriul emisiunii ”Românii au talent”.

Andra, primele declarații despre cel de-al treilea copil

Andra a vorbit într-un interviu recent pentru Libertatea.ro, despre căsnicia și despre familia ei. Întrebată care dintre cei doi părinți este mai autoritar, artista a spus:

„Suntem echilibrați, cred că amândoi ținem la aceleași reguli. Să creștem copiii cu răbdare, atenție și blândețe”. „Formăm o echipă foarte bună, ne iubim mult și prioritatea noastră este familia. Așa că orice conflict se stinge foarte repede. Până la urmă ne dorim același lucru. Avem rareori dispute, iar, când apar, motivul e de obicei oboseala. Ne trece repede.”

De asemenea, Andra a vorbit și despre posibilitatea de a mai avea un copil. „Mereu am spus că ne dorim o familie mare, și acum vorbim despre asta. Nu știu dacă vom mai face un copil, nu este exclus, nici nu este bătut în cuie.”

Artista a vorbit și despre cum își petrece timpul liber. „Îmi place să ies în oraș cu familia, deși nu aș zice că asta e relaxant, nu stau o clipă! Dacă e vorba de relaxare, aș zice că prefer să citesc, să merg la cinema, la restaurant.”, a spus Andra.

Cu decurge o zi din viața lor

De cealaltă parte, Cătălin Măruță a spus cum decurge o zi din viața lor.

„De multe ori a însemnat să merg de la ora 7 dimineaţa, să plec la filmări, să mă duc la emisiune, iar după emisiune să plec la alte filmări. Normal că-mi doresc să stau mai mult cu copiii şi mă bucur de fiecare dată că eu sunt cel care îi duce la şcoală şi la grădiniţă, dimineaţa, Andra fiind cea care îi ia. Îmi place foarte tare treaba asta.

Sunt momentele mele doar cu ei în maşină. Momentele noastre în care povestim diverse. Mai întâi îl lăsam pe David la şcoală, şi apoi o ducem pe Eva la grădiniţă. Am douăzeci de minute în care sunt doar eu cu Eva şi e tare, în sensul în care Eva este dependentă de Andra şi orice se întâmplă există doar Andra”, a spus prezentatorul TV pentru okmagazine.ro.

În urmă cu doisprezece ani, Andra și Cătălin Măruță au devenit părinții uinui fiu pe nume David. Artista a dat naștere și celui de-al doilea copil, o fiică pe nume Eva Maria Ioana.