Piața întreagă parcă încremenise.
Vânzătoarea se uita când la bătrână, când la femeia elegantă, fără să înțeleagă ce se întâmplă.
Cristina s-a apropiat încet de bătrână, cu ochii umezi.
— Doamna Elena… eu sunt Cristina Marinescu. Stăteam pe strada Viitorului, la blocurile vechi. Mama lucra aproape zi și noapte și mă lăsa singură acasă.
Bătrâna a clipit des, încercând să-și amintească.
— Cristina… fetița care citea poezii atât de frumos?
Femeia a început să zâmbească printre lacrimi.
— Da… eu.
Oamenii din jur ascultau acum în liniște deplină.
— Dumneavoastră erați învățătoarea mea. Mă luați după ore la apartamentul dumneavoastră, îmi făceați griș cu lapte și mă ajutați la teme până venea mama de la serviciu.
Vocea i s-a frânt ușor.
— Dacă nu erați dumneavoastră, nu știu unde ajungeam.
Bătrâna a lăsat privirea în jos, stânjenită.
— Lasă, mamă… am făcut și eu ce am putut…
Dar Cristina deja își deschisese portofelul.
S-a întors spre vânzătoare.
— Câte lăzi de cireșe aveți aici?
Femeia a rămas blocată.
— Poftim?
— Le cumpăr pe toate.
Pentru o clipă, nimeni n-a spus nimic.
— Și le puneți frumos în pungi. Doamna Elena pleacă acasă cu ele.
Bătrâna a făcut imediat un pas înapoi.
— Nu, nu trebuie… eu doar voiam să gust una…
Cristina i-a prins mâinile cu blândețe.
— Ba da, trebuie. Pentru că un om nu uită niciodată cine i-a pus o farfurie caldă în față când era copil.
Vânzătoarea nu mai îndrăznea nici să ridice ochii.
Cu câteva minute înainte țipase la bătrână în fața tuturor. Acum împacheta cireșele în liniște, cu obrajii aprinși de rușine.
Doamna Elena a început să plângă încet.
— Eu doar voiam să văd dacă mai au gustul copilăriei…
Cristina a zâmbit și ea.
— Au. Dar cred că oamenii ca dumneavoastră dau gust frumos amintirilor.
În jurul lor era liniște. Chiar și agitația pieței părea că se oprise pentru câteva clipe.
Iar mulți dintre cei care priviseră scena au plecat acasă cu aceeași lecție în minte:
Nu judeca niciodată un om după haine, vârstă sau câțiva lei din buzunar. Uneori, omul pe care îl umilești astăzi a fost, cândva, sprijinul care a schimbat viața altcuiva.